Jurnalistul Cristian Grosu a analizat, în cadrul podcastului Leaders, profilurile celor doi candidați calificați în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025, George Simion și Nicușor Dan. În opinia sa, actualul primar al Capitalei, propune un tip de politică orientat spre valorile occidentale, însă păstrează o atitudine conservatoare.
Întrebat de Cătălin Striblea dacă România imaginată de Nicușor Dan este „mai curată” decât cea propusă de contracandidatul său, George Simion, liderul partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), Cristian Grosu a spus: „fără doar și poate, și e altfel orientată”.
Această orientare se referă la păstrarea direcției pro-europene și pro-NATO, conform lui Grosu.
„Mulți l-au etichetat, mai ales pentru prestația lui de la începutul intrării pe scenă politică, drept un progresist și așa mai departe. Dar nu. Din tot ce a făcut, din tot ce a declarat și din tot ce am văzut eu că s-a poziționat, Nicușor Dan e un om conservator, dar un conservatorism din acela lucid. Dom’le, viața privată e viața privată, viața de familie e viața de familie, business-ul e business, profesia e profesie”, a afirmat jurnalistul Cristian Grosu, redactor-șef al publicației Curs de guvernare.
Striblea și Grosu au discutat și despre sprijinul pe care Nicușor Dan l-a primit în campaniile sale electorale de până acum. Astfel, pe lista donatorilor din campaniile trecute apar unele dintre cele mai onorabile și puternice companii din România, spun cei doi jurnaliști.
Totuși, Cristian Grosu atrage atenția că simplul sprijin financiar nu este suficient într-un proiect politic de anvergură.
„M-am uitat și eu pe lista aia, alea sunt companii emblemă pentru România. Genul de companii pe care ți le dorești, genul de companii care, dincolo de lumea dură a business-ului, de ciocnirile în piețe, chiar cu decidentul politic și administrativ, fac afaceri așa cum ar trebui să se facă afaceri în România. Asta ca să vorbim de donatori. Vorbesc de companiile pe care le-am văzut eu donatoare acolo”, a precizat Cristian Grosu.
Are șanse Nicușor Dan să recupereze uriașul dezavantaj față de George Simion?
Cristian Grosu spune că pentru ca Nicușor Dan, candidat independent, să recupereze dezavantajul față de George Simion, în urma rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, sunt necesare trei condiții esențiale.
Una dintre ele ar fi o prezență masivă la vot în turul al doilea, precum și o schimbare a percepției în rândul mediului de business, care a rămas dezamăgit de anumite decizii și blocaje din mandatul său de primar.
„Nicușor Dan vine cu această chestie: am scăpat Bucureștiul de datorii, am făcut aia, aia, aia. Dar el are niște lucruri și niște zone pe care le-a blocat în unele lupte cu mafia imobiliară”, a spus Grosu la Leaders.
În plus, Nicușor Dan ar fi trebuit să-și consolideze și sprijinul în diaspora, unde imaginea sa de candidat independent ar fi putut cântări mult.
Totuși, Grosu subliniază că, dincolo de analize și strategii, alegerea ține, în cele din urmă, de intuiția fiecărui alegător. Fiecare evaluează candidații prin filtrul propriu, iar votul devine o decizie personală, influențată de „intuițiile noastre de bază”.
Urmăriți un episod din Vorbitorincii Leaders.