”Muzici și faze”, la Excelsior
Nu știu cum era dragostea în 1978. Știu, în schimb, muzica deceniului pentru că a ajuns în destulă cantitate și multă calitate și-n adolescența mea, la începutul anilor 90. Dar cum se trăia prima iubire în comunism, asta pot afla doar din cărți sau de la teatru. În speță, spectacolul Muzici și faze de la Teatrul Excelsior.
Spectacolul este urmarea cărții cu același nume, de Ovidiu Verdeș, care a stârnit mult interes la începutul anilor 2000. În fapt, este un mic fragment de biografie despre una dintre vârstele cele mai frumoase ale oricărui om. Și n-ai cum să nu te bucuri la Muzici și faze. Râzi cu lacrimi la toate întâmplările adolescenților, la gândurile lor, la fumatul pe ascuns, la relațiile cu părinții, la apariția oracolelor sau la căutările primei iubiri.
Se joacă repede, se joacă bine și aproape două ore trec ca fulgerul. Și n-are cum să nu te lovească o țâră de nostalgie, chiar dacă adolescența ta nu a fost în 1978. Mi-aș fi dorit un pic mai mult să se zăbovească asupra lui Bodi, elementul de legătură, stâlpul muzical, dar și spiritual al adolescenților, în jurul căruia este construită cartea. El este cel care le arată lumea, chiar așa cum este în comunism, dar și direcția spre viitor.
Buni Matei Arvunescu, Ioana Niculae, Alex Popa, Dan Pughineanu, Ana Udroiu, Maria Alexevici și Mihaela Coveșeanu. Regia și dramatizarea sunt semnate de Cristian Ban.
Agentul secret
Să rămânem în același an, 78 (sau pe acolo); ba chiar în 77. În celălalt capăt de lume, în Brazilia, dictatura militară intră în ultimii ani și este la al patrulea președinte, Ernesto Geisel. O să-i vedeți tabloul pe perete în mai multe scene ale ultra-premiatului Agentul secret, care este de acum la cinema. Filmul brazilian, cu superstarul Wagner Moura (același care l-a interpretat pe Escobar în Narcos), surprinde acești ani ai dezghețului în țară. Aparent, ai dezghețului. Puterea nu-i mai omoară pe oponenți prin masacre, precum un deceniu în urmă, ci prin angajarea unor asasini discreți.
Aceasta este povestea lui Armando, un profesor universitar, care se opune deciziilor pe care le iau acoliții puterii. Este alungat din universitate, devine paria și pus pe o listă neagră a poliției. Trebuie să se ascundă ca să scape cu viață, el și copilul lui, care este crescut de bunici. Armando este preluat de o organizație de dizidenți și de aici povestea curge mai departe, cu ecouri până în anii noștri.
Filmul este o minune, atât din punct de vedere al poveștii, al cinematografiei sau jocului lui Moura. Dar adevărata performanță este imersiunea în lumea de acum 50 de ani. Decorurile, hainele, mâncărurile, muzica toate sunt fidele epocii. Inclusiv un poster cu Nadia Comăneci, de abia medaliată la Montreal: această fotografie stă într-o casă de brazilieni care caută o respirație în afara dictaturii.
Un pic lent la început, filmul capătă viteză pe parcurs. Și este ajutat enorm de o coloană sonoră spectaculoasă cu accente locale. Moura este premiat pentru cel mai bun actor la Cannes, iar Kleber Mendonca Filho ia premiul pentru regie la același festival.
Cazul Samca
La final, o poveste românească, dar croită în Statele Unite. Cazul Samca este o poveste care are loc într-un liceu în România, dar este adaptat după un scenariu american. Avem un criminal în serie care nu a fost prins niciodată. 15 ani mai târziu, o echipă de televiziune vrea să reia povestea pentru un public nou. Jurnaliștii și-ar dori să repare o nedreptate, iar producătorul să spună o poveste cu audiență uriașă.
Nici ei și nici martorii sau polițiștii care au ratat rezolvarea cazului nu cred și nici nu prea vor să mai rezolve ceva. În mințile spectatorului, însă, se leagă o poveste. Și e o poveste bună, care te încearcă. E ca un mister din cele vechi care se leagă, lasă multe piste, te pune să aduni probe și să te duci cu mintea în față și în spate.
Filmul are și un final interesant, care-l face bun de privit. Este turnat sub forma unui documentar, un stil aparte, true-crime și nu respectă cu totul rețeta unui film artistic. Cred că dacă ar fi avut mai mulți bani, ar fi fost un policier de referință. Filmul regizat de Horia Cucută și George Gänæaard îl recomand, fie că o să-l vedeți la cinema sau o să-l prindeți pe rețele. Roluri bune fac Dana Marineci și Emilian Oprea.
