Am visat frumos și trebuie să vă zic motivul: am fost ieri la Ateneu. Duminică seara, în cadrul Concursului Internațional George Enescu, sala a găzduit o seară de muzică de cameră de o intensitate pe care nu ți-e dat să o întâlnești decât o dată la câțiva ani.
O seară la Ateneu cu Mihaela Martin, Miguel da Silva, Valentin Răduțiu și Enrico Pace
Pe scenă au fost Mihaela Martin, Miguel da Silva, Valentin Răduțiu și Enrico Pace. Dacă numele nu vă spun tuturor imediat ceva, încerc eu o traducere: e cam ca atunci când patru dintre cei mai buni muzicieni pe care îi poți aduna într-o asemenea formulă se hotărăsc să cânte împreună. Un fel de all-star-quartet al muzicii de cameră. Sau, dacă vreți, un U2 al cvartetelor. Patru muzicieni extraordinari, fiecare cu o personalitate atât de puternică:
Mihaela Martin și vioara ei magică de la 1748 poartă sunetele în săli de concerte cu o eleganță și o forță incredibilă.
Miguel da Silva, o violă caldă, profundă, care deschide în muzică un spațiu interior neașteptat.
Valentin Răduțiu, cu un violoncel care are ceva omenesc în el, când tandru, când grav, când aproape copleșitor.
Și Enrico Pace. Recunosc, pe el l-am privit cu o fascinație aparte. Are ceva foarte sigur și foarte viu în felul în care cântă. Ca un rock-star la pian.
Cum împarte Brahms bucurie
Odată cu Brahms, pentru mine, seara a trecut într-o soi de univers paralel: dens, profund, intens și, în același timp, firesc. La un moment dat nici nu mai aveai senzația că asculți patru instrumente, ci o orchestră întreagă. Ai fi zis că sunetele ce izvorau dintre ei și se răsfrângeau în întreg Ateneul aveau propriul lor suflet. M-am uitat o clipă în jur și aproape toți cei din sală purtau acel zâmbet pe care nu ești pe deplin conștient că îl afișezi, acea serenitate care îți învăluie inima în momentele tale de fericire interioară. Ce bucurie!
Și să știți că abia am ajuns la mijlocul Concursului Internațional George Enescu.
*credit foto: Cristina Tănase, pentru Artexim
