Dilema dependenței în era inteligenței artificiale

Deconectarea, sursa tăcută a dependenței

De cele mai multe ori, cauzele unei probleme sunt cu mult mai puțin vizibile decât efectele ei. Iar dependența, de orice natură, nu face excepție de la regulă. Răspunsul statului a fost, în general coercitiv, atacând efectul, niciodată cauza – fie că vorbim despre consumul de droguri, ecrane sau mâncatul compulsiv. Dintr-un reflex birocratic, a interzis, a pedepsit, a stigmatizat abaterile.

Problema însă n-a intrat sub preș. Dimpotrivă. Efectul tratării dependenței cu rușine și izolare doar a amplificat numărul persoanelor vulnerabile^1,2,3.

Cauzele dependenței sunt mai vechi și nu vin din prezența substanțelor de sinteză, ci dintr-o mutație structurală în organizarea societății. Timp de mii de ani, omul a trăit în comunități mici, în care supraviețuirea era colectivă, iar identitatea individuală era ancorată în apartenență. Familia era extinsă, tribul era constant, iar individul creștea înconjurat de zeci de figuri afective⁴. Învățarea era corporală, lentă, prin mimetism și repetiție. Emoțiile se reglau în grup, nu prin izolare.

Apariția statului modern centralizat – o invenție relativ recentă la scară istorică – a adus ordine, infrastructură, monopolul forței și promisiunea progresului. Dar a impus și o reconfigurare a modului în care oamenii trăiesc⁵. Urbanizarea a forțat migrația. Familia s-a redus la un nucleu minimal – doi adulți și un copil. Peste vecinătatea pereților de beton s-a instalat treptat neîncrederea. Viața cotidiană s-a accelerat, s-a profesionalizat, s-a fragmentat.

Statul a preluat funcțiile materiale de bază: școlarizarea, tratarea, reglementarea, impozitarea. Dar nu a putut iubi. Nu a putut asculta. Nu a putut oferi certitudinea unei prezențe calde la capătul unei zile reci⁶.

Internetul – iluzia unei conexiuni care ne desparte

După anii ’90, presiunea economică și ritmul accelerat al vieții moderne au creat o altă ruptură, mai subtilă: am intrat într-o cursă contra timp. Pentru siguranță, bunăstare, predictibilitate. Timpul petrecut cu copiii s-a scurtat ca o primăvară nordică. În această dinamică, copilul a rămas emoțional nesupravegheat. Crescut cu prezență fizică, dar în absență afectivă. Văzut, nu și simțit.

Pe acest fond de alienare structurată a venit era internetului – o iluzie de conexiune distribuită. Rețelele sociale au promis proximitate, dar au copleșit cu un torent informațional, ideologic, existențial. Lumea a devenit hiperinformată, deci opacă⁷. Omul s-a trezit într-o realitate cu prea multe variabile și prea puține ancore. Anxietatea și depresia au devenit patologii de masă. Unul din doi adolescenți simțind că viața nu are sens⁸.

Goluri afective într-o lume hiperconectată

Pentru prima data, generațiile de astăzi trăiesc fără ancore reale în comunitate, fără modele clare de reglare emoțională, fără spații sigure de vulnerabilitate. Pe fondul acestei deconectări colective, nevoia de evadare s-a transformat în soluție de adaptare. Drogurile, indiferent de formă, nu sunt despre hedonism, ci despre lipsă. Despre încercarea de a completa chimic ceea ce ar trebui să se producă natural din interacțiunile noastre sociale⁹.

Indiferent că vorbim despre substanțe chimice de sinteză sau despre reflexe de hipnoză digitală, mecanismul e același: dopamina ca proteză emoțională. Ceva care să alunge golul, să reducă zgomotul. Dar, în loc să evadăm, ne-am izolat și mai mult, iar fuga din real a devenit realul secundar, de neieșit.

Singurătate algoritmică vs. nevoia biologică de contact

Astăzi, în timp ce tratăm dependențele cu măsuri punitive, apare, pe nesimțite, un nou tip de confident. Personalizat. Politicos, discret, cu cuvintele la el – cum nici în cele mai faimoase clișee n-am îndrăznit vreodată să visăm. Este vorba despre agenții AI care promit să facă tot ce n-a putut statul să facă de la dispariția familiilor nucleare încoace¹⁰: să asculte, să aline, să ofere certitudinea unei prezențe calde la capătul unei zile reci.

Promit să umple golul pe care societatea modernă nu a reușit să-l umple. Nu obosesc, nu judecă, nu uită. Îți țin mintea ocupată și inima semi-deschisă, într-o relație fără riscuri, dar și fără mister. O iluzie umană care promite să umple golul singurătății noastre cronice. Studiile longitudinale spun că spre asta ne îndreptăm¹¹.

Spre o lume care nu mai depinde de imaginația noastră. Despre care nu știm cum va arăta.
Va deveni alinarea obicei? Vom mai ști să trăim fără ecou? Vom asista la un salt evolutiv sau, dimpotrivă, la o nouă expresie a dependenței?

Nu știm.

Ce știm este că interacțiunile sociale sunt o necesitate biologică. Teoria minții¹² ne-a modelat ca să fim împreună. Corpul, mintea, emoțiile și cultura noastră se reglează și capătă sens doar în contact cu ceilalți¹³. Iar întrebarea care va rămâne, ca un metronom în mințile noastre, este una veche:
Cum putem să trăim împreună, când fiecare trăiește separat?

NOTE:

¹ Agenția Națională Antidrog, Raport național privind situația drogurilor în România, 2022
² OMS, Raport privind sănătatea adolescenților în Europa, 2023
³ The M Works & UNLOCK, Piața alcoolului în România, 2024
⁴ Sebastian Junger, Tribe: On Homecoming and Belonging, 2016
⁵ Talcott Parsons, The Social Structure of the Family
⁶ Gabor Maté, In the Realm of Hungry Ghosts, 2008
⁷ Gómez-Rodríguez et al., Quantifying Information Overload in Social Media, 2014
⁸ UNICEF, State of Child and Adolescent Mental Health in Romania
⁹ Opioid Regulation of Social Homeostasis, Society of Biological Psychiatry, 2024
¹⁰ Li et al., Effectiveness of AI conversational agents for mental health, NPJ Digital Medicine, 2023
¹¹ Fang et al., How AI and Human Behaviors Shape Psychosocial Effects of Chatbot Use, arXiv, 2025
¹² Premack & Woodruff, Does the chimpanzee have a theory of mind?, 1978
¹³ Coan et al., Lending a Hand: Social Regulation of the Neural Response to Threat, 2006

*Andrei Stoian are 41 de ani, este director de creație și scrie despre lucrurile care îl frământă. Îl interesează cum funcționează oamenii şi urma pe care o lasa ei în istorie.

** Vă așteptăm textele pentru secțiunea Tineri Scriitorinci la vorbitorincii@minopoly.ro

***Foto copertă: unsplash.com