Caută
Close this search box.

„Constituția României este mai inteligentă decât cei care o aplică”. Conf. univ. dr. Bogdan Dima, la Leaders

de Adriana Crăciun

Curtea Constiuțională a României (CCR) a devenit, de-a lungul timpului, din ce în ce mai puternică, spune Bogdan Dima, conferențiar la Facultatea de Drept a Universității Bucureşti, la Vorbitorincii Leaders.

A fost activată să fie din ce în ce mai puternică pentru că de cele mai multe ori ea lucrează la sesizare. Cineva trebuie să o sesizeze ca să funcționeze”, a afirmat conf. univ. dr. Bogdan Dima.

Conferențiarul universitar a explicat în dialogul cu Cătălin Striblea care este rolul unei curți constituționale în general și cât de politică este, de fapt, o astfel de autoritate.

El spune că o curte constituțională este „un gardian” care păzește „o ordine constituțională, născută din constituție”, de toate mișcările sau deciziile politice care încearcă să o modifice.

Curtea sau curțile constituționale de felul lor sunt conservatoare pentru că trebuie să protejeze ceva. Aici apare și o discuție între curți conservatoare și curți activiste, care cumva acumulează mai multe prerogative sau se implică mai mult în diverse decizii. Dar și atunci când este curte activistă, rolul ei rămâne același, de a proteja constituția și ordinea constituțională a statului respectiv”, spune conf. univ. dr. Bogdan Dima la Leaders.

Întrebat de Cătălin Striblea dacă CCR este o curte politică, conferențiarul universitar a admis acest lucru și a oferit ca exemplu teoria lui Dieter Grimm, specialist german în drept constituțional, despre independența judecătorilor și curților constituționale.

Dieter Grimm, „spune așa: obiectul activității curții constituționale și consecințele deciziilor curții constituționale sunt toate politice, însă între ceea ce intră în curtea constituțională, adică obiectul de analizat, ce i se cere să facă și ce iese din curtea constituțională, I have a gap (n.r. am un gol)”, afirmă Bogdan Dima.

Astfel, subliniază conferențiarul universitar, în ceea ce privește „obiectul de analizat”, respectiv faptele sau legile pe care judecătorii Curții trebuie să le analizeze, contează argumentele folosite.

Folosesc argumentul politic sau argumentul juridic? Dieter Grimm spune: esența curților constituționale este ce se întâmplă între ce intră în curte și ce iese din curte. Și acela este argumentul juridic. Eu soluționez o problemă care este politică cu argument juridic. Asta este esența și atunci când vrei să te gândești la o modificare, la o reformă a Curții Constituționale. Să te gândești superficial la ideea că nu trebuie să mai fie o curte politică este o aberație pentru că toate curțile constituționale au ca obiect fundamental al activității dimensiunea puterii politice”, explică Bogdan Dima.

Amintim că CCR este autoritatea care a decis pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale 2024 și reluarea întregului proces electoral.

„Constituția noastră este mai inteligentă decât cei care o aplică”, spune conf. univ. dr. Bogdan Dima

Conf. univ. dr. Bogdan Dima susține că România are o Constituție „mai inteligentă decât cei care o aplică”, fiind gândită „să refuze concentrarea puterii” și „să construiască un președinte”.

Cum zicea un mare profesor de drept constituțional: este un colos cu picioare de lut. I s-a dat (n.r. președintelui) legitimitatea de a influența decizii prin faptul că este cel mai votat cetățean al României, dar în același timp i-au tăiat din atribuții astfel încât să nu poată să guverneze el. Am legitimitatea, dar n-am forța guvernării. Forța guvernării este la guvern, care este susținut de o majoritate parlamentară. Este o chestiune extrem de inteligentă. Din păcate, foarte multă lume critică această chestiune și au încercat unii în timp să șurubărească la ea și să lanseze în spațiul public tot felul de ipoteze de revizuire a Constituției”, a afirmat Bogdan Dima la Vorbitorincii Leaders.

Designul semiprezidențial, pe care multă lume îl critică acum, este potrivit pentru statele în tranziție, consideră Bogdan Dima.

Ce nu ne place să credem este că s-a încheiat tranziția (n.r. de la ideologia comunistă la democrație). S-o fi încheiat aia economică, dar nu și cea către un regim democratic constituțional consolidat. Consolidarea încă are loc”, a spus el.

Bogdan Dima explică la Vorbitorincii Leaders că CCR este o instituție politico-jurisdicțională. Latura politică rezultă din modul în care sunt aleși membrii Curții Constituționale: trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și alți trei de președinte.

De cealaltă parte, latura jurisdicțională reiese din felul în care CCR soluționează problemele „care ajung pe masa sa”, spune Bogdan Dima. El a vorbit, în acest context, și despre independența membrilor CCR.

Vorbim despre o independență externă independența de factorul politic, de factorul economic, de factorul extern. Vorbim în același timp și de o independență pe care puțină lume o cunoaște: cea internă, adică a judecătorului însuși. Pot să fiu numit foarte bine din eterul curat al lipsei oricărei forme de influență politică, […] dar sunt tot om și am și eu propriile mele opinii politice, am propriile mele păreri despre economie. Am propria mea gândire. S-ar putea să am și o ideologie”, explică conferențiarul universitar.

Dar este bine să aplic viziunea și ideologia mea asupra actului juridic pe care îl fac?”, l-a întrebat Cătălin Striblea.

Inevitabil veți face acest lucru, dar garanția că nu o veți face exclusiv din perspectivă politică este argumentul juridic pe care îl folosiți”, a răspus Bogdan Dima.

Urmăriți interviul Vorbitorincii Leaders cu Bogdan Dima:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte episoade