Caută
Close this search box.

O vizită la o uzină de captare a CO2. Cum funcționează?

Scris de:
  • Cătălin Striblea
    Cătălin Striblea

Uzina de captare a carbonului/ CO2

Localitatea norvegiană Larvik are rezonanță pentru unii dintre noi datorită unei excepționale echipe de handbal feminin. Pentru norvegieni, orașul nu foarte mare înseamnă însă mai mult. Lângă Larvik, la 10 minute de mers cu mașina, există localitatea Brevik. Aici este sediul uneia dintre cele mai mari industrii ale țării: fabricarea de ciment.

Fabrica Heidelberg este chiar pe malul mării, are acces ușor la diferite tipuri de transport și este bine plasată ca să atragă forță de muncă din toată peninsula scandinavă. Cum limbile vorbite de cele trei națiuni se confundă în dese situații, atunci, la Brevik o să întâlnești muncitori danezi suedezi și norvegieni.

IMG 20250617 WA0020

De anul trecut, fabrica de ciment din Brevik este și sediul unei premiere mondiale. Aici va funcționa prima uzină de captare a carbonului/CO2 din întreaga lume. Știu că în condițiile schimbărilor climatice și a diverselor date care arată că nivelul de carbon emis de umanitate este în creștere, ne punem întrebarea de ce avem astfel de uzine atât de puține și atât de târziu.

Pentru că o uzină de captare a carbonului este o minune inginerească enorm de complicată, teribil de scumpă și care are nevoie de condiții speciale de dezvoltare. Iar Norvegia, țară cu dare de mână, și-a asumat prima să facă așa ceva.

Și aici este ceva interesant. Norvegia nu și-a asumat obligații birocratice pentru decarbonizare. Face acest lucru pentru că industria de ciment emite 3% din CO2-ul total al țării.

IMG 20250617 WA0019

Pentru Europa, lucrurile sunt mai complicate însă. Aceste industrii vor deveni obligatorii în următorii ani în toată Uniunea Europeană. Da, și în România. De asta Heidelberg a pornit proiectul din Norvegia. Ce învață acolo va fi aplicat în restul țărilor. În cazul companiei germane vor trebui construite nu mai puțin de 15 uzine de captare a CO2. Iar acest lucru este atât de complicat pe cât vă închipuiți Așadar, întrebările de bază:

Cum funcționează?

Încerc să simplific mult. Tehnic, lângă o uzină de ciment se construiește o facilitate nouă care preia fumul din coșurile celei vechi, îl trece printr-un sistem de cilindri și-l transformă în dioxid de carbon (CO2) lichid. Acesta este stocat în depozite uriașe de unde va fi preluat de vase maritime de mare capacitate și apoi printr-un sistem de conducte va fi introdus în foste pungi de petrol sau depozite acvifere de sub nivelul mării.

Pare simplu. Nu e deloc. Pentru că la mijloc este un lucru foarte important. Ideea este să nu generezi CO2 suplimentar când faci asta pentru că nu ai rezolvat nimic. Astfel este necesar ca uzina de captare să meargă cu energia furnizată de cea care există deja. Adică ea va funcționa pe baza căldurii oferite de activitatea uzinei de ciment. De asta, ingineria este să găsești un sistem echilibrat care să le facă pe amândouă.

IMG 20250617 WA0018

Cât CO2 va prelua?

De aici rezultă o altă problemă. Ca să asiguri acest echilibru nu poți prelua toate emisiile uzinei vechi, ci o parte dintre ele. Astfel vor fi prelucrate 50& dintre emisiile existente. Este mult mai mult decât nimic, așa cum facem acum.

De ce să faci așa ceva?

Există motivul pe termen lung, cel legat de schimbări climatice, îl știți. Al doilea este pe termen scurt. Uzinele astea funcționează pe lângă comunități acare merită și ele să trăiască ceva mai bine. Adică să le fie curat și lor în bătătură. Și, nu, mai puțin ciment nu o să facem pentru că vrem să trăim bine.

Cine a construit?

Uzina este construită la cererea Heidelberg de un consorțiu de companii. Proiectul a fost o lucrare care s-a modificat și îmbunătățit în ultimii 20 de ani. Lucrarea se face de ani buni și a presupus oprirea parțială a fabricii de ciment. Au fost construite clopotul de preluare, depozitele de stocare, șase la număr, danele portului pentru cisterne, dar și sistemele de injectare sub fundul mării.

IMG 20250617 WA0016

Cum va fi stocat CO2-ul (dioxidul de carbon)?

Marile tancuri cisternă îl vor duce la foste platforme petroliere. Aici sistemul a fost adaptat pentru injecția și nu pentru extracție. Pungile de petrol din Marea Nordului există și așteaptă acest element. Tehnic, lichidul va intra sub pământ și va rămâne acolo milioane de ani. Cercetătorii spun că în timp se va solidifica.

Există și o discuție de etică aici. Heidelberg nu este de acord ca lichidul să fie împins în cavități în care se mai află petrol. Ar fi o metodă ușoară de extracție, dar în realitate nu ar duce decât la aducerea la suprafață a unor hidrocarburi care să polueze mai mult.

Ce se întâmplă dacă CO2 iese din depozite?

Tehnic, nimic. Se întâmplă ce se întâmplă și acum: poluează. Dar asta facem deja. Este o încercare de a nu mai face asta pe viitor. Iar șansele să iasă din depozite sunt foarte mici

Cine finanțează?

Pentru uzina de la Brevik sunt trei surse de finanțare: compania Heidelberg, statul norvegian și Uniunea Europeană. Statul norvegian și-a asumat o parte din finanțare pentru că are fondurile necesare și interesul major să-și protejeze populația. Uniunea Europeană, unde Norvegia nu este membră, ține să vadă cât mai multe proiecte de acest tip. A găsit un partener de dezvoltare și atunci vrea să-l impulsioneze.

Ce schimbări aduce lumii?

Este o idee cu care începem să lucrăm. Este posibil ca în 20-30 de ani să dezvoltăm de la bun început astfel de proiecte. Va apărea și un produs nou, cimentul verde cu amprentă redusă de carbon/CO2. Este mai scump, dar deja sunt companii care vor să lucreze doar așa. Google care pune o parte din serverele sale în Norvegia a solicitat doar astfel de ciment. Cum fiecare clădirea nouă din UE ar trebui să aibă 30 la sută eficiență energetică, astfel de ciment ar putea fi util la toate construcțiile noi.

Lângă Fabrica de ciment s-a construit o uzina de captare CO2

Când vom avea și în România?

Nu devreme. România de abia lucrează la un cadru legislativ care să poată duce la astfel de construcții. Dacă apare cadrul, de abia atunci se caută banii. Cert este însă că a început deja.

*credit foto: www.shutterstock.com

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți