Un motiv bun pentru care să vii la Astra Film Festival sunt DocTalk, discuțiile ulterioare proiecției documentarelor din festival, urmate de sesiuni de Q&A.
„FEMEIA TÂRGUITĂ versus FEMEIA BĂRBAT” e dezbaterea ce a pornit de la filmul albanez „Cine e bărbatul în casă”/”House with a voice” de Kristine Nrecaj și Birthe Templin, care dezvăluie un model tradițional albanez în care femeile și-au asumat rolul de bărbat, în mod voluntar sau constrânse de părinți (în familiile unde nu se nășeau băieți). Acestea au metabolizat atât de mult comportamentul masculin, încât au preluat și înfățișarea, gesturile, mentalitățile bărbătești. Despre unele Burrneshë (cum se numesc), nici copiii familiei extinse nu știau că acestea sunt femei, raportându-se la acestea ca la ”unchiul X”.
Pe de altă parte, deși tributare unei societăți tradiționale, rurale, Burrneshë-le dau dovadă uneori de o neașteptată emancipare. Una dintre acestea, ajunsă la New York, într-un dialog cu un bărbat albanez stabilit de mult timp în SUA, într-o societate percepută drept avansată față de cea albaneză, este întrebată: ”– Dacă un bărbat căsătorit are o relație cu o altă femeie, cine e de vină? Femeia sau bărbatul?”
”- Amândoi”, zice Burrneshë. ”– Da, amândoi, dar femeia are o vină de 100 de ori mai mare. Pentru că, dacă ar fi zis nu, bărbatul nu ar fi avut nici o șansă cu ea.”, a concluzionat albanezul din America.
Ei, bine, frumusețea dialogului stă tocmai în faptul că, deși punctul de plecare este acest cod albanez preluat de la otomani, Roxana Dumitrache, Mihaela Miroiu, Radu Vancu și Mirela Nagâț au extis temele de discuții la recâștigarea independenței femeii, apetența societății românești pentru un stâlp al infamiei de care să agațe o nouă victimă, dar și – da, normal – programa școlară românească de limbă și literatură română
Remarca Radu Vancu schizoidia sistemului educațional românesc: dacă manualele de literatură română sunt minunate, inserează texte contemporane fascinante, multe aparținând unor scriitoare talentate, „canonul didactic este format exclusiv din 16 scriitori bărbați„. Dar ce e „canonul didactic„? Sunt scriitorii cuprinși în programa de bacalaureat. Nu există nici o scriitoare, ultima înlăturată fiind Hortensia Papadat-Bengescu, pe care protipendada literară a vremii o complimenta cu ”scrii atât de bine, încât parcă ai fi bărbat”, ceea ce pare un compliment, dar ascunde în el un misoginism latent.
Pe de altă parte, cei mai actuali scriitori ce s-au adăugat programei de limbă și literatură română sunt Nichita Stănescu și Marin Preda, operele acestora fiind mai vechi de 50 de ani și ancorate unor realități îndepărtate generațiilor actuale. Există cărți remarcabile, autori contemporani recunoscuți care nu sunt luați în seamă de Ministerul Educației, deși tinerilor le-ar fi mai ușor să le asimileze textele. În România sunt actualmente mai multe autoare contemporane decât autori, spune Radu Vancu, iar de cele mai multe ori calitatea textelor este superioară celei a scriitorilor bărbați. Cu toate acestea, ele lipsesc din manuale, nemaivorbind de ”canon”.
Dar până unde poate merge misoginismul? Vă mai aduceți aminte că bulevardul Lascăr Catargiu din București se numea Ana Ipătescu, iar modificarea numelui s-a făcut fără un raționament anume? Știți că în Sibiu există strada Moș Ion Roată, care nu are vreo legătură cu orașul, dar nu există o stradă care să poarte numele unor scriitoare ce au lansat cărți despre Hermannstadt?
La DocTalk afli și lucruri noi: puțini dintre voi ați aflat despre Alice Voinescu, prima româncă doctor în filosofie (1913, Universitatea Sorbona). Întoarsă en fanfare în țară, ea nu a avut loc să predea la Facultatea de Filosofie a Universității din București din cauza „găștii lui Nae Ionescu„. A găsit catedră doar la Conservatorul Regal de Arte Frumoase. Chiar și așa, a câștigat și dreptul la șapte luni în pușcăriile comuniste după 1948, când a fost dată afară de la catedră.
Și apropo de stâlpul infamiei invocat de Mihaela Miroiu, ce spuneți despre faptul că Regina Maria este pusă la zid în societatea românească în baza unor clevetiri de alcov, dar nu este cunoscut publicului larg faptul că ea a fost cea care a adus ambulanțele în România, prima dată în războiul de independență, nemaivorbind de nenumărate merite ale acesteia în dezvoltarea culturală, social și politică a Regatului. Spre comparație, spunea Mihaela Miroiu ”Baudelaire a intrat în istorie ca mare scriitor, iar nu ca sifilitic francez.”
Asta e frumusețea festivalului: poți fi martorul – tăcut, sau, dimpotrivă, activ (căci sunt și sesiuni de Q&A) – al unor admirabile conversații. Să consemnăm și șuetele de după ieșirea din sala de spectacol, la unele din terasele Sibiului. Ah! dar asta e altă poveste, trebuie găsită o modalitate în care măcar un restaurant din urbe să țină deschis după miezul nopții :).
Se mai pot lua bilete la Astra Film Festival cu un click aici, iar după 26 octombrie 2024 filmele se pot achiziționa de pe aceeași platformă online, www.astrafilm.ro