O coincidență care m-a pus pe gânduri
Luni am plecat din Japonia. Marți, sudul țării era lovit de un cutremur cu magnitudinea 7,1. Deși epicentrul s-a aflat departe de zonele pe care le vizitasem, coincidența m-a făcut să privesc cu alți ochi experiența avută cu doar câteva zile înainte la un centru de prevenire a dezastrelor pe care îl vizitasem în Nara.
Bilanțul provizoriu indică cel puțin 28 de morți și zeci de răniți, în timp ce echipele de salvare continuă căutările sub dărâmături în prefectura Kumamoto din insula Kyushu. Conform informațiilor disponibile până astăzi: 6 persoane au murit în urma exploziei de gaz produse la un centru comercial Aeon, după ce unii angajați s-au întors în clădire după evacuare; 8 persoane au murit la o fabrică de hârtie Nippon Paper, unde un coș industrial s-a prăbușit în timpul seismului; cel puțin o persoană a murit după ce a fost lovită de o macara prăbușită. Restul victimelor provin din prăbușiri de locuințe și alte accidente, însă autoritățile nu au publicat încă o defalcare completă a tuturor cauzelor. Mai multe persoane sunt încă căutate sub dărâmăturile unui mall din Kashima și ale unei fabrici din Yatsushiro.
Interesant este că, spre deosebire de multe cutremure majore, o parte importantă a victimelor nu a rezultat din prăbușirea clădirilor rezidențiale, ci din accidente industriale și din explozia secundară produsă după seism. Acest lucru reflectă atât eficiența normelor antiseismice japoneze pentru clădirile moderne, cât și faptul că riscurile secundare (scurgeri de gaz, instalații industriale, infrastructură) pot deveni la fel de letale ca mișcarea seismică în sine.
Lecțiile dureroase pe care Japonia nu le-a uitat niciodată
De ce insist pe aceste aspecte? Pentru că în zona Kobe–Osaka am întâlnit unele dintre cele mai moderne și elegante clădiri pe care le-am văzut până acum în Japonia, explicația fiind una cât se poate de simplă: cutremurul devastator din 1995 a ras jumătate din oraș și schimbat pentru totdeauna felul în care japonezii construiesc.
Sute de mii de locuințe au fost distruse sau grav avariate, cartiere întregi au fost puse la pământ, iar imaginea autostrăzii suspendate prăbușite a făcut înconjurul lumii.
Din acea tragedie s-a născut una dintre cele mai importante revoluții în ingineria seismică.
Secretul clădirilor care supraviețuiesc cutremurelor
Am vizitat în Nara un centru dedicat prevenirii dezastrelor, unde ni s-a explicat foarte clar diferența dintre clădirile construite înainte și după 1981, anul în care Japonia a introdus noile standarde antiseismice. Sunt expuse machete asupra cărora se imprimă mișcari ale cutremurelor reale. Două clădiri identice sunt așezate pe platforme diferite: una construită după metoda „clasică”, cealaltă folosind sistemul modern de izolare seismică (pe care noi, românii, l-am numi „pe bile”.)
Diferența este spectaculoasă. În timpul simulării, clădirea veche se zguduie violent, structura cedează, iar fundația și etajele superioare ajung să se prăbușească. În schimb, clădirea modernă pare că alunecă lin odată cu mișcarea solului, fără avarii vizibile.
Japonia este așezată la întâlnirea a patru plăci tectonice și înregistrează aproximativ 1.500 de cutremure pe an. Cele mai multe sunt prea slabe pentru a fi simțite, dar atunci când natura își arată adevărata forță, diferența o face felul în care ai construit.
Pe 17 ianuarie 1995, la ora 5:46 dimineața, un cutremur cu magnitudinea 7,2 a lovit Kobe și insula Awaji. Au murit peste 6.400 de oameni, aproximativ 43.000 au fost răniți, iar peste 300.000 au rămas fără locuințe. Portul Kobe, unul dintre cele mai importante din lume la acea vreme, a fost paralizat luni întregi.
Interesant este că investigațiile făcute după dezastru au arătat că multe dintre clădirile ridicate după standardele introduse în 1981 au rezistat foarte bine. Cele care au cedat au fost, în cea mai mare parte, construcții mai vechi, proiectate după reguli depășite.
Ulterior, în 2011, Japonia a fost lovită de cel mai puternic cutremur din istoria sa, cel de la Tohoku (9,0–9,1), care a fost urmat de un tsunami cu valuri de peste 40 de metri, care a făcut peste 19.700 de victime și a provocat accidentul nuclear de la Fukushima Daiichi.
Tehnologii de Construcție Antiseismică
Japonia deține cele mai avansate tehnologii din lume pentru reducerea riscurilor în caz de seism, combinând ingineria structurală cu sisteme digitale de alertă instantanee.
Ingineria japoneză împarte clădirile în trei categorii principale de protecție:
- Taishin (Rezistență de Bază): Structură standard consolidată cu grinzi și stâlpi mai groși pentru a preveni prăbușirea clădirii.
- Seishin (Amortizare): Clădirea folosește amortizoare din cauciuc, pompe hidraulice sau contrautăți la etajele superioare pentru a absorbi energia mișcării.
- Menshin (Izolarea Bazei): Cea mai sigură metodă. Clădirea este decuplată de sol prin straturi de cauciuc, oțel și rulmenți, permițând pământului să se miște dedesubt fără ca structura să fie zguduită.
Sisteme de Avertizare Timpurie
Japonia folosește rețele automate care procesează datele în milisecunde pentru a avertiza populația înainte ca unda de șoc principală să lovească:
- Sistemul EEW (Earthquake Early Warning): Gestionat de Agenția Meteorologică a Japoniei (JMA). Detectează primele unde seismice rapide (undele P) și calculează instantaneu intensitatea distructivă (undele S) care urmează.
- Sistemul J-Alert: Sateliții guvernamentali transmit alerte de urgență direct către telefoanele mobile (prin broadcast celular, ocolind rețelele blocate), sirenele stradale și posturile de televiziune în mai puțin de o secundă.
- Oprirea Automată a Infrastructurii: Trenurile de mare viteză Shinkansen, lifturile din zgârie-nori și liniile de producție din fabrici se opresc automat când sistemul detectează unda P, prevenind deraierile și accidentele industriale.
De altfel, în Japonia există încă telefoanele publice (”telefonul verde”). Am ridicat receptorul unui telefon public și am constatat că funcționa perfect; aveam să aflu că aceste aparate sunt păstrate în funcțiune, nu numai pentru apelurile obișnuite, ci tocmai pentru că, în cazul unui cutremur sau al altui dezastru major, când rețelele mobile pot cădea, prin serviciul 171 oamenii își pot lăsa mesaje vocale pentru a-și anunța familia că sunt în viață.
După Kobe, Japonia nu s-a limitat la modificarea normelor de proiectare. A consolidat clădirile vechi, școlile și spitalele, a întărit podurile și autostrăzile și a extins folosirea sistemelor de izolare seismică și a amortizoarelor care absorb energia cutremurelor.
De aceea, privind astăzi cartierele noi din Kobe, remarci arhitectura modernă și orașul impecabil. În realitate, multe dintre aceste clădiri sunt rezultatul unei lecții învățate cu un preț uriaș. Fiecare fundație și fiecare detaliu de proiectare poartă, într-un fel, memoria cutremurului din 1995.
N-ar fi fost rău să fi învățat si România din asta.
*foto copertă: orașul Kobe văzut din Kobe Port Tower
