Eșecul procedurii constituționale inițiale
Art. 103 alin. (1) din Constituția României impune ca desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru să fie precedată de consultarea partidului care deține majoritatea absolută sau, în lipsa acesteia, a partidelor reprezentate în Parlament. În opinia mea, această consultare nu reprezintă o formalitate epuizată definitiv printr-o singură rundă de discuții, ci un act constituțional care trebuie să preceadă fiecare desemnare și să reflecte configurația politică existentă la momentul respectiv.
În cazul de față, consultările anterioare din aprilie 2026 au avut ca rezultat desemnarea lui Eugen Tomac. Însă imposibilitatea acestuia de a obține sprijin parlamentar și renunțarea la mandat au dus la eșecul acelei proceduri de formare a Guvernului. Prin urmare, premisele politice în baza cărora au fost purtate consultările respective au încetat să mai existe.
Neidentificarea unei majorități parlamentare care să susțină candidatul rezultat din prima rundă de consultări echivalează cu închiderea acelei proceduri constituționale. O nouă desemnare presupune, în mod necesar, o nouă evaluare a raporturilor de forțe parlamentare și, implicit, noi consultări cu partidele reprezentate în Parlament.
În absența unor asemenea consultări, desemnarea lui Adrian Veștea apare ca fiind lipsită de premisa constituțională expres prevăzută de art. 103 alin. (1). Consultarea nu poate fi considerată transferabilă de la un candidat la altul, întrucât voința partidelor exprimată în cadrul consultărilor a privit nominalizarea lui Eugen Tomac, iar nu acordarea unui mandat în alb președintelui pentru a desemna ulterior orice altă persoană.
A admite contrariul ar însemna golirea de conținut a obligației constituționale de consultare și transformarea acesteia într-un act pur formal, susceptibil să producă efecte nelimitate în timp și independent de schimbările survenite în negocierile politice. Or, spiritul art. 103 este acela de a asigura o concordanță permanentă între desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și voința actuală a reprezentanților Parlamentului.
Poate fi transferată consultarea partidelor de la un candidat la altul?
În consecință, se poate susține că desemnarea lui Adrian Veștea fără organizarea unei noi runde de consultări cu partidele parlamentare contravine art. 103 alin. (1) din Constituție, deoarece obligația consultării este una prealabilă fiecărei desemnări și nu una care se consumă definitiv printr-o procedură anterioară eșuată.
Această interpretare este susținută și de principiul loialității constituționale, dezvoltat constant în jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căruia autoritățile publice trebuie să își exercite competențele cu bună-credință și în spiritul colaborării loiale dintre instituțiile statului. În măsura în care procedura inițială de desemnare a eșuat prin imposibilitatea candidatului desemnat de a obține sprijin parlamentar, reluarea dialogului constituțional cu partidele reprezentate în Parlament nu mai apare ca o simplă opțiune politică, ci ca expresia firească a obligației de cooperare loială între Președinte și Parlament în procesul de formare a Guvernului.
În cazul desemnării prim-ministrului, Curtea Constituțională a României poate fi sesizată numai în cadrul unei proceduri privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție. Dreptul de a sesiza Curtea aparține exclusiv Președintelui României, unuia dintre președinții celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, precum și Avocatului Poporului. Nicio altă persoană sau autoritate nu are competența de a declanșa această procedură.
În practică, având în vedere că celelalte autorități îndreptățite să sesizeze Curtea Constituțională nu au, în acest caz, un interes instituțional direct, inițiativa sesizării ar reveni, în principal, președinților celor două Camere ale Parlamentului: lui Sorin Grindeanu (PSD), în calitate de președinte al Camerei Deputaților, și lui Mihai Abrudean (PNL), în calitate de președinte al Senatului. Aceștia se numără printre autoritățile prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituția României ca având competența de a sesiza CCR cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională.
În absența unei astfel de sesizări din partea celor două Camere, controlul constituțional asupra desemnării prim-ministrului nu poate fi inițiat pe această cale.
*foto coperta: shutterstock.com
