Când un film premiat la Cannes are în echipă 20 de români și presa din România tace, e clar că avem o problemă: cultura fără ecou. Nu e o excepție, e o regulă: premiile internaționale sunt tratate ca breaking news de o zi.
Ne fălim cu ele câteva ore, apoi tăcere. Nicio întrebare reală, nicio analiză, niciun sprijin pentru continuitate.
În timpul alegerilor am scris despre naționalismul de carton și despre cât de multă frustrare există, inclusiv în rândul artiștilor care încă mai încearcă să construiască în România și în afara ei, fără susținere, fără presă, fără rețele.
Care își iau spectacolele în spinare, pleacă în turnee internaționale fără presă, fără echipe de PR.
Publicul din afară ne caută, ne urmărește de la un spectacol la altul. Dar în România – liniște.
La Avignon, acum câțiva ani, în loc de o minimă mediatizare, Ministerul Culturii posta poze cu șușe locale. A fost umilitor.
Acum, The President’s Cake, regizat de Hasan Hadi, a primit Camera d’Or la Cannes. Din echipă fac parte 20 de români.
Dar fără susținerea jurnaliștilor culturali – care în România sunt pe cale de dispariție – nu există vizibilitate, nu există validare, nu există sens colectiv. Frustrarea nu e despre orgolii. E despre cât de greu e să reziști într-un sistem care nu te vede, nu te sprijină, nu te validează.
Vine din lipsa de sistem, de solidaritate și de politică culturală reală.
Și știu exact cum e. De ani buni joc spectacole în Austria, Germania, Belgia, construiesc dialoguri reale cu publicul internațional, iar în România mă lovesc de un zid de tăcere. Nicio întrebare, nicio prezență, niciun ecou. Nu e vorba de aplauze. E vorba de vizibilitate constantă, susținere reală și loc în discursul public. Ajunge cu PR-ul festivist.
E timpul ca un nou ministru al culturii – dacă vine – să construiască altfel. Fără parti-pris-uri de partid, fără favoruri personale, fără mediocritate acoperită de tăcere.
Fără vizibilitate, cultura devine decor. Iar artiștii, simple accesorii într-o țară care se laudă cu ce nu sprijină.
Felicitări sincere tuturor românilor implicați în The President’s Cake – Tudor Vladimir Panduru, Andu Radu, Florin Mihalache, Răzvan Crețan, Ana Mihalache, Smaranda Murăruș, Ana Popa, Ana Ciobanu, Ana Tecu, Luca Bucura, Diana Rădulescu.
Fără vizibilitate constantă și fără sprijin real, artiștii români devin doar accesorii într-o țară care se laudă cu ce nu sprijină. Dacă vrem o cultură vie, avem nevoie de presă, de întrebări, de sprijin și de continuitate – nu doar de aplauze de circumstanță.
