Wish You Were Here: Pink Floyd a construit pentru Syd Barrett o mașină a timpului din sunete
Aseară, în timp ce ascultam din nou „Wish You Were Here” și corectam a 50-a oară textul din comentarii, mi-am amintit brusc de un vis pe care l-am avut acum vreo 30 de ani, în care Syd Barrett, cu fața lui de înger decăzut și ochii vitrați de nebunie, îmi spunea că a pictat toate ferestrele casei cu negru pentru a vedea mai bine întunericul care crește înăuntrul capului său și că era o minciună sfruntată că s-ar ascunde de lumină, “c’mon, i’m not a bat”.
Roger Waters și David Gilmour au coborât în infernul propriei memorii pentru a-l readuce pe Syd la lumină, printr-un album care seamănă cu o incantație, pentru acei oameni care s-au stins înainte de a muri cu adevărat, transformându-se în fantome ale propriei genialități, în umbre ale luminii pe care cândva o radiau cu generozitatea copiilor care nu știu, încă, că lumea îi va zdrobi.
„Shine On You Crazy Diamond” se desfășoară în nouă părți ca o rugăciune megalomanică, fiecare notă e cântărită pentru a transmite exact greutatea potrivită de nostalgie și disperare.
Piesa titlu, „Wish You Were Here„, e o scrisoare către toți morții în viață din existența noastră, o conversație, cum altfel?, telepatică cu versiunile fantomă ale celor pe care i-am iubit înainte ca ei să se metamorfozeze în străini, Waters punându-ne întrebări care dor ca niște ace fierbinți înfipte-n carne: poți face diferența între rai și iad, între un câmp verde și o șină rece de oțel, între un zâmbet autentic și masca de plastic pe care o purtăm cu toții?
Între nostalgie și disperare, Waters și Gilmour au presimțit viitorul nostru digital
Și când ajung la „Welcome To The Machine„, îmi vine în minte imaginea unui labirint digital în care noi, ca niște Minotauri moderni, rătăcim prin coridoarele algoritmilor, hrănindu-ne cu propriile noastre vise transformate în date, în timp ce mașinăria invizibilă ne reprogramează sufletele. Waters și Gilmour au văzut în 1975 viitorul nostru, în care libertatea de a visa este doar o iluzie vândută în rate prin aplicații care ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem pe noi înșine.
„Have a Cigar” sună ca vocea unui demon în costum de designer care te ademenește cu promisiuni himerice. Roy Harper este instrumentul perfect al unei ironii devastatoare, pentru că vocea nu aparține trupei, e un străin care-ți vinde propriul vis deghizat în coșmar, întrebând cu cinismul glacial al unui vampir corporatist „apropo, care dintre voi e Pink?„, ca și cum individualitatea ar fi doar o etichetă de marketing pe care o poți schimba la nevoie.
Jumătate de secol de ”Wish You Were Here”: Dincolo de lumină și întuneric, un cântec al prieteniei pierdute
Syd trăia încă când discul a apărut, undeva în suburbiile Cambridge-ului, ca o bufniță oarbă care și-a uitat cântecul, în timp ce Waters și Gilmour construiseră pentru el un album care să-l păstreze pentru totdeauna în acea clipă de maximă strălucire dinainte de cădere.
„Wish You Were Here” este o mașină a timpului prin care ne întoarcem cu toții la propriile noastre paradisuri pierdute, la oamenii pe care i-am iubit înainte ca ei să se transforme în versiunile lor diminuate, în copiile palide ale unor originale care au existat doar în imaginația noastră.
*Syd Barrett (născut pe 6 ianuarie 1946, Cambridge, Anglia – decedat pe 7 iulie 2006, Cambridge) a fost un cântăreț, compozitor și chitarist englez, cunoscut mai ales ca unul dintre cofondatorii Pink Floyd. În 1968, sănătatea sa mintală deteriorându-se, Barrett a părăsit Pink Floyd; și-a petrecut cea mai mare parte a restului vieții pictând.
**Mihai Dinu este realizator de programe la Radio Europa FM. Îl găsiți și pe Eclectic FM , pe Spotify cu podcastul THIS IS ECLECTIC (unde are niște povești fabuloase despre muzică și muzicieni) și îl puteți citi și pe Vorbitorincii.ro
Un răspuns
Aseara 17.09 a fost la cinema concert David Gilmore la Circus Maximus in Roma- inregistrare 2024- concert dat in mai multe cinematografe din Ro si Europa doar ieri. A fost sala ( mai mica ce i drept) peste 90 la suta plina. Mi am amintit de anii de liceu cand am descoperit trupa. Tata era pe patul de moarte si i am indeplinit dorinta de a asculta la magnetofon „wish you were here” cautand sa inregistrez banda.