Fotbalul românesc, văzut prin cifre
Cum ai descrie un fotbalist aflat pe locul 10.000 în lume?
Închide ochii pentru o secundă.
Imaginează-ți cum joacă.
Cât de tehnic este.
Cât de rapid.
Cât de precis.
Ți-ai dori să joace pentru echipa ta?
De ce fotbalul nu poate trăi doar din joc
Ieri, în partida FCSB – Farul Constanța, 19 dintre cei 22 de titulari s-au aflat în afara topului 10.000 mondial după valoarea de piață.
Mai mult, 7 dintre ei sunt în afara topului 20.000.
Niciunul nu este în top 2.500 mondial.
Doar unul este în top 5.000.
Doar trei sunt în top 10.000.
Unul ocupă locul 45.849, altul 29.263, iar alți patru sunt în jurul locului 24.727.
Dintr-odată, parcă nu mai surprinde atât de tare comentariul lui Emil Grădinescu la golul egalizator al FCSB-ului:
„O comedie a erorilor. Jucători care alunecă, jucători care dau pe lângă minge.”
Sau reacțiile apărute pe TikTok-ul oficial al SuperLiga:
„Zici că eram în curtea școlii prin 2006.”
„Doamne, mai rău ca în Liga 2.”
„Parcă e televizorul pe 0,25x.”
„Ce rable de goluri dau ăștia.”
„Mai bine nu mai urmăresc fotbalul românesc.”
„Dacă și asta e fotbal…”
Fotbalul are nevoie de motive pentru a fi urmărit
Fotbalul românesc are nevoie ca nivelul sportiv să crească. Nu există nicio scurtătură pentru asta.
Dar până atunci, există o urgență maximă: dacă fotbalul românesc nu se poate apropia astăzi de celelalte campionate prin nivelul jocului, prin ce altceva îi poate face pe oameni să simtă că merită să facă parte din fenomen?
Cu cât nivelul fotbalului este mai departe de elită, cu atât devine mai important tot ceea ce se construiește în jurul lui.
O identitate.
O comunitate.
O experiență.
O tradiție.
Motive pentru care oamenii să aleagă să fie pe stadion, în fața televizorului, să poarte tricoul clubului, să vorbească despre echipă luni dimineață la serviciu sau măcar să urmărească fenomenul în social media, nu doar să trateze meciul ca pe încă un eveniment dintr-o aplicație de pariuri.
*Lorand Balint este Managing Director la Publicis Sport and Entertainment Romania. Găsiți și alte articole semnate de el pe Vorbitorincii aici.
Un răspuns
Chiar dacă pare cumva adiacent, de fapt acesta ar fi și motivul pentru care există subiectul. În opinia mea, declinul fotbalului românesc nu are o singură cauză, ci este rezultatul unui efect de domino început după 1990. Am avut infrastructură slabă, selecție defectuoasă la copii, antrenori insuficient pregătiți, lipsa unei strategii naționale, mentalitate și profesionalism sub nivelul fotbalului occidental, conducere compromisă și ani întregi de management defectuos al cluburilor. Între timp, fotbalul mondial s-a schimbat, iar noi am rămas în urmă atât ca metodă de selecție, cât și ca formare a jucătorilor. România nu duce lipsă de copii talentați, ci de un sistem care să îi identifice, să îi dezvolte și să îi pregătească pentru fotbalul modern. Având în vedere ca nu putem produce nimic, e clar ca nu putem avea jucători în top 10. Ca la noi oricum nu vin jucători cu mult mai buni decât romanii pe care îi creștem.