Vaslui. 1475.
Ștefan cel Mare are o oaste de vreo 40.000 de oameni.
Jumătate dintre ei profesioniști, ceilalți luați de la coasă.
În fața lui? O armată de 120.000 de otomani.
Profesioniști. Elita lumii de atunci.
Dacă Ștefan cel Mare ar fi avut Facebook, secțiunea de comentarii l-ar fi îngropat.
„E sinucidere curată.”
„N-avem buget de mercenari adevărați.”
„Turcii au tactică superioară.”
„Sunt câtă frunză și iarbă.”
Dar Ștefan nu citea comentarii.
Citea contextul.
A folosit mlaștina. A folosit ceața. A folosit mintea.
A câștigat.
Sărim în prezent.
România joacă cu Turcia.
Aceiași „patrioți” care au tabloul lui Ștefan pe perete și la poza de profil încep să scrie.
„Ne bat ăia de ne sună apa-n cap.”
„Suntem praf.”
„N-avem nicio șansă în fața lor.”
Asta este definiția clinică a analfabetismului funcțional.
Analfabetul funcțional poate să citească o carte de istorie.
Poate să memoreze data bătăliei: 10 ianuarie.
Poate să recite numele calului lui Ștefan.
Dar nu poate face conexiunea.
Nu înțelege că victoria lui Ștefan a fost victoria spiritului asupra resurselor.
Nu înțelege că dacă venerezi un om care a bătut cote de 1 la 10, nu poți fi primul care capitulează la un meci de fotbal.
Logica lui e spartă.
Venerează reziliența din trecut, dar practică defetismul în prezent.
Problema nu e că nu a memorat ce scria că s-a întâmplat în istorie.
Problema e că nu înțelege ce a citit.
Dacă admiră un învingător, dar se comportă ca un învins, înseamnă că n-a înțeles nimic.
Și nu este de mirare că nici măcar la fotbal nu se pricepe.
Hai, România!
*sursă foto copertă: shutterstock.
**Lorand Balint este Managing Director la Publicis Sport and Entertainment Romania. Găsiți și alte articole semnate de el pe Vorbitorincii aici.
