Actrița Olimpia Melinte a povestit, la podcastul Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, cum s-a pregătit pentru interpretarea rolului Vera Solomon, personaj inspirat de Nina Cassian, în filmul Moromeții 3.
Olimpia Melinte a trecut printr-un proces îndelungat de selecție pentru rolul său în Moromeții 3, film regizat de Stere Gulea. Castingul s-a desfășurat pe parcursul a aproape trei luni, timp în care mai multe actrițe au dat probe pentru personajul Vera.
„Am aflat mai târziu că, de fapt, domnul Gulea era hotărât în ceea ce mă privește. Mă văzuse, nu știu ce film am făcut eu cu ani în urmă, și cumva știa că ar vrea să lucreze cu mine. Sigur, până la proba contrarie, când cunoști omul și-ți dai seama dacă poți să comunici. Nu e doar că se potrivește cu rolul, trebuie să existe chimie și între regizori și actori, pentru că altfel nu au cum să ajungă să sondeze atât de adânc și să caute emoții, să se deschidă, să colaboreze”, a spus actrița.
Personajul interpretat de Olimpia Melinte, Vera Solomon, este inspirat, așa cum spuneam la început, de Nina Cassian, una dintre iubirile lui Marin Preda.
Actrița spune despre poetă că era o figură complexă, cu o inteligență sclipitoare și o carismă aparte, capabilă să capteze atenția oricui.
„Mi-a plăcut Nina, m-a copleșit. Inițial m-a copleșit pentru că mi se părea o artistă completă. Femeia asta le făcea pe toate. Cânta, compunea muzică, scria pentru copii, scria poezii, scria proză scurtă. N-am judecat-o, pentru că nu mi-am permis să fac asta. M-a copleșit prin inteligența ei. Chiar cred că era extraordinar de inteligentă și foarte carismatică. Și asta am vrut să surprind cumva, partea asta de carismă. Pentru că, din ce am înțeles, în momentul în care intra într-o cameră, se așeza la o masă, putea să fie acolo Monica Bellucci, că toată lumea se uita la Nina Cassian”, a afirmat Olimpia Melinte la Vorbitorincii.
Pentru a o interpreta cât mai bine pe Vera, actrița a parcurs un proces minuțios de documentare.
„Îmi făcusem un culcuș în casă, unde noaptea mă retrăgeam cu jurnalele ei, când se făcea liniște. […] Profitam de momentele alea când puteam efectiv să stau singură, în colțișorul meu. Stăteam și citeam și subliniam. Apoi mă întorceam la poezie și încercam să-mi dau seama ce a scris pentru el (n.r. pentru Marin Preda), ce o fi scris pentru alții, dacă chiar a scris pentru el sau pentru alții, sau doar a compus așa, dintr-un moment de inspirație absolută”, a spus Olimpia Melinte.
Moromeții 3 a avut premiera în noiembrie 2024. Scenariul a fost inspirat din jurnalele lui Marin Preda și din arhivele istorice.
Moromeții 3. „Tu crezi că e numai despre tine?”. Nu, dar trebuie să le facem dreptate personajelor
Relația dintre Nina Cassian și Marin Preda a fost intensă, în opinia Olimpiei Melinte. „Ardea carne acolo. Cred că era ceva ce doar oamenii foarte pasionali pot trăi așa. Era pârjol”, a spus actrița.
Actrița și-a dorit să ofere mai multă profunzime personajului Vera Solomon, care inițial era conturat sumar în scenariu. În film, Vera este una dintre iubitele lui Nicolae, mezinul familiei Moromete.
„Inițial scenariul era foarte schematic în ceea ce o privește pe Vera. Vera era așa o persoană care apărea de cele mai multe ori dezbrăcată în patul lui și apoi dispărea. De exemplu, secvența de la restaurant a fost scrisă în timpul repetițiilor. Secvența de la el din dormitor când stau de vorbă, când ea îl așteaptă scriind, la fel, acolo s-a compus mult. Cumva mi-am dorit să le fac dreptate lor, dar nu știu de ce m-am atașat așa de mult. Domnul Gulea zicea: lasă-mă o dată! Și la repetiții mă certa: Olimpia, lasă-mă! Tu crezi că e numai despre tine? Zic: Nu, dar trebuie să le facem dreptate”, a explicat Olimpia Melinte.
Potrivit actriței, a face dreptate unui personaj înseamnă a-i oferi profunzime și a-i explora trăirile.
„(n.r. Înseamnă) să le faci dreptate față de cum era scenariul inițial. Pentru că inițial părea o femeie extraordinar de frivolă, care trăia o viață duală și cam atât. Nu părea că îl iubește. Părea doar că e efectiv o aventură, a trecut încă unul pe lista ei. Ok, a fost și Marin Preda, hai să vedem următorul. Și în ceea ce-l privește pe el, nu a fost așa. Poate cu alții o fi fost, dar în ceea ce-l privește pe el, nu cred că a fost așa”, a spus actrița.
Urmăriți un nou episod din Vorbitorincii:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea