Politehnica revine în Liga mare. Universitatea, nu clubul

Noaptea Campusului Deschis la Politehnica Timișoara, când universitatea se deschide orașului

Sâmbătă seara a avut loc Noaptea Campusului Deschis la Universitatea Politehnica Timișoara, eveniment organizat de UPT Campus Creativ, care, de trei ani încoace, transformă universitatea într-un uriaș laborator al curiozității. Porțile Politehnicii se deschid larg pentru întreaga comunitate: elevi, părinți, foști absolvenți, artiști, cercetători sau simpli trecători dornici să vadă ce se mai întâmplă în spatele clădirilor mai vechi – unele monument istoric – sau mai noi, care delimitează campusul. ”Uite, sunt timișoreancă, dar niciodată nu mi-am închipuit că e atât de fain la voi: alei, fântâni arteziene, incinte cu ghirlande luminoase”, am auzit pe cineva.

ARChA lui Poli

” – Mihai, unde spuneai că e macheta mare a lucrării pe care am trimis-o la Diploma? Aha! hai să ți-o arăt!” E Cristian Blidariu, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Politehnicii Timișoara, pe care l-am întâlnit între studenți, la Centrul ARCHA, clădirea-patrimoniu în care a funcționat o binecunoscută discotecă din Timișoara, transformată în spațiu expozițional și de conferințe al facultății și al universității, deopotrivă.

În fapt, înainte de a fi discotecă, ARChA a fost cantină, construită la finalul anilor ”20 ai secolului trecut, proiectată fiind de arhitectul Duiliu Marcu. Din prezentarea făcută, aflu că imobilul Cantinei 2MV, alături de corpul Facultății de Mecanică și de caminul 1 MV, sunt cele mai vechi și reprezentative construcții ale campusului. 

De jur-împrejur, pe placa ce delimitează balconul circular interior al Centrului ARChA, sunt intervenții ale artistului Dan Perjovschi, inspirate din discuțiile purtate cu studenții. Rezultatul e o întâlnire spectaculoasă între desenul liber și spiritul arhitectural, între memorie și inovație.

”Nu ne-a fost ușor, e clădire monument istoric și trebuie respectate multe norme. Am vrea să continuăm renovarea, să scoatem podeaua și să reconstituim mozaicul original, care știm că e acolo, sub dușumeaua pe care au aplicat-o cei cu discoteca. Dar ne trebuie bani.”

Decanul Cristian Blidariu mă ia cu el și îmi face un tur al lucrărilor expuse: uite aici sunt proiecte ale celor din anul 2, aici ale anului 3 dincolo sunt lucrările de diplomă, iar aici sunt proiecte prezentate la concursuri internaționale studențești. Pentru ăsta chiar am primit un premiu. Vezi platforma aceea mare pe care sunt lucrări de carton în cvartale? E proiectul anului întâi. Așa îi învățăm să lucreze în echipă. Fiecare grupă primește un cvartal și construim un oraș: trebuie să aibă școala, spital, biserică, primărie, locuințe, spații industriale și să arate unitar.

”Aș merge cu voi, dar trebuie să rămân cu studenții mei, nu i-am văzut toată ziua, că am fost prins la o comisie peste zi”, ne spune decanul mie și lui Alexandru Luca, responsabilul de eveniment, care mă însoțește prin campus.

De la fulgere la LEGO: știința ca spectacol

Mărturisesc că, atunci când am pornit către Timișoara, credeam că mă vor atrage cel mai mult expozițiile din zona de artă, dar m-am trezit absolut fascinată de experimentele de laborator. Copii de 3-4 ani de mână cu părinții, preadolescenți de 10-13 ani, studenți de la alte facultăți, curioși din oraș au mișunat până noptea târziu printre cladirile campusului în căutare de laboratoare care să-i provoace: unele spectaculoase, altele inovative, unele chiar interactive.

La Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică am fost așteptați în Laboratorul de înaltă tensiune unde cercetătorii de la Politehnica Timișoreană au simulat un fulger în condiții controlate. Am aflat că în sistemele de alimentare cu energie electrică, echipamentele pot suferi supratensiuni tranzitorii din cauza unor evenimente precum lovituri de fulger, iar generatoarele de tensiune de impuls simulează aceste supratensiuni în condiții controlate în laborator pentru a verifica dacă echipamentul poate suporta astfel de ”încercări” fără deteriorare.

Senzație a fost! Mai ales pentru copiii de acolo. ”– Mai vreți?” i-a întrebat domnul care ținea frâiele fulgerelor de laborator. ”-Daaaaaaa!” s-a auzit din tot laboratorul. Iar atunci domnii de acolo au reprodus și o descărcare electrică pe suprafața unui izolator aflat în ploaie. Știți, ca acelea de pe stâlp. L-au udat bine cu un pulverizator uriaș, au stins becul, au apăsat pe un buton și: magie!

Apoi, la Facultatea de Construcții, am descoperit un laborator cu totul special: hala de simulări tectonice. Acolo se folosesc, printre altele, piese LEGO — da, exact acelea din cutiile copiilor. Cu ele se construiesc machete de clădiri, care sunt apoi supuse testelor de rezistență la cutremur. Aici era coadă, vă zic! Mi-am propus să nu concurez cu toți puștii ce se strânseseră în jurul bancului de lucru. :) Dar, dacă aveți acasă cutii cu piese LEGO dezmembrate (așa cum am eu), știți acum unde pot deveni parte dintr-un proiect educațional viu. Mi se rupea inima să le arunc la gunoi, acum o să le pun pachet către Timișoara.

Cum nu am avut loc la asamblat clădiri din LEGO, am fost provocată eu și adulții din areal de către un cadru didactic să testăm diverse metode de creștere a rezistenței caselor, consolidându-le prin diverse procedee: antivântuire, întăriri de colț sau pereți bruți. Ne-a supus și unui test: se dă o coală de hârtie A4. Cum construiești doar cu ea un pilon care să susțină un telefon mobil? Dar un acoperiș care să unească două suporturi, care să aibă aceeași reistență la susținere? Să vă văd!

Să vă mai povestesc de încântarea cu care un puștiulică de vreo 5 ani, luat pe umeri de un cadru universitar, învăța să mânuiască un robot industrial? ”Uite, dacă apeși pe butonul acela, robotul începe să sudeze fix cum l-am programat!” Credeți-mă că nimeni nu îi va putea stinge vreodată acelui copil luminile care i s-au aprins în ochi.

Știința s-a transformat aici, la Universitatea Politehnică Timișoara, în joc și descoperire.

META SPAȚIU(l) și arta care vorbește ingineriei: thrill, baby, thrill!

Surpriza serii a fost META SPAȚIU, prima galerie de artă dintr-o universitate tehnică din România, un spațiu care și-a propus să expună exclusiv lucrări ce îmbină arta cu ingineria. În această perioadă, puteți vedea ”𝐚𝐧𝐝 𝐰𝐞 𝐭𝐡𝐨𝐮𝐠𝐡𝐭 𝐰𝐞’𝐝 𝐥𝐚𝐬𝐭 𝐟𝐨𝐫𝐞𝐯𝐞𝐫” expoziția lui Cosmin Haias, inginer și artist vizual, absolvent al politehnicii, dar și al Facultății de Arte. Lucrările sale explorează relația dintre știință, fragilitate și viitor, cu un rafinament vizual remarcabil, cu mesaje puternice legate de peisajul politic și social contemporan.

Tot la capitolul artă, am trecut și prin Splash Gallery, unde sunt expuse instalații multimedia, reunite sub titlul „Grădina deliciilor sintetice” — o expoziție interactivă, „responsive”, în care vizitatorul devine parte din lucrare. Instalații cu care puteți reacționa, realitate virtuală, sculpturi 3D și lucrări semnate de artiști din România, Germania și Slovenia vă așteaptă până în 12 octombrie.

RACE Team – când Poli prinde viteză

Pe lângă experimente și expoziții, am întâlnit și oameni care pun în valoare aceste spații. Tați care le arătau copiilor „laboratorul în care am făcut practică”; o echipă care a construit o bicicletă ce funcționează pe bază de hidrogen, cu sprijinul unor fonduri norvegiene; studente din Columbia și Algeria care au venit să facă masterat, respectiv doctorat la Politehnica Timișoara; dar și echipa de curse a universității.

Da, ați citit bine: Universitatea Politehnica Timișoara au propria echipă – Formula Student, ai cărei membri construiesc o mașină de curse de la zero – ”Doar oțelul nu îl producem noi.” mi-a spus simpatica studentă roșcată care a prezentat proiectul. ”Avem 4 mașini de toate. Ne ia cam doi ani să construim una cap-coadă și să o aducem la start. Dar să știți că am fost și pe Hungaroring cu ele.” Tot studenții sunt cei ce le pilotează. Pe o masă stăteau înșirate trofeele câștigate de mașinile de curse construite în campus, iar mulți timișoreni s-au îngrămădit să le vadă.

La UPT Campus Creativ, curiozitatea e antrenorul principal

Ce să vă mai zic? Dan Perjovschi nu a scrijelit doar placa de la ARChA, ci are dedicat un perete exterior al unei hale a Politehnicii Timișoara, unde, împreună cu studenții de acolo, aduc adăugiri artistice și te împrietenesc cu mediul universitar o dată pe an, când ține și un atelier pentru cei interesați.

20.814 pași am făcut în noaptea de sâmbătă. Adică 14 kilometri jumătate printre clădirile din campus și nu regret nici un metru din cei parcurși. Dar îmi pare rău de un singur lucru: că nu m-am intersectat și cu rectorul Florin Drăgan (știu că a fost prin zonă, cineva mi-a șoptit că l-a văzut într-o poză 😊), să îi strâng mâna și să îi spun: ”Bravo, domnule! Așa se face!”

Într-o lume în care curiozitatea pare uneori un lux, Noaptea Campusului Deschis readuce dorința de a înțelege și de a întreba. Iar Politehnica Timișoara reușește să transforme această dorință într-o adevărată experiență de învățare — pentru toate vârstele. Când veți auzi că se organizează în anul următor, puneți evenimentul pe listă, voi veți fi ce câștigați.

POST SCRIPTUM: Universitatea Politehnică Timișoara are și stadion cu pistă de atletism. Am întrebat ce echipă joacă acolo: mi s-a spus că echipa de fotbal feminin. ✌️