Iuliana Panache și istoricul Cosmin Popa au discutat, într-un nou episod din Historincul, despre începuturile politicii externe ale lui Nicolae Ceaușescu. Începând cu 1965, liderul comunist a promovat o direcție care părea să se distanțeze de influența sovietică, dar care, în realitate, era dominată de naționalism, propagandă și dorința de consolidare a propriei puteri.
„Trebuie spus că acesta este domeniul pentru care Ceaușescu primește și astăzi laude”, punctează Cosmin Popa. Deși aceste aprecieri vin din mai multe direcții, ele se bazează, în mare parte, pe interpretările formulate chiar de cei care au pus în aplicare această politică în jurul lui Ceaușescu.
O analiză mai atentă a motivațiilor și efectelor arată însă că multe dintre deciziile de politică externă nu au fost nici atât de ingenioase, nici atât de generoase pe cât au fost prezentate, subliniază istoricul.
În realitate, Ceaușescu a moștenit o direcție politică deja conturată de predecesorul său, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
„E o politică externă de distanțare de Uniunea Sovietică, pentru că, pe fond, pe toată perioada Dej, până în 1965, deși a început să ia distanță de Uniunea Sovietică, România a rămas o țară socialistă. S-a conformat, în bună măsură, rigorilor care decurgeau din statutul ei de membru al Pactului de la Varșovia și al CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), cu câteva nuanțe, cel puțin legate de CAER”, spune Cosmin Popa.
Punctul de cotitură este anul 1956, odată cu declanșarea procesului de destalinizare în Uniunea Sovietică.
„Hrușciov, pentru a-și întări el însuși puterea, demarează această politică de destalinizare, practic de critică, mai mult sau puțin transparentă, a lui Stalin”, explică Popa.
Această schimbare a avut efecte importante asupra întregului bloc est-european.
„Și anume, o schimbare de garnituri. Hrușciov a creat acest mecanism în care fiecare nou secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, atunci când venea la putere, încerca să schimbe sau să rearanjeze garniturile politice, astfel încât să creeze și să întărească această relație de fidelitate personală între el și ceilalți lideri comuniști”, spune istoricul.
Procesul de destalinizare lansat de Hrușciov a generat reacții diverse, fiecare regim adaptându-se, în felul său, la noile realități.
„În Polonia, reacția a fost readucerea la putere a lui Gomulka, care fusese înlăturat pe fondul ultimelor procese staliniste. Este scos din recluziune și adus la putere. Se mai întâmplă și alte lucruri interesante. Revoluția din Ungaria, din toamna lui 1956, care duce la înlăturarea lui Imre Nagy, intervenția sovietică și venirea la putere a unui alt tip de regim, János Kádár. În virtutea acestor procese, se schimbă și acolo garnitura”, explică Cosmin Popa.
România, în schimb, a avut o reacție atipică față de restul lagărului socialist.
„Regimul de la București a sesizat imediat oportunitatea relegitimării comunismului pe fundamente naționale. Nu degeaba lui Gheorghe Gheorghiu-Dej i se spunea Vulpea din Carpați, inclusiv de către sovietici, pentru că, printr-o singură manevră, a împușcat doi iepuri foarte mari și foarte grași”, conform lui Popa.
Primul a fost cel al distanțării de Uniunea Sovietică, iar al doilea a fost cel al relegitimării comunismului pe baze naționale, începând cu 1956.
Iată ce mai puteți afla din Historincul. Politica externă a lui Ceaușescu
- Unde ne-a prins comunismul în 1947
- Comunismul românesc 100%
- Norocul celui mai mic
- Înscăunare cu martori influenți
- Primăvara de la Praga și liniștea de la București
- Comandantul suprem și șeful șefilor
- Toți oamenii președintelui
- 1977, anul care cutremură România
- Nixon, my friend!
- Transparența lui Gorbaciov
- Planurile pentru Iliescu
Urmăriți un nou episod din seria Historincul.
