Goodbye to Gravity: după tăcere, un glas; după foc, muzică.
La zece ani de la noaptea care a schimbat România, Andrei Găluț, fostul vocalist al trupei Goodbye to Gravity, a revenit public. Este prima dată când artistul vorbește despre muzică, după ani în care a refuzat orice apariție sau interviu.
A trecut un deceniu de când vocea lui Andrei Găluț s-a oprit în mijlocul flăcărilor și a morții. Zece ani de tăcere în care a adunat coșmaruri, nume, chipuri și întrebări fără răspuns.
Azi, pe pagina trupei Goodbye to Gravity, Andrei a scris câteva rânduri. Ca un murmur dintr-o lume dispărută: a intrat din nou într-un studio, alături de Mihai Grecea (regizor și la rândul său supraviețuitor al incendiului) și a început să înregistreze: „Când Mihai m-a invitat la studioul lui, am adus chitara… și din prima vizită am început să înregistrăm ideile mele. (…) E prima oară, după mult timp, când simt că pot cânta din nou.”
Pentru un om care a trecut prin infern, simplul gest de a reveni la muzică echivalează cu o reînviere.
Iar pentru că această renaștere trebuie să poarte un nume, i s-a zis The Memento Project. Proiectul include reinterpretarea acustică a două dintre piesele emblematice ale trupei: „The Day We Die” și „The Cage” și este unul caritabil. Înregistrările reunesc nume importante din scena underground: Cristian Răducanu (Bucium), Vlad Bușcă (L.O.S.T.), Cosmin Lupu, Mircea Becherescu, Mihai Grecea, Alex Penescu, Costin Dumitrache, Mihai Balabaș și Pavlos Popovici, alături de Andrei Găluț. Acestea au fost reorchestrate și înregistrate în studioul lui Mihai Grecea, El Studió. Clipul a fost filmat în același spațiu, iar mixajul și masteringul au fost realizate de Dan Georgescu și Costin Dumitrache.
”The Day We Die este piesa care a devenit emblematică în mișcările civice anti-corupție din țară. Am văzut versurile ei scrise pe pancarte și pe mașini, brodate pe haine și purtate în sufletele oamenilor care își doresc schimbarea în bine a României.”
Andrei Găluț
Versurile lui The Day We Die — „The day we give in is the day we die” — au devenit un slogan al generației care a ieșit în stradă după tragedie și s-au transformat în timp în lozinca luptei anti-corupție din România. Astăzi, ele capătă o nouă viață în variantă acustică, în semn de reziliență.
Fondurile obținute din proiect vor fi donate Asociației „În numele lui Alexandru”, fondată de Narcis Hogea, tatăl tânărului Alexandru Hogea, una dintre victimele incendiului. Asociația sprijină persoanele care au suferit arsuri și familiile acestora.
O noapte care nu s-a terminat
Pe 30 octombrie 2015, trupa Goodbye to Gravity își lansa albumul Mantras of War în clubul Colectiv. Câteva scântei de artificii au aprins spuma antifonică. În mai puțin de un minut, flăcările au transformat concertul într-un coșmar.
64 de oameni au murit în noaptea aceea și perioada imediat următoare. Între timp, numărul total al victimelor s-a ridicat la 66. Printre ei, patru membri ai trupei Goodbye to Gravity: Mihai Alexandru, Vlad Țelea, Alex Pascu și Bogdan Enache. Andrei Găluț a fost singurul dintre ei care a răzbit. Rănit grav, cu arsuri pe o mare parte din corp, el a fost tratat în străinătate. De atunci, nu a mai apărut niciodată public. Absența lui a devenit o formă de doliu.
Un deceniu de consecințe
Tragedia Colectiv a scos zeci de mii de oameni în stradă. Revolta împotriva corupției și a indiferenței a dus, câteva zile mai târziu, la demisia premierului Victor Ponta.
Anchetele au scos la iveală o rețea de vinovății: patronii clubului, funcționarii care au emis autorizații, firmele de pirotehnie, dar și sistemul medical incapabil să salveze răniții. După ani de procese, condamnările definitive au venit abia în 2023, iar unul din dosarele din instanță, Colectiv 2, a fost trimis în rejudecare.
Niciuna din urmările acestea nu a adus liniște. România nu are nici azi un centru complet funcțional pentru mari arși.
Ecouri: filmul, cartea, rana
Din cenușa Colectivului s-au născut mărturii.
Documentarul „Collective”, semnat de Alexander Nanau – o radiografie a corupției și a presei care i-a dat de urmă – a fost nominalizat la Oscar și a arătat lumii întregi cum în România s-a murit din nepăsare.
Cartea „Jurnalul lui 66” de Alexandra Furnea a descris nu doar o noapte, ci și o țară care arde încet, în fiecare zi, încetul cu încetul. Volumul nu e doar o împărtășire a durerii fizice îngrozitoare prin care a trecut Alexandra, ci e o radiografie a traumei țării întregi.
10 ani mai târziu: un cântec care nu s-a stins
Pentru mulți, Colectiv e o rană. Pentru alții, e o amintire estompată. În acest peisaj al suferinței, gestul lui Andrei Găluț e aproape insuportabil prin fragilitate. Nu e o victorie, ci o confesiune tămăduitoare
Când un om care a privit moartea în ochi cântă din nou, nu o face ca să fie aplaudat, ci ca amintirea acelora ce au fost să nu dispară cu totul.
10 ani mai târziu, vocea Goodbye to Gravity răsună din nou.
Muzica, uneori, nu vindecă: doar ține adevărul în viață.
