„Noaptea” de Elie Wiesel. Cât de puțin am învățat din trecut

Elie Wiesel și o carte care te obligă să te oprești din când în când din citit

„Noaptea” este, fără nicio urmă de îndoială, o carte-cult, o carte după care nu ai cum să mai fii la fel. Exact cum niciunul dintre supraviețuitorii Holocaustului nu a mai fost vreodată la fel după ce a trecut prin iadul lagărului de concentrare…

Citisem despre lucrarea lui Elie Wiesel prin unele cărți de istorie și o aveam de ceva vreme pe lista mea de lecturi, însă, ca de obicei, a durat mai bine de un an până să ajung efectiv să o citesc (pentru că în fiecare an „reușesc” cumva să cumpăr și să primesc mai multe cărți decât pot eu să citesc). Ei bine, pot să spun că e una dintre lecturile în urma căreia îmi pare rău că nu am citit-o imediat ce am achiziționat-o.

Când realitatea depășește cele mai cumplite coșmaruri

Vorbim aici nu doar despre o carte care te înmărmurește la fiecare câteva pagini, ci și de una care îți provoacă în mod real senzații fizice de rău, la gândul că oamenii pot deveni, în anumite condiții, astfel de monștri. Dacă nu ar exista numărul covârșitor al dovezilor referitoare la atrocitățile comise de naziști, aproape că am putea spune că opera de față e rodul unei imaginații extrem de bogate și destul de bolnave. Însă chiar dacă Elie Wiesel era posesorul unei imaginații bogate, cu siguranță nu era una bolnavă și, mai presus de toate, nimeni nu ar fi putut inventa așa ceva pentru că nenorocirile comise în perioada aia depășesc orice fel de nivel al imaginației.

Deși Noaptea de Elie Wiesel este o carte de dimensiuni mici (puțin peste 200 de pagini scrise cu font mare), cartea nu se citește chiar așa ușor precum ne-am aștepta la prima vedere. Există momente în care o lași din mâini și simți nevoia să procesezi, să iei o pauză, să îți spui că a fost doar un coșmar și că nimeni n-a trecut cu adevărat prin așa ceva. Și e uimitor că, după nici o sută de ani, omenirea este din nou atât de dispusă să apeleze incredibil de ușor la violență, deși istoria ne arată foarte clar că o astfel de abordare nu ne poate duce decât într-o spirală din care nu putem ieși decât după ce sacrificiul de sânge, teroare și umilință a fost plătit. Probabil că așa se întâmplă când avem parte de prea mult bine, trebuie să experimentăm din nou răul pentru a putea să prețuim iar binele la adevărata valoare.

O lecție despre Holocaust care ar trebui predată în școli

Am convingerea fermă că „Noaptea” lui Elie Wiesel este o carte care ar trebui studiată în licee și facultăți astfel încât cei mai tineri dintre noi să înțeleagă foarte clar încă de la începutul vieții că oamenii pot deveni bestii, că există perioade istorice în care limitele încetează să existe și că în acele situații oamenii educați trebuie să ia atitudine și să facă tot posibilul pentru a atenua dezastrul.

În lumina evenimentelor din ultimii ani, nu am garanția că omenirea înțelege cu adevărat istoria. Pare că mereu apar unele personaje pentru care oamenii sunt doar numere, iar interesele de stat sau personale sunt mai importante. Cred cu tărie că dacă va fi vreodată ca noi, oamenii, să ajungem cu adevărat o civilizație, va trebui să izbutim cumva să creăm niște mecanisme prin care astfel de creaturi defecte să nu mai ajungă niciodată să ne conducă. Până acum ar fi trebuit să fie deja destul de limpede pentru toată lumea că nu orice persoană ar trebui să aibă dreptul de a fi votată.

O să închei cu gândul că am citit o carte de o valoare incontestabilă, o mărturie copleșitoare și dureroasă despre limita de jos a ființelor umane, o poveste care te sfâșie în moduri pe care nu le credeam posibile. Nu doar că vă recomand această carte, dar cred că fiecare ar trebui să facă un efort pentru a o citi și a înțelege unde poate duce acceptarea fără crâcnire a măsurilor impuse de un regim dement.

*mai multe recenzii ale lui Victor Bălăcescu mai puteți citi pe Vorbitorincii sau pe Facebook – Un strop de repaus.