de Adriana Crăciun
Ana Rubeli, creator de conținut cultural și fondatoarea proiectului „Aici a stat”, spune că românii s-au îndepărtat de clădirile istorice, pe care le asociază fie cu burghezia, fie cu perioade dureroase din trecut, îndreptându-se, astfel, către cele noi. Invitată la podcastul Vorbitorincii, ea a vorbit despre cum s-a pierdut legătura cu patrimoniul arhitectural și despre nevoia de a reconstrui relația dintre oameni și orașele lor.
Ana Rubeli este actuar de profesie, adică un specialist care calculează riscuri folosind statistici complexe și integrale de ordinul doi sau trei, previzionând viitorul, dar în mod pur financiar. De regulă, actuarul lucrează în bănci de investiții și în asigurări.
Această experiență în analiza riscurilor i-a modelat modul de gândire, spune ea, iar pasiunea pentru calcule s-a împletit cu interesul său pentru istorie, prezent încă din copilărie.
„Istoria a fost dintotdeauna pe lista mea de priorități și de olimpiade la care mergeam regulat. […] Toată ziua stăteam și citeam și făceam calcule, cam așa aș putea să-mi amintesc eu perioada de copilărie, într-o mahala interesantă. Îl aveam pe tata ca etalon, care a făcut în paralel istoria și matematica. A terminat Politehnica, este inginer, dar în același timp a avut aceste două pasiuni. […] Tata, în cele din urmă, după ce s-au închis institutele de cercetare, împreună cu prieteni cu care încă păstrează relații și astăzi, s-a reorientat către domeniul asigurărilor”, a spus Rubeli la Vorbitorincii.
Pe pagina de Instagram „Aici a stat”, care reunește o comunitate de peste 57.000 de urmăritori, Ana documentează și readuce în atenția publicului patrimoniul arhitectural uitat sau neglijat. Pasiunea ei pentru acest domeniu s-a materializat și în volumul ”Mahalale de Patrimoniu. Sfânta Ecaterina și Flămânda”, apărut la Editura Vremea în 2024.
„Am părăsit clădirile istorice pentru că le asociem cu burghezia sau cu etapă dureroasă din istoria noastră și avem o părere un pic deplasată legată de patrimoniu în general și ne-am îndreptat către clădiri noi, iar patrimoniul a rămas nelocuit și neiubit”, spune astăzi Ana Rubeli.
După o perioadă petrecută în domeniul asigurărilor, Ana Rubeli a început să privească altfel orașul în care trăiește. În drumurile ei zilnice, a observat clădirile cu fisuri și fațade degradate și a realizat că riscurile pe care le calcula odinioară pe hârtie erau, de fapt, în jurul ei.
„Am considerat că trebuie să iau niște măsuri cu știința pe care o am. Nu mă pricep să pun un șurub sau un cui sau să repar un acoperiș, însă pot să-mi folosesc vorbele pentru a reclădi un pic relația asta dintre noi și oraș astfel încât oamenii care se pricep să pună cuie și șuruburi, chiar să ia acel cui și șurub să înceapă să repare o casă. Sau ca un proprietar sau un potențial investitor chiar să investească într-o clădire istorică, pentru că asta este cea mai mare problemă a noastră”, a spus ea la Vorbitorincii.
Ana Rubeli, despre patrimoniul românesc după 1990
Ana Rubeli explică faptul că protejarea patrimoniului în România a început cu adevărat abia după 1990. „Am avut un moment de întrerupere a acțiunii Direcției pentru Monumente în 1977. A fost un moment propice pentru regimul comunist și pentru Ceaușescu să întrerupă activitatea comisiei la vremea aceea. Abia după 1990 am început să facem pași. A fost o mișcare enormă în direcția aceasta”, a explicat ea la podcastul Vorbitorincii, cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea.
Potrivit ei, după 1990 România a început să recupereze terenul pierdut în protejarea patrimoniului, printr-o mișcare dedicată salvării clădirilor istorice. Atunci au fost puse bazele listei monumentelor istorice și s-au afirmat personalități remarcabile, care au lăsat în urmă o moștenire valoroasă: documente și arhive care arată cum ar fi putut arăta Bucureștiul dacă ar fi fost păstrat măcar la nivelul de la începutul anilor ’90.
După cutremurul din 1977, regimul comunist a folosit contextul drept pretext pentru a demola masiv și pentru a remodela orașele după propria viziune, conform lui Rubeli.
„A considerat că momentul cutremurului era perfect, pentru ca el să poată demola tot ce își dorea de fapt să demoleze. A fost momentul cheie în care au început și construcțiile acestea abominabile, din punctul meu de vedere, care nu mai au nici un pic de personalitate, dar și momentul în care s-a accelerat demolarea în București, cel puțin, dar și sistematizarea centrelor istorice din aproape toate marile orașe. O altă dramă, pe care a instalat-o regimul comunist la nivel urbanistic, a fost faptul că a stricat cumva unitățile administrativ-teritoriale, UAT-urile”, a explicat Ana Rubeli.
Urmăriți podcastul Vorbitorincii.
