de Adriana Crăciun
Silviu Predoiu, fost șef al Serviciului de Informații Externe (SIE) și actual candidat la alegerile prezidențiale din mai 2025, a declarat la podcastul Vorbitorincii Leaders că Rusia nu urmărește promovarea unei narațiuni pro-ruse în România. Potrivit acestuia, Moscova se mulțumește dacă există o narațiune anti-UE.
Pentru a-și susține această idee, Predoiu a subliniat o posibilă tendință a românilor de a-și crea singuri probleme, fără intervenții externe. „Ne ocupăm noi mai departe. Noi, românii, suntem atât de buni la a ne încurca și a ne călca pe picioare și a încălca legile și a amesteca principiile cu valorile încât dacă rușii s-ar băga probabil că ne-ar încurca și ne-ar genera un sentiment patriotic, le-am face surprize. Așa este foarte bine”, a afirmat Silviu Predoiu.
În interviul de peste două ore acordat lui Cătălin Striblea, Predoiu a discutat și despre motivele care au stat la baza invaziei în Ucraina, în 2022. Decizia lui Vladimir Putin de a ataca Ucraina nu a fost una spontană, explică el.
Rusia și-a mobilizat trupele la granița cu Ucraina timp de aproape un an, încercând să forțeze un dialog care să garanteze că aceasta nu va adera la NATO și nu va găzdui trupe occidentale. Această escaladare nu a fost surprinzătoare, ci un efect al tensiunilor care existau deja din 2014.
În ceea ce privește România, el a afirmat că nu a existat niciodată o cerere explicită din partea Rusiei, subliniind că țara noastră nu a fost și nu este parte a sferei de influență rusești, nici din punct de vedere cultural, nici spiritual.
„România a fost tot timpul o nucă tare. România nu aparține și nu a aparținut nici cultural, nici spiritual, spațiului rus. S-au schimbat condițiile. Astăzi nu mai vorbești de: hai să ocupăm o țară și să o exploatăm, să o integrăm. S-a terminat”, a explicat fostul șef al SIE.
Silviu Predoiu, fost șef SIE: Războiul din Ucraina putea fi blocat
Întrebat de Cătălin Striblea care este stadiul actual al războiului din Ucraina, Silviu Predoiu a afirmat că „suntem mult mai departe decât ar trebui să fim”. În opinia sa, prelungirea conflictului a făcut ca șansele de a ajunge la o pace favorabilă pentru Ucraina să devină tot mai mici.
„Pot să fiu în dezacord cu președintele Trump în multe, evident că nu contează pentru el. Pe multe teme sunt de acord atunci când spune că vorbim despre un război care n-ar fi trebuit să se întâmple. Eu spun acest lucru din a doua zi după declanșarea conflictului. Și am spus în mod constant: cu cât se prelungește conflictul, cu atât condițiile de pace vor fi mai dificile. A fost o greșeală că a fost blocată pacea negociată deja, inițial, la Istanbul”, a spus Silviu Predoiu.
Războiul din Ucraina putea fi blocat dacă ar fi existat o abordare diferită la nivelul negocierilor internaționale, consideră el. La momentul declanșării conflictului, SUA aveau cheia pentru a preveni escaladarea, având în vedere că Rusia, sub conducerea lui Vladimir Putin, dorea în mod repetat un dialog cu SUA.
„Dacă ne uităm în spate, Putin dorea să dovedească (n.r. cetățenilor ruși), sub orice formă că este un partener de dialog, că este recunoscut ca președintele unui stat mare putere. La momentul respectiv, cererea repetată a lui Putin a fost de dialog. Și dialogul l-a vrut, inițial, doar cu SUA”, a explicat Predoiu.
Deși au existat tentative de dialog, inclusiv din partea unor lideri precum Macron, Statele Unite și NATO au refuzat să accepte discuțiile cu Rusia, iar acest lucru a contribuit la agravarea situației. „După aceea s-a retras și a renunțat la dialog și el sub influența acestora. Dar războiul putea fi blocat, dacă se începea un dialog cu el”, a spus Silviu Predoiu.
Ce vrea Rusia de fapt
În contextul războiului din Ucraina, dorința principală a Rusiei este legată de nostalgia sa pentru statutul de imperiu și de mare putere, susține Silviu Predoiu.
„Dorește recâștigarea zonei de influență. Zona de influență în sensul: vreau un cordon sanitar în jurul meu. Vreau o zonă în care, eu nu spun că e justificat ce vrea, să fiu punctul final la eventuale dispute și discuții. Asta ar fi recunoașterea statutului său de mare putere pe care și-l dorește cu disperare”, a spus el la Leaders.
Dar cum ar trebui să arate această zonă de influență?
Potrivit fostului șef SIE, Rusia și-a definit, în viziunea ei, o „linie roșie” care include Ucraina, Moldova și Georgia ca fiind zone esențiale pentru securitatea sa.
Predoiu a subliniat că, deși nu este justificată dorința Rusiei de a controla aceste teritorii, țările din regiune, inclusiv România, au avertizat constant partenerii occidentali că Moscova nu va renunța la această pretenție.
„Noi, cei din zona aceasta, am spus în permanență către partenerii occidentali: Rusia nu va abandona această așteptare și va merge până la capăt. Și capăt înseamnă orice mijloc pentru a-și dobândi, a-și fixa această chestiune”, a spus Predoiu.
În ciuda acestor avertismente venite din partea serviciilor românești, cât și a serviciilor din Țările Baltice și Polonia, Occidentul a continuat să ignore semnalele, iar în final acest lucru a dus la escaladarea conflictului.
„Partenerii occidentali au avut standarde multiple în dialogul cu noi și cu Rusia. Iar toate acestea s-au întors împotriva lor”, a afirmat Silviu Predoiu.
„O pace corectă în Ucraina nu mai este posibilă”
Fostul șef al SIE, actual candidat la alegerile prezidențiale 2025, crede că intenția președintelui SUA, Donald Trump, de a pune capăt rapid conflictului din Ucraina se bazează pe promisiunile făcute anterior de liderul de la Casa Albă.
„A promis pentru că i s-a părut o temă foarte cool, pentru că este exact opusul la ceea ce făcea Biden. Pentru că e conștient că situația economică a SUA nu este cea mai strălucită și are nevoie de resurse și calculează ca un om de afaceri câți bani dau acolo și ce îmi iese mie din toată povestea asta. Și constată că nu prea îi iese nimic. De fapt, nici nu-l interesează foarte tare pe Trump ce se întâmplă”, a afirmat Silviu Predoiu.
El consideră că o pace corectă între Ucraina și Rusia nu mai este posibilă.
„Problema este că o pace corectă în Ucraina, Ucraina agresată, Rusia agresor, nu mai e posibilă. O pace echitabilă nu e posibilă. E exclusă. În momentul de față, niciuna dintre părți nu-i dispusă, nici Ucraina, nici Rusia, să facă pasul complet înapoi. E acel sindrom de care vorbea Yuval Harari: morții noștri nu ne lasă”, a spus el.
Dar, în acest moment, cea mai importantă este oprirea războiului, crede Predoiu.
„E clar că în momentul de față e foarte greu de recuperat teritoriile. Va fi deocamdată un armistițiu. Presupun că va fi o formulă de conflict înghețat pentru o perioadă lungă, cu negocieri în paralel. Și nu putem decât să sperăm că se schimbă și că vom fi mai înțelepți în a accepta un dialog pragmatic”, a afirmat el.
După încheierea conflictului din Ucraina, România ar putea ajunge într-o situație mai favorabilă. „România va fi mai bine decât este acum. Dacă se încheie conflictul, vom putea să ne luăm mintea de la acest lucru”, a punctat Predoiu.
Urmăriți un episod din Vorbitorincii Leaders cu Cătălin Striblea:
