Despre ce e vorba în ”Oamenii Dreptății”?
Oamenii Dreptății este un concept de storytelling, în care timp de două ore sunt puse scenă 15-20 de povești spuse de voci neconvenționale: profesioniști din justiție, personalități publice, jurnaliști, activiști civici sau artiști împărtășesc cu publicul ce anume înseamnă dreptatea pentru fiecare, la școală, la locul de muncă, pe stradă sau în familie.
”Dreptatea este esențială într-o societate democratică care își dorește ce-i mai bun pentru fiecare dintre noi. Dreptatea ține de vulnerabilitate, empatie și puterea exemplului.” spun cei de la Oamenii Dreptății, iar prin poveștile pe care le aduc pe scenă încearcă să insufle tuturor curajul de a se implica în comunitățile de unde vin.
Când și unde?
În această primăvară Oamenii Dreptății ajung la Suceava (8 aprilie 2025) și la Cluj-Napoca (29 mai 2025), cu două concepte diferite de prezentare.
”Curajul de a spune lucrurilor pe nume devine uneori un act de rezistență. Totuși, un lucru rămâne neschimbat: puterea poveștilor autentice care ne aduc mai aproape unii de alții, ne dau claritate, ne ajută să avem empatie și motivație să nu ne închidem în noi. Nu urcăm pe scenă teme de dezbatere și idei abstracte, ci povești reale, personale, care scot la lumină frânturi de adevăr pe care, uneori, le trecem cu vederea.”
”Oamenii pe care îi aducem pe scene vorbesc cu un echilibru între vulnerabilitate și curaj despre teme importante legate de dreptate, comunitate, empatie, protejarea copiilor, dezinformare, școli sănătoase, pierderi personale, implicare nu ca idei abstracte, ci ca realități din care putem construi împreună. Vei asculta povești care nu doar că te vor pune pe gânduri, dar te vor face să simți că nu ești singur.”
Oamenii Dreptății e un produs Leaders for Justice & Asociația ArtViitor, cu sprijinul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în România, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.

Pe 8 aprilie 2025 Oamenii Dreptății vor fi pentru a doua oară la Suceava, la Teatrul Municipal Matei Vișniec, bilete putând fi achiziționate pe Eventbook.
În 29 mai 2025, Cinematograful ”Florin Piersic” din Cluj Napoca va fi gazda acestei întâlniri.