Caută
Close this search box.

Martiri, „trezire” și purificare. De ce imaginarul protestului începe să amintească de legionarism

Scris de:
  • Diana Stroe
    Diana Stroe

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Nu cred că ce se întâmplă în fața Arestului Central de o săptămână e doar o formă de protest mai excentrică. Mi se pare că se leagă de fascinația asta pentru martiri, morți, sacrificiu, trădare, pedeapsă, trezire, purificarea țării și intervenția lui Dumnezeu în politică. Sună puțin a legionarism.

De la revoltă la apartenență: cum se coagulează grupul

Specificul legionarismului românesc a fost tocmai combinația dintre ultranaționalism și misticismul ortodox, cu regenerarea națiunii, omul nou, sacrificiul, martiri și liderul providențial. Iar conspiraționismul prinde de minune într-un univers de genul ăsta, pentru că trezirea presupune că tu ai înțeles adevărul în timp ce ceilalți încă dorm.

Cel mai probabil, protestul de la Arestul Central se va stinge prin epuizare. Oamenii se vor plictisi, se vor întoarce acasă, poate că Georgescu va disparea treptat din breaking news mǎcar pentru o perioadǎ și energia se va fi consumat.
Dar la fel de bine, fiecare noapte petrecută acolo îi poate transforma pe oamenii ăia dintr-o mulțime într-o comunitate. După o săptămână nu mai sunt niște necunoscuți care au venit la același protest. Încep să se cunoască, mănâncă împreună, își spun poveștile, apar niște figuri cunoscute ale grupului, inside jokes, ritualuri, etc.

Episodul CTP: normalizarea derapajelor

Cred că și episodul cu lumânările pentru CTP trebuie privit din perspectiva asta, a unui ritual făcut în grup. Cineva o fi propus, altcineva o fi aprins lumânările, alții au cântat veșnica pomenire, iar unii or fi stat să filmeze și să se hăhăie. Cert este că grupul a validat gestul. Problema este că, în felul ăsta, limitele se tot mută și derapajele ajung să pară normale.
Fanatismul devine cu adevărat periculos atunci când violența începe, în mintea acestor oameni, să pară o datorie.

Nu cred că suntem în punctul ăla. Dar este destul de straniu ca o mișcare care vorbește tot timpul despre Dumnezeu ajunge sǎ aprinda lumânări pentru un adversar politic, sǎ îi cânte prohodul și sǎ râdǎ la ideea sicriului.

Dilema statului: dacă intervine – alimentează povestea, dacă nu intervine și își pierde autoritatea

Între timp, statul a ajuns într-o situație foarte complicată. Dacă intervine în forță ca să elibereze zona, le dă exact narativul de care au nevoie. Iei niște imagini cu jandarmi, cu oameni ridicați, eventual niște bătrâni și femei împinși, le decupezi frumos în clipuri de 20 de secunde și le pui pe TikTok cu ia uitați ce face sistemul românilor care îl susțin pe mesia. O intervenție de genul ǎsta poate deveni foarte repede scânteia pentru ceva mai mare și mai greu de controlat.

Dacă nu intervine, tot rău e. De o săptămână sute de oameni stau zi și noapte pe trotuare și prin părculețele din zonă, iar locatarii spun că nu mai pot dormi noaptea. Și dacă nu face nimic, statul, care are oricum autoritatea super erodată, transmite ideea că un grup suficient de vocal poate ocupa un cartier rezidențial pe termen nelimitat.

Ce face BOR?

Din toată povestea ăsta lipsește complet BOR, deși cred că ar fi cel mai important actor în cazul ăsta. Să te rogi pentru moartea unui om și să-i cânți veșnica pomenire cuiva care trăiește e o deturnare serioasă a practicilor religioase.

BOR e probabil singura instituție care mai are o autoritate reală asupra oamenilor ăstora și ar trebui să iasă public azi și să critice episodul cu lumânările. Dacă tace, lasă impresia că i se pare acceptabil să fie folosite practici religioase ca să blestemi un om și sǎ îi celebrezi o moarte închipuitǎ.

*Foto copertă: Inquam Photos /Raul Stef

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți