FITS 2025. Casa Bernardei Alba: între ziduri și abis

Casa Bernardei Alba, spectacolul de la Constanța, regizat de Diana Mititelu – una dintre revelațiile FITS 2025

Știam subiectul. Anticipam finalul. Dar nimic nu m-a pregătit pentru valul de emoție care m-a cuprins la ultima scenă din Casa Bernardei Alba, în montarea Teatrului de Stat Constanța, prezentată în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2025).
Spectacolul s-a jucat pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și a fost urmat de minute întregi de aplauze, ovații și chiote de entuziasm – un gest colectiv rar, profund, meritat de actrițele formidabile și de regizoarea Diana Mititelu, care semnează una dintre cele mai vizuale și tensionate versiuni ale textului lui Federico García Lorca din ultimii ani.

Când scena devine o cameră de presiune perfect regizată

Casa Bernardei Alba e o piesă despre control, refulare, dorință și moarte. O mamă văduvă își impune autoritatea tiranică asupra celor cinci fiice ale sale, condamnându-le la o izolare totală de lume și, implicit, de propriul destin. E o poveste despre emancipare sfârșită dramatic. Despre femei închise nu doar între ziduri, ci și între norme, rușine și spaime.

În montarea de la Constanța, totul e trăit cu tensiune vie, cu o apăsare scenică aproape fizică. Spectatorul nu doar asistă, ci respiră același aer greu cu personajele. Iar meritul e al unei regii atente la detaliu, la nuanță, la corpul actrițelor și la respirația fiecărei replici.

Scena între ziduri și abis

Scena a fost concepută în două planuri paralele, iar acest dublu nivel a fost folosit nu doar arhitectural, ci simbolic: sus – impunerea autorității, jos – zbaterile, emoțiile reprimate. Frame-urile create vizual în această construcție scenică au fost sclipitor gândite, oferind imagini de o frumusețe plastică răscolitoare.

Luminile au fost alt actor al spectacolului – expunând sau ascunzând, în funcție de ritmul interior al conflictului. Iar scenografia nu a fost doar decor, ci un personaj în sine: auster, dar poetic; claustrofob, dar deschis către abis.

Dar ce distribuție!

Distribuția este egală și solidă. Fiecare actriță construiește un personaj cu personalitate distinctă, fără fisuri sau manierisme. Și ce actrițe extraordinare are Teatrul de Stat Constanța: Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Laura Iordan, Mirela Pană, Alina Manțu, Cristiana Luca, Otilia Nicoară și Mihaela Velicu – caractere diferite, nuanțate, unele reținute, altele explozive, dar toate articulate cu inteligență și prezență scenică. Una mai bună ca alta, fiecare cu forța și fragilitatea proprie.

Emoția nu vine din replici strigate, ci din tăceri, priviri, gesturi suspendate. Este un joc de autenticitate controlată, care amplifică disperarea latentă a fiecărei fiice a Bernardei.

Teatrul ca exercițiu de asfixie controlată

Montarea semnată de Diana Mititelu este o poveste despre captivitate și dorință, despre feminitate înăbușită și răzvrătire sufocată. Este un spectacol care îți amintește de ce teatrul încă poate tăia respirația.

E tot mai vizibil faptul că Teatrul de Stat Constanța, manageriat de Erwin Șimșensohn, trece printr-o vizibilă transformare artistică: spectacole tot mai curajoase și coerente estetic, actori minunați. Spectacolele de la Constanța nu doar confirmă forța unei echipe artistice bine sudate, ci și direcția clară în care se îndreaptă un teatru care se impune pe scena mare a teatrului românesc.

*surse foto: pagina de Facebook a Teatrului de Stat Constanța