Proorocul Ilie al lui Botond Nagy, între scena contemporană și carele de foc. Ioi iștenem!

În tradiția religioasă ortodoxă, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este văzut ca un purtător al dreptății divine, dar și un simbol al rugăciunii, ascezei și al puterii credinței autentice. În același timp, este un prevestitor al venirii lui Mesia și un martor al Schimbării la Față a Domnului pe Muntele Tabor (în Noul Testament apare alături de Moise). În tradiția populară, Sfântul Prooroc Ilie este cel care tună, trăznește, aduce ploaia, pedepsește păgânii și provoacă cerul însuși la un duel al credinței. Un justițiar divin, cu izbucniri umane, care străbate cerurile cu un car de foc.

În spectacolul lui Botond Nagy de la Teatrul Național București, Proorocul Ilie a pogorât pe scenă dintr-o mitologie profană – un personaj inspirat dintr-un caz real din Polonia interbelică, un prooroc autoproclamat, în jurul căruia se învârte un cerc de credincioși în derivă. Într-o epocă de panică socială și prăbușire morală, el vine ca „trimis al Domnului” să salveze – aka să controleze – mulțimea.

Proorocul Ilie de Tadeusz Słobodzianek, pus în scenă de regizorul Botond Nagy, nu pare chiar o piesă de teatru, dacă e să te uiți în jurul tău într-o zi oarecare, fie că deschizi televizorul pe știri, fie că intri pe platformele sociale ori reînvii o legătură cu vreo rudă îndepărtată. Personajele sunt toate acolo – protestând #turuldoiânapoi; în fața parchetului sau instanței contestând controlul judiciar; emanând conspirații și constelații pe tik-tok – îți sar în față nu numai din știri, reels sau stories, ci și în metrou, în mall, la serviciu sau la masă cu familia extinsă.

Fix așa ți le arată și Botond Nagy: fanatici de rit nou înnămoliți în bigotism și neștiință, târâind cruci, doar de fațadă, cruci pe care le întinează cu vremelnice și mărunte idealuri; falanga profitorilor rapace care simt că e rost de câștigi sau naivi prinși în toată vâltoarea creată.

Botond Nagy a accentuat în tușe groase relația dintre credință, manipulare și mesianismul deviant. În capul meu (sau poate doar în capul meu) o paralelă cu discursurile unor personaje contemporane e inevitabilă, mai ales în contextul în care fostul viitor nou Guru (acum desuet) și-a construit imaginea pe un amestec de naționalism, misticism și apel la „salvarea” României. Spectacolul reușește să deconstruiască mecanismele prin care astfel de figuri capătă influență, mai ales asupra unor mase vulnerabile, printr-o combinație de promisiuni utopice și pseudo-spiritualitate.

Piesa lui Słobodzianek

​Proorocul Ilie este o piesă de teatru scrisă de dramaturgul polonez Tadeusz Słobodzianek, inspirată din povestea reală a predicatorului Eliasz Klimowicz din anii 1930-1940 și explorează teme relaționate fanatismului religios și pericolele ideologiilor extremiste.

Eliasz Klimowicz, un bărbat excentric din regiunea Białystok, Polonia, s-a autoproclamat profetul biblic Ilie. El a construit o biserică ortodoxă într-o așezare numită Wierszalin, pe care o considera Noul Ierusalim, atrăgând un grup de adepți devotați. Klimowicz a prezis iminența sfârșitului lumii, iar când profeția nu s-a împlinit, adepții săi au decis să grăbească apocalipsa, recurgând la crucificarea profetului, asemănător cu sacrificiul lui Isus.

Spectacolul lui Botond Nagy

În februarie 2025, tânărul – dar consacratul – regizor Botond Nagy a adus Proorocul Ilie pe scena Sălii Studio a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Aceasta este a doua colaborare a regizorului cu TNB, după Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals de Matei Vișniec. Spectacolul beneficiază de scenografia realizată de Irina Moscu, dramaturgia semnată de Diana Nechit și muzica originală compusă de Claudiu Urse.

Textul analizează pericolele fanatismului religios și ale ideologiilor extremiste, evidențiind cum acestea pot transforma comunități întregi și pot conduce la acte de violență. În contextul actual, montarea lui Botond Nagy invită publicul la o reflecție asupra credinței, religiei și influenței liderilor carismatici asupra maselor. Regizorul subliniază că, deși Dumnezeul din drama lui Słobodzianek pare absent, el continuă să existe în iubirea și umanitatea pe care le regăsim în noi înșine. ​

Proorocul Ilie reflectă direct mecanismele prin care un lider fanatic își manipulează adepții: mesianismul fals, fanatismul religios, controlul asupra maselor prin promisiuni utopice și pericolul încrederii oarbe într-un lider autoproclamat.

În spectacol, personajul inspirat de Eliasz Klimowicz folosește un discurs plin de profeții, amenințări apocaliptice și chemări la sacrificiu, toate menite să consolideze supunerea celor care îl urmează. Replicile sunt uneori încărcate de simbolism religios, dar și de un limbaj visceral, ilustrând trecerea de la venerație la violența destructivă a unei comunități închise în dogmele ei. Aceste elemente au paralele evidente cu discursurile unor lideri contemporani care se prezintă ca mântuitori naționali, exploatând nesiguranțele și frustrările colective ale adepților lor.

Reacții. Teatrul ca exercițiu de conștiință

A-l pune pe Sfântul Prooroc Ilie într-un context desacralizat nu înseamnă a-l batjocori, ci a-l reinterpreta pentru un public care a uitat să-și pună întrebări esențiale. Ce înseamnă să crezi cu adevărat? Cât din credință este nevoie și cât e nevoia de a fi condus? Când devine proorocul dictator? Botond Nagy nu oferă răspunsuri, ci deschide răni.

Ulterior premierei au existat reacții religioase virulente: Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia au emis un comunicat dur, acuzând folosirea defăimătoare a simbolurilor creștine și cerând demisii, interdicții, chiar cercetări disciplinare, iar pe rețele sociale mulți au catalogat spectacolul drept blasfemie, solicitând boicot și demisia conducerii TNB. Regizorul însuși a primit amenințări cu moartea, atacuri xenofobe care au sfârșit cu o plângere penală.

TNB a replicat că imagini izolate au fost scoase din context și că spectacolul nu are intenția de a ofensa credința, ci de a îndemna la reflecție asupra fragilității convingerilor umane și a pericolelor extremismului. Botond Nagy însuși a explicat că spectacolul este o meditație sinceră asupra credinței, satirizând fanatismul religios. UNITER și peste 600 de artiști au semnat o scrisoare deschisă în favoarea libertății artistice, iar regizorul Andrei Șerban a comparat încercările de cenzură cu provocările libertății câștigate după 1989.

Acestea fiind reacțiile, scriitorul Tadeusz Słobodzianek însuși a venit să asiste la reprezentația din 26 iunie 2025 , rămânînd și la o discuție live după spectacol cu regizorul Botond Nagy.

Dar poate că exact aici își împlinește spectacolul misiunea: nu e o predică, ci o probă de foc pentru spectator. Într-un fel, îl provoacă să-și asume propria credință – fie ea religioasă sau estetică.

Nu ducem lipsă de prooroci, ci de busolă interioară

Botond Nagy crează scene de transă colectivă. O comedie dureroasă, dar și un prilej de aprofundare morală, spectacolul devine astfel un avertisment despre pericolele pe care le vedem și astăzi în discursurile populiste. Acest Prooroc Ilie, mundan, scenic – la fel ca și cel ceresc – a venit cu foc, fulgere și un avertisment: lumea e în pragul pieirii nu din lipsă de zei, ci din absența filtrului gândirii.

Asemenea unui glob de cristal, piesa oglindește toate utopiile ce au măturat secolul XX : comunismul, naționalismul, creștinismul, un Babel a diferitelor culturi, națiuni, limbi și religii. Dramaturgul Tadeusz Słobodzianek constata la un moment dat ”Se pare că am intrat în secolul XXI cu această povară și nimic nu indică că ne vom putea scăpa de ea — dimpotrivă, pare să devină din ce în ce mai copleșitor.”

Proorocul Ilie e și pe streaming. Serios!

Nu știu să se mai fi întâmplat vredată, dar nu sunt eu cine știe ce cunoscătare: pe 17 iulie 2025 a fost lansat un album cu coloana sonoră oficială a spectacolului „Proorocul Ilie”, regizat de Botond Nagy la TNB. Albumul semnat de compozitorul Claudiu Urse conține 15 piese și marchează o premieră în integrarea unui format dedicat muzicii acestei producții. Îl găsiți pe YouTube, Spotify sau alte platforme dedicate.

Lăsați prejudecățile la intrare și urcați în carul de foc!

Proorocul Ilie revine în stagiunea de toamnă pe scena Teatrului Național București. De asemenea, alături de Canin, (de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania Liviu Rebreanu) este unul din spectaolele lui Botond Nagy selectate la Festivalul Național de Teatru București.

Ar mai fi o mulțime de spus despre senzaționalul spectacol a lui Botond Nagy. Despre inspirata scenografie a Irinei Moscu; despre cum rolul îi vine mănușă lui Richard Bovnoczki sau despre minunata Ofelia Popii de care sunt îndrăgostită; despre talentatul Lari Giorgescu sau surprinzătoarea Florentina Ţilea. Dar – creștini sau nu – vă las să experimentați singuri o asemenea experiență.

Departe de blasfemie, finalul va fi mai degrabă un prilej de introspecție. Și vă veți întreba precum unul din personaje: Acum ce facem? Îl răstignim sau mergem acasă?. ”Ioi, iștenem!”