”Familia Addams”: cea mai luminoasă familie întunecată la Excelsior

Luna trecută am reușit să ajung la „Familia Addams”, spectacolul care se joacă încă din 2019 cu casa închisă. Am ieșit un zâmbet toată și cu melodiile în cap zile întregi. Musicalul e un gen aparte. Există o stare specială pe care o ai doar atunci când mergi la un așa spectacol. Nu o regăsești la teatru clasic, nici la concert, nici la film. E ca și cum povestea nu mai încape în cuvinte și evadează direct pe portativ. După primele note începi să vibrezi: e mai direct, mai cald, mai copilăresc, mai sincer.

La „Familia Addams”, pus în scenă de Teatrul Excelsior și jucat la Palatul Național al Copiilor, bucuria vine și dintr-un paradox: e o istorie despre o familie „ciudată”, „întunecată”, dar atât de unită, încât devine, de fapt, una foarte luminoasă. Sub machiajul gotic și umorul negru se ascunde o poveste despre părinți și copii, despre cum cresc copiii și despre momentul în care părinții trebuie să învețe să-și aleagă singuri calea ce vor să o urmeze.

Musicalul are ceva foarte democratic în el: nu-ți cere să fii expert, nu trebuie să știi teorii, nu trebuie să știi teatrologie. Trebuie doar să intri în sală și să te lași dus de val. E unul dintre puținele genuri de spectacol la care spectatori sunt, în același timp, copii, adolescenți, părinți și bunici, iar toți reacționează la aceleași lucruri: la o melodie bună, la o scenă funny, la o poveste de dragoste, la o familie care, în felul ei straniu, seamănă cu toate familiile.

Și, apoi, mai e energia. Actorii joacă, cântă și dansează în același timp, iar energia asta ajunge inevitabil în sală. Musicalul nu e un spectacol pe care îl privești analitic, ci unul pe care îl simți fizic în ritm, în lumină, în aplauze, în râsul sălii. Picioarele nu-ți stau liniștite: bat ritmul muzicii sub scaun, degetele mîinii ți se mișcă necontrolat, mângâind clapele unui pian imaginar.

Regia lui Răzvan Mazilu e pur și simplu excelentă, cu un ochi impecabil pentru vizual și umor. Totul e pus în mișcare cu o siguranță care electrizează scena și ține spectacolul viu, clipă de clipă. Decorurile Sabinei Spatariu completează perfect universul – gotice, inventive, spectaculoase încât să te transporte instant în casa Addams, aflată undeva în străfundurile Central Park, suspendată între niciunde și nicăeri.

Iar „Familia Addams” mai are un avantaj: e genul care te face să ieși din sală mai liber, mai ușor decât ai intrat. Nu neapărat pentru că e o comedie, ci pentru că musicalul are capacitatea de a transforma lucrurile serioase în ceva ce poți fredona. Și, odată cântate, parcă devin mai ușor de dus.

Actorii și energia care ține musicalul în picioare

Mărturisesc că m-au dat gata actorii de Excelsior. La musical, dacă nu ai actori buni, spectacolul se prăbușește. Pentru că aici nu e suficient să joci bine. Trebuie să joci, să cânți și să dansezi în același timp. E unul dintre cele mai grele genuri de spectacol.

La „Familia Addams”, distribuția este esențială, pentru că musicalul nu funcționează dacă nu ai actori care să poată face totul.

Lucian Ionescu (Gomez) e un motor de energie, umor și tandrețe absolut contagioasă. În anul 2020, Lucian Ionescu a luat premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal, ceea ce nu e de colo.

Oana Predescu (Morticia – în varianta pe care am văzut-o eu) aduce eleganță glacială, ironie fină și o melancolie sexy care echilibrează perfect nebunia familiei. Atunci când nu o destabilizează, normal. 🙂

Ana Udroiu, în pielea lui Wednesday, are poate cel mai dificil rol – un personaj care trebuie să fie în același timp adolescentin, îndrăgostit, cinic și comic. Și asta îi iese de nota 10.

Nu mai zic de Dan Pughineanu, care îmi pare perfect în orice rol ar juca. Iar candoarea pe care o împărtășește în rolul lui Lucas Beineke, pretendentul la mâna lui Wednesday, bate orice.

Celebrul Unchi Fester e nebunul simpatic care leagă totul și pe care publicul îl iubește visceral. Uralele de la aplauzele de final sunt meritate din plin de Mihai Mitrea, care îl aduce la viață (hehe!)

Maria Alexievici, în rolul lui Alice Beineke, mama tânărului îndrăgostit de Wednesday, face unul dintre cele mai savuroase și nuanțate roluri din spectacol, cu o voce admirabilă și o construcție scenică plină de umor și sensibilitate. Nu e deloc întâmplător că tot ea semnează și pregătirea muzicală a distribuției, pentru că întregul spectacol sună și respiră muzical foarte bine, într-o regie semnată de Răzvan Mazilu, excelentă ca ritm, stil și coerență vizuală.

Dar, ca la orice musical, ansamblul este esențial. Musicalul nu stă doar în rolurile principale, ci în energia grupului: scenele de dans, corurile, momentele colective. Acolo se vede dacă spectacolul are sau nu „motor”. Strămoșii, adică acel cor de personaje care apar, dansează și comentează povestea, dau energia spectacolului. Musicalul trăiește din această energie colectivă, iar la „Familia Addams” se simte că distribuția funcționează ca o echipă, nu doar ca o sumă de roluri.

Actorii joacă cu plăcere și asta e poate cel mai important lucru: publicul își dă seama imediat dacă actorii se distrează ei înșiși pe scenă. Iar asta se simte în sală la secundă.

Poate că asta e, de fapt, marea bucurie a musicalului. Pentru aproape trei ore, se trăiește odată cu cei de pe scenă și parcă totul pe lume devine puțin mai suportabil.

*Foto copertă: Vlad catană pentru Teatrul Excelsior. Cu: Dan Pughinenau, Ana Udroiu, Andreea Hristu, Dan Clucinschi, Loredana Cosovanu, Ovidiu Ușvat, Iulia Samson, Alex Popa / Familia Addams