Anul apariției: 2025
Editura: Curtea Veche Publishing
Numărul de pagini: 4oo
Nota de pe Goodreads: 4,55 din 5 (22 de evaluări)
Majoritatea cărților le citim după ce ajungem noi la ele. Cu alte cuvinte, le găsim prin librării, pe la bazaruri de carte, prin magazine online sau le căutăm țintit după ce ne-au fost recomandate de către cineva. Mult mai puține cărți ajung ele la noi, prin cadouri sau prin bunăvoința autorilor. De această dată, vorbim despre o carte care a ajuns la mine prin bunăvoința colegilor de Vorbitorincii. Și mă bucur mult că am ajuns în posesia ei și că am prioritizat-o fix într-o perioadă în care aveam nevoie ca de aer să râd.
Și am râs, o Doamne, cât am râs citind această carte! Din acest punct de vedere, este probabil una dintre cărțile cele mai pline de umor pe care mi-a fost dat să le citesc. Ceea ce reușește George Moise să facă în această carte este să ia personaje mai mult sau mai puțin reale de pe meleagurile dâmbovițene, să le coafeze puțin și să le rescrie povestea imaginând o nouă religie care dă peste cap întreaga țară. Întâmplările năstrușnice care facilitează apariția noii religii, dar și cele care decurg natural după ce aceasta prinde rădăcini sunt legate impecabil și urmează un fir limpede, chiar dacă unele detalii sunt relevate pe măsură ce lectura înaintează.
Am fost din ce în ce mai plăcut surprins pe măsură ce am parcurs volumul deoarece stilul este unul colocvial cu fragmente scurte în care autorul meditează la felul în care este alcătuită viața și la cum ne ducem existențele. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult modul în care ultimul cuvânt al fiecărui capitol devine primul cuvânt al următorului, aspect care conferă o cursivitate aparte, deși respectivele capitole tratează fire narative diferite.
Dincolo de a fi o carte cu pretenții, „Boran, dumnezeul subteran” este o creație ingenioasă a unei lumi aproape posibile, mai ales în contextul exploziei rețelelor de socializare și în condițiile în care oamenii nu dețin pregătirea necesară pentru a verifica informațiile propagate pe acestea. Poate părea o blasfemie pentru unii, însă nu este și aș putea să fac pariu că în titlu dumnezeu e scris cu literă mică tocmai pentru că Boran nu este Dumnezeul cel din Biblie.
O să închei menționând că unele fragmente v-ar putea deranja în cazul în care sunteți genul de credincioși care nu acceptă glumele, așa că mai bine alegeți o altă lectură. Dacă totuși sunteți o persoană cu simțul umorului, dacă sunteți fani ai parodiilor și dacă vă place să nu luați totul în serios până aproape de radicalizare, s-ar putea să descoperiți o carte ce vă va plăcea foarte mult.
*mai multe recenzii ale lui Victor Bălăcescu mai puteți citi pe Vorbitorincii sau pe Facebook – Un strop de repaus.
