de Olivia Popa
Vorbitorincii Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea au realizat la Paris un podcast special, la care i-au avut ca invitați pe Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec și Gabriela Adameșteanu, unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori români. Filmările au avut loc în biblioteca Ambasadei României în Franța.
”România, dincolo de frontiere/ Un teritoriu încă de descoperit” – mesajul țării noastre, la Paris
Sub acest motto a fost construit standul național la Festivalul de Carte de la Paris, organizat la final de aprilie sub cupola spectaculoasă a Grand Palais, unul dintre cele mai emblematice edificii culturale ale Parisului. Navele-amiral ale acestei prezențe românești în capitala Franței au fost, anul acesta, scriitorii Mircea Cărtărescu, Matei Vişniec și Gabriela Adameşteanu, autori cu greutate, notorietate și ale căror cărți au fost traduse în mod repetat. Iar rând pe rând, cei trei au depănat amintiri în ceea ce a devenit, pentru câteva zile, ”biblioteca Vorbitorincilor”.
AI-ul este mai bun poet decât prozator
Ce poate și ce nu poate să facă inteligența artificială sau cât de real este pericolul de a ne înghiți unicitatea, sunt subiecte larg dezbătute în toate mediile. Iar în literatură, se pare că inteligența artificială poate imita stiluri, poate combina imagini și poate produce, în câteva minute, texte care surprind chiar și un scriitor consacrat.
Întrebat de Vorbitorinci cum vede situația, Mircea Cărtărescu a recunoscut, fără ezitare, că un poem generat de ChatGPT „l-ar fi semnat cu amândouă mâinile”. Dar asta nu pentru că mașina ar fi devenit poet, ci pentru că a învățat să recompună, din milioane de texte, ecouri, influențe și asocieri care pot părea uneori uimitor de vii. Cu toate acestea, AI-ul pare să fie mai sensibil la poezie, pentru că un text în proză care i-a fost cerut să-l scrie în stilul lui Mircea Cărtărescu, l-a ratat complet.
Iar concluzia lui Cărtărescu este una memorabilă: „Mi-e mai frică de prostia naturală decât de inteligența artificială.”
Diaspora cu scriitori români
Matei Vișniec nu are nevoie de prezentări elaborate, prezența lui în România și în Franța fiind extrem de vizibilă. Iar pentru că biblioteca Vorbitorincilor a fost deschisă în aceste zile la Ambasada României din Paris, amintirile despre acest minunat edificiu Belle Époque i-au fost sursă de multă poveste. Ajuns la Paris în 1987, inevitabil a întâlnit alți scriitori români, bineînțeles și Ieruncii și, povestește Vișniec, pentru Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și alții, Ambasada României dinainte de 1989 era loc de manifestație.
Mulți dintre cei care trăiau la Paris de 30-40 de ani nu intraseră niciodată în ambasadă. După 1989, când a venit Alexandru Paleologu ca ambasador, situația s-a schimbat complet. Dintr-odată, toată diaspora românească a început să intre în ambasadă.
”În sfârșit acest loc este frecventabil”, își amintește Vișniec comentariul făcut de primul ambasador român la Paris de după Revoluția din decembrie 1989.
Oricum, cine vine pentru prima dată aici, scriitor român sau nu, rămâne impresionat de acest loc cu totul special. Are suflet, are istorie. Este un loc în care diplomația pare parcă propulsată înainte de atmosfera însăși. Dar despre toate acestea, într-o altă poveste!
Universul informatorilor securității, pentru un scriitor
Dacă memoria personală oferă o parte dintre răspunsuri, în cea mai recentă carte a Gabrielei Adameșteanu, Meserii nerecomandate femeilor, arhivele completează imaginea. În căutarea lumii dispărute despre care vorbește în volum, scriitoarea a ajuns și la dosarele Securității, unde se devoalează pe de o parte rețeaua de supraveghere, pe de altă parte universul informatorilor și modul în care aceștia erau practic manipulați de securitate.
Și spune așa, autoarea: „Din experiența dosarelor citite de mine, informatorii sunt de multe categorii. În dosarul tatălui meu există foarte multe relatări pozitive. Pe de altă parte, există și oameni care își varsă acolo toată ura față de cineva. Este o umanitate întreagă. O parte dintre ei au fost recrutați prin șantaj sau prin ignoranță.” Și explicația? Viața în comunism era plină de ilegalități, de la avorturi interzise până la cumpărături interzise, relații cu străini sau alte situații considerate compromițătoare.
„Tu greșeai continuu, ceea ce nu înseamnă că azi nu greșești. Doar că azi nu mai există rețeaua de ofițeri care să te șantajeze”, spune, apăsat, Gabriela Adameșteanu.
Înregistrarea acestui episod special din Vorbitorincii a avut loc în Palatul Béhague, reședința istorică a Ambasadei României în Franța. Biblioteca Ovală de aici a găzduit de-a lungul deceniilor unele dintre cele mai rafinate întâlniri culturale și diplomatice ale capitalei franceze. Iar de data aceasta, conversația acestui weekend literar a fost posibilă cu ajutorul cramelor Jidvei. Acesta a fost vinul oficial al României la cel mai important festival literar al Franței, cu colecția Spirit, un omagiu adus creativității româneşti pe una dintre cele mai mari scene culturale ale Europei.
Întregul podcast este disponibil aici:
