Deși mulți profesori din România își fac bine treaba, există la fel de mulți care ar trebui să fie mai dedicați școlii, spune ministrul Educației, Daniel David, la podcastul Leaders, moderat de Cătălin Striblea. Ministrul a legat această constatare de nivelul ridicat al analfabetismului funcțional, semnalând că „ceva nu este în regulă” în sistemul actual de învățământ.
De asemenea, ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a vorbit despre nivelul de pregătire al studenților care ajung în primul an de facultate. Potrivit lui, în ultimii 10-15 ani, se observă o diferență: sunt mai mulți acceptați la licență, dar și mai slab pregătiți.
„Eu am văzut diferența. Sigur că se vede o diferență în ultimii ani, să spunem 10-15 ani. Sunt și mai mulți acceptați la licență, sunt poate mai puțin pregătiți”, a afirmat Daniel David la podcastul Leaders, unde a fost invitat să discute despre măsurile privind educația incluse în Pachetul I de măsuri fiscal-bugetare.
Ministrul a subliniat că, în acest context, responsabilitatea revine și profesorilor universitari, care trebuie să își adapteze metodele și conținuturile la nivelul real al studenților.
„Dacă vrei să vină din start foarte bine pregătiți și tu nu te adaptezi nivelului pe care ei îl au, eu cred că nu ești un bun profesor la universitate”, a concluzionat acesta.
Întrebat de Cătălin Striblea dacă la facultate ajung studenți cu probleme de alfabetizare funcțională, ministrul Educației a răspuns că nu crede acest lucru.
Totuși, el a subliniat că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la raportul dintre absolvenții de studii superioare și populația generală. Potrivit ministrului, problema nu este lipsa locurilor la facultate, ci dorința redusă a tinerilor de a urma studii superioare.
„Până la urmă, la câte locuri sunt, oricine care și-ar dori și ar trece de zona asta de analfabetism funcțional, cred că ar putea să intre într-un program academic”, a spus acesta.
El a precizat că la Universitatea ”Babeș-Bolyai” funcționează un centru de consiliere și orientare care oferă învățare remedială și asistență pentru recuperare, pentru a sprijini studenții mai puțin pregătiți la începutul facultății.
Totuși, a precizat că aceste activități nu fac parte din obligațiile curente ale fiecărui profesor din anul întâi, ci reprezintă un serviciu disponibil celor care aleg să îl acceseze.
Ministrul Educației: „Potențialul de inteligență și creativitate este acolo dar școala nu-l folosește”
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la Leaders că aproximativ 42% dintre elevii care frecventează școala se confruntă cu analfabetism funcțional. El a precizat că, dacă se iau în calcul și copiii care au abandonat școala, procentul ajunge aproape de 50%.
Întrebat de Cătălin Striblea dacă există în Europa un procent similar de analfabetism funcțional, ministrul a răspuns că nu.
„Atât de mare ca la noi, în Uniunea Europeană, nu. Și asta este o tristețe mare, pentru că eu, ca psiholog, știu că sub aspectul inteligenței și creativității, fiindcă am măsurat aceste lucruri, tinerii români nu sunt în spatele tinerilor din țările vestice. Am făcut comparații cu cei din Franța, Statele Unite, Marea Britanie, țările nordice. Potențialul de inteligență și creativitate este acolo dar școala nu-l folosește, nu-l utilizează. Nu scoatem ce-i mai bun din acești tineri. Dimpotriva, ne expunem, ca să spun așa, democrația și instituțiile, la pseudoștiință și la manipulare. Dacă nu ai o societate bazată pe cunoaștere, ești foarte vulnerabil la manipulare”, a afirmat Daniel David.
Aproape 40% dintre adulții din România se situează în zona analfabetismului funcțional sau în cea „de risc” în ceea ce privește două competențe-cheie: literația și calculul. Datele provin dintr-un studiu realizat în 2023 pentru Ministerul Educației, obținut de Edupedu.ro în luna mai.
Urmăriți podcastul Vorbitorincii Leaders.

