Cred, simt, știu, că în ultimele două ceasuri am asistat la un moment de grație. Una din acele zile când energiile se așază în viața unui om ca să-i ofere un punct dintre cele mai înalte din profesia sa. Iar mie, ca spectator, să mi-l așeze pe un soclu: Lari Giorgescu.
Nu am văzut niciodată un actor să facă atât de multe și atât de spectaculoase lucruri precum Lari Giorgescu în această seară, pe acoperișul Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, în sala Amfiteatru. Spectacolul ”Între lumi” îmbină dansul, poezia, muzica clasică și opera, iar toate îl duc pe actor de la grație și sensibilitate la momente atletice neașteptate.

”Între lumi” cuprinde două titluri puse în trecut la unteatru, ”Poezia visului”, regizat de Miriam Răducanu, cu versuri de Emil Botta și ”Eine Kleine Nachtmusik”, realizat de la cap la coadă de Gigi Căciuleanu.


Entuziasm este cuvântul cu care plec de acolo. În două ore, de unul singur, Lari Giorgescu te cucerește cu delicatețea gestului, cu simțul poeziei, cu claritatea interpretării și, nu în ultimul rând, cu forța dansului contemporan. La un moment dat merge prin aer, sprijinit în forța brațelor în interiorul unei piramide, apoi învârte un cub metalic în jurul corpului și chiar joacă fotbal, culminând cu trei ”braziliene” impecabil executate. Adaug că fizic stă un pic mai bine decât jucătorii noștri din cupe europene. Dar acestea pălesc atunci când doar o mișcare a degetului sau o răsuflare completează un text. Și, mai ales, când tăcerile fac parte din spectacol.
Poate nu întâmplător, Între lumi s-a jucat pe 24 iulie. La această dată, în 1977, murea Emil Botta. Textul său superb se apropie de 60 de ani și e așa de bine că este recuperat, ca să fie auzit și de generații mai noi.
„Munţilor, nu mai bateţi mătănii
la altarul cerului posomorât de toamnă,
Dumnezeu e obosit, nu vă dă ascultare
cuvântul vostru colindă prin veşnicie ca un fum la întâmplare (…)
Greierul a uitat să cânte, paserile refuză să zboare
şi în crâng s-a sinucis un piţigoi”
Emil Botta
Nu știu dacă spectacolul se va mai juca pe acoperiș la TNB, dar dacă vreți o seară specială a unui mare actor, atunci căutați-l.
P.S. Doamnelor, credeți-mă, trebuie să-l vedeți pe Lari în această formă fizică. Avem Brad Pitt![]()
*surse foto: unteatru și Teatrul Național București

