Caută
Close this search box.

Cazul Alfred Bulai. Cătălin Tolontan, la Vorbitorincii, despre munca din spatele investigației Snoop.ro

Cătălin Tolontan, la Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea
Scris de:
  • Adriana Craciun
    Adriana Craciun

Cătălin Tolontan a povestit, invitat la podcastul Vorbitorincii, despre o parte din munca jurnaliștilor de la Snoop.ro în investigația referitoare la Alfred Bulai, profesorul de la SNSPA acuzat de hărțuire sexuală de mai multe studente. „Nu e vorba să te blindezi față de justiție”, ci „să fii împăcat față de public că tot ceea ce ai spus acolo este verificat”, a spus Tolontan în dialogul cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea.

Jurnalistul a explicat că investigația realizată de Ioana Moldoveanu a trecut printr-un proces riguros de verificare a informațiilor înainte de a fi publicată.

„La un moment dat, articolul a ajuns în faza editare. Iulia (n.r. Iulia Roșu coordonează publicația Snoop.ro alături de Răzvan Luțac) s-a ocupat de el, l-a editat, m-am uitat și eu. Mai departe, el întârzia. După vreo lună de zile am spus: hai să-l publicăm. […] A spus: nu, este la verificare. Unde este la verificare? Zice: este la verificare în străinătate”, a spus Cătălin Tolontan.

Astfel, până la publicare jurnaliștii trebuiau să se asigure că fiecare afirmație era dovedită și faptele erau susținute de o sursă deschisă, înregistrată, o statistică sau o sursă oficială.

„O colegă de-ale noastre, o jurnalistă de la AFP, dacă nu greșesc, din Franța, româncă, făcea fact-checking-ul pe articolul respectiv. Trece o săptămână, trec două, trei. Era încă la verificare. […] Se întoarce textul și deschid fișierul. […] E ceva ce eu nu am văzut în 30 de ani de profesie. Fiecare afirmație, imaginați-vă o lucrare cum am avut eu și la matematică și la alte materii, era înroșită pur și simplu. Dar totul pe calculator”, a povestit Cătălin Tolontan.

Cătălin Tolontan: Nu e vorba să te blindezi față de justiție, ci să fii împăcat față de public

Cătălin Tolontan a mai afirmat în dialogul cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea că publicul vede doar o parte din profesia de jurnalist. „În subterane se întâmplă o muncă organizatorică și o contabilitate a actului jurnalistic uneori pur și simplu impresionantă”, a spus Cătălin Tolontan.

„Într-un fel, când rezum munca asta de după datul afară de la Ringier, Libertatea și Gazeta Sporturilor și ajungerea la HotNews, Snoop și Golazo, o fac uitându-mă la acele pagini digitalizate (n.r. referindu-se la investigația Snoop.ro) în care era muncă peste muncă, muncă peste muncă și contabilitate”, a mărturisit jurnalistul.

Cătălin Tolontan a mai afirmat că atunci când a fost publicată investigația referitoare la profesorul universitar Alfred Bulai, „tocmai geometria implacabilă n-a lăsat niciun unghi mort”.

„Nu mai era o demonstrație a afirmațiilor, a cuvintelor. Totul era matematic. Aici nu e vorba să te blindezi față de justiție, e vorba să te blindezi și să fii împăcat față de public că tot ceea ce ai spus acolo este într-un fel sau altul verificat”, a încheiat jurnalistul.

Site-ul non-profit de investigații Snoop.ro, lansat în iunie 2024, a publicat în luna iulie mărturiile mai multor foste studente care l-au acuzat pe profesorul Alfred Bulai de agresiune sexuală.

După publicare investigației, Poliția Capitalei a anunțat că a început o anchetă în acest caz. În septembrie, profesorul de la SNSPA a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1.

Cătălin Tolontan este în prezent coordonator editorial al HotNews.ro, editor coordonator al publicației de sport Golazo.ro și face parte din echipa Snoop.ro.

Urmăriți-l pe Cătălin Tolontan la podcastul Vorbitorincii cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea:

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți