Horia Brenciu sau, după cum se prezintă el însuși, cu modestia bine temperată de autoironie, „trimisul lui Sinatra în România”, a ajuns și pe ”scena” Vorbitorincilor Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea. Cu povești, glume și inevitabile ocoluri, șirul amintirilor a curs de la începuturile la TVR, la întâlnirile care i-au schimbat felul de a privi spectacolul.
Titlul neoficial de emisar al lui Sinatra nu a apărut chiar din senin. Asocierea lui Horia Brenciu cu „My Way” s-a consolidat în timp, mai ales după spectacolul din 2015, dedicat centenarului nașterii artistului american. Dincolo de glumă, formula spune ceva esențial despre felul în care Brenciu își înțelege meseria: spectacol live și public suficient de aproape încât să intre și el în reprezentație.
TVR-ul anilor ’90, „o fântână arteziană”
Când a intrat în TVR, în 1993, Horia Brenciu s-a trezit printre oamenii pe care până atunci îi văzuse doar pe ecran. Actorii coborâseră, parcă, din televizor și se plimbau pe aceleași coridoare cu el. În studiouri se ridicau decoruri, se pregăteau costume, iar marii actori ai scenei românești erau niște colegi de platou. Brenciu își amintește de un „Hamlet” cu Mircea Albulescu, costumele elisabetane și atmosfera studiourilor.
„TVR în anii ’90 era ca o fântână arteziană de elemente muzicale, artistice, documentare, filozofice, de toate”, își amintește el.
Brenciu privea, asculta și absorbea tot. Actori, decoruri, costume, repetiții, teatru și muzică. Șapte ani de TVR care, după propria expresie, „i-au intrat în cap”.
Privită de astăzi, perioada are și ceva irepetabil. Brenciu amintește cu nostalgie dispariția producțiilor ample de teatru TV și a studiourilor în care actori, regizori și scenografi lucrau împreună pentru micul ecran: „Acum nu se mai face nici măcar teatru TV.”
Horia Brenciu și complicitatea cu publicul
Pentru Horia Brenciu, un spectacol nu se petrece doar pe scenă. Are nevoie de răspunsul sălii, de acel moment în care artistul și spectatorul înțeleg și simt același lucru. Nu se întâmplă de fiecare dată, recunoaște el, dar când se întâmplă, cele două părți ale sălii nu mai sunt cu adevărat separate.
Iar amintirea lui Horațiu Mălăele și a improvizațiilor sale de dinainte de 1989 vine să coloreze imaginea: cum actorul ieșea din text și pornea în altă direcție, iar publicul îl urma imediat.
„A începe altceva pe scenă este o complicitate foarte frumoasă cu spectatorul”, spune Brenciu.
Tot despre această înțelegere imediată dintre scenă și public este și o poveste cu Nicu Alifantis și Alexandru Andrieș, tot dinainte ’89, în care un meniu obișnuit a fost punctul de plecare pentru o improvizație de neuitat, cu toate produsele care, de fapt, lipseau din meniul cotidian al românilor.
„Îți dai seama că atunci nu era viață dulce, pentru că nu era zahăr, era raționalizat. Și a început să facă o melodie, o improvizație, pe toate elementele culinare interzise în acel moment.”
„Oamenii ăștia pe care i-am cunoscut m-au schimbat și m-au făcut mai bun”, spune Horia Brenciu despre artiștii care i-au rămas repere.
Mamaia 2006, anul în care Horia Brenciu a schimbat rolurile
2006 este anul în care i s-a propus să prezinte Festivalul Mamaia. Și nu doar atât. În proiect era și un recital. Iar dacă tot urma să cânte, Horia Brenciu nu avea de gând să vină singur și doar să bifeze momentul. A pregătit orchestră, repertoriu internațional și cinci suflători, acea „bomboană acustică” fără de care spectacolului îi lipsește, în viziunea lui, strălucirea.
În aceeași seară cânta Aura Urziceanu. Iar celebra jazzistă colaborase inclusiv cu cu Duke Ellington, așadar nu era tocmai artista după care poți să intri relaxat pe scenă. Iar ea îi ceruse lui Brenciu să urce pe scenă înaintea lui!
Monitorizarea nu a funcționat cum trebuia, iar Brenciu nu și-a auzit bine vocea. Deși simțea disconfortul, a continuat să cânte pentru că publicul nu era acolo să urmărească negocierile artistului cu tehnicienii de sunet. Dar la final era convins că fusese un eșec. Apoi a văzut recitalul la televizor. Surpriză: se auzea bine.
„Una e cum gândești tu pe scenă, alta e când te uiți la ce ai făcut. Sunt două lumi total separate.”
Horia Brenciu, după 50 de ani: „Vă arăt eu ce pot face”
Între debutul la TVR și marile spectacole, Horia Brenciu a schimbat mai multe roluri, fără să renunțe cu adevărat la vreunul: prezentator, actor, lider de trupă, cântăreț și creator de spectacole. Publicul nu s-a obișnuit însă imediat cu toate aceste ipostaze. Brenciu spune că au fost necesari aproape doi ani pentru ca prezentatorul cunoscut de la televizor să fie acceptat și ca muzician. Două drumuri apropiate, dar, după cum avea să descopere, nu chiar aceeași stradă.
După mai bine de trei decenii de viață publică, a apărut o altă provocare: vârsta la care societatea începe să îi sugereze artistului că ar fi cazul să se retragă elegant din luminile scenei. Brenciu nu pare deloc dispus să urmeze indicația.
„Un om la 60 de ani, chiar la 70 de ani, este o făclie vie”, spune el. Iar răspunsul artistului trimis prea devreme spre culise ar trebui să fie simplu: „Ba nu, revin eu, vă arăt eu ce pot face.”
Dialogul integral dintre Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea și invitatul lor, Horia Brenciu, este disponibil pe canalul de youtube Vorbitorincii.
