Caută
Close this search box.

Oscar pentru o cineastă cu origini românești. Cine este Natalia Musteață?

Scris de:
  • Alina Tonigaru
    Alina Tonigaru

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Noaptea Oscarurilor a fost una fastă pentru scurtmetrajul „Deux personnes échangeant de la salive”/ Două persoane schimbând salivă, regizat de artista vizuală Natalie Musteață, cu origini românești, împreună cu artistul franco-britanic Alexandre Singh, câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj live-action, la cea de-a 98-a ediție a Premiilor Academiei.

Oscar pentru Natalia Musteață

Producția franceză, realizată de compania pariziană Misia Films, a împărțit Oscarul cu filmul „The Singers”, regizat de Sam A. Davis și Jack Piatt. Situația este una extrem de rară: în aproape un secol de istorie a Premiilor Oscar, doar șapte categorii au avut un rezultat la egalitate.

Pentru publicul din România, premiul are o semnificație aparte: Natalie Musteata are origini în România, iar parcursul ei artistic s-a dezvoltat ulterior în Statele Unite, unde și-a făcut studiile și unde activează în zona artei contemporane și a filmului.

Un film francez realizat de o echipă internațională

Pe scenă, unul dintre regizori, Alexandre Singh, a subliniat caracterul multicultural al proiectului.

„Acesta este un premiu care recunoaște un film francez regizat de un britanic franco-indian, un româno-american, un argentinian și un italian”, a spus el, referindu-se la echipa internațională care a realizat filmul.

Producția a fost realizată la Paris de compania Misia Films și a beneficiat de sprijinul unor nume importante din cinema: Isabelle Huppert și Julianne Moore s-au alăturat proiectului în calitate de producători executivi.

O distopie absurdă despre control și dorință

Cu o durată de 36 de minute și filmat într-un alb-negru spectaculos, „Deux personnes échangeant de la salive” propune o distopie absurdă și provocatoare.

Filmul imaginează o societate în care sărutul este interzis și pedepsit cu moartea, iar tranzacțiile comerciale sunt realizate prin palme. În centrul poveștii se află Angine, o clientă bogată, dar nefericită, care dezvoltă o fascinație pentru o vânzătoare dintr-un magazin. Într-o lume dominată de supraveghere și control, apropierea dintre cele două femei devine un act de rebeliune.

Prin acest scenariu deliberat absurd, filmul explorează teme precum supravegherea socială, reprimarea dorinței și mecanismele controlului.

Criticii au descris filmul drept „o fabulă politică îndrăzneață”, care combină satira cu reflecția asupra exceselor totalitarismului.

Un parcurs spectaculos în festivaluri

Premiul Oscar vine după un parcurs impresionant în circuitul festivalier internațional. Filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul de Film Telluride și a câștigat ulterior mai multe distincții importante.

Printre acestea se numără Premiul CANAL+ și Premiul Publicului la Festivalul Internațional de Scurtmetraje de la Clermont-Ferrand, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri dedicate filmului scurt din lume.

Cinema învățat din artă

Atât Alexandre Singh, cât și Natalie Musteață sunt artiști vizuali și provin din zona artei contemporane, nu din școli clasice de film. Cei doi au declarat că au învățat cinema „pe parcurs”, inspirându-se din marile filme ale istoriei cinematografiei.

Printre influențele lor se numără filme precum „La Jetée”, „Les Olympiades” de Jacques Audiard, dar și universul suprarealist al lui Luis Buñuel.

Oscar
Alexandre Singh și Natalie Musteață, câștigători ai Oscarului pentru scurtmetraj / sursa foto Instagram Natalia Musteață

„Arta poate schimba suflete”

Pe scena premiilor Oscar, regizorii au vorbit și despre rolul artei într-o lume pe care au descris-o drept „întunecată și absurdă”.

„Facem filme pentru că credem că arta poate schimba suflete. Poate va dura zece ani, dar credem că putem schimba societatea prin artă, creativitate, teatru, balet și cinema”, au spus ei în discursul de acceptare.

Cine este Natalie Musteață?

Natalie Musteață este regizoare, scenaristă, producătoare de film și curatoare de artă contemporană cu rădăcini românești, dar și moștenire armenească, formată academic în Statele Unite, unde și-a construit cariera în zona artei și a cinematografiei, cu studii la University of California, Berkeley și doctorat în istoria artei la City University of New York.

Înainte de a deveni cunoscută în cinema, Natalie Musteață a lucrat în mediul artei contemporane: curatoare de expoziții în SUA și Europa, autoare de studii și articole despre artă contemporană, colaboratoare pentru publicații precum Artforum sau ARTnews.

”Deux personnes échangeant de la salive” regizat de Natalie Musteață și Alexandre Singh, căștigător al Oscarului pentru scurtmetraj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți