Caută
Close this search box.

Andrei Borțun: Bucharest Design Festival vrea să reconstruiască relația bucureștenilor cu orașul lor

Scris de:
  • Olivia Popa
    Olivia Popa

Vorbitorincii sunt o comunitate independentă de analiști și publiciști. Lucrăm în interes public și credem că o nație are nevoie de bun simț și cultură pentru a progresa. Singurele surse de finanțare sunt contractele de publicitate, plățile Google pentru audiența din Youtube și donațiile voastre. Dacă vreți să ne sprijiniți, puteți apăsa acest buton.

Andrei Borțun vorbește în podcastul Vorbitorincii, cu Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea, despre de ce și încotro acest nou eveniment.

În esență, Bucharest Design Festival este construit pe trei direcții deja cunoscute: Romanian Design Week, Diploma Show și Cartier Creativ, toate evenimente cu un trecut serios. Aflat la prima ediție, BDF, contrar a ceea ce îl anunță numele, nu este gândit doar ca un eveniment dedicat designului. Andrei Borțun vorbește despre un proiect care încearcă să ocupe un teritoriu încă fragil: relația bucureștenilor cu propriul oraș.

Acest Bucharest Design Festival, pentru noi, este un brand care, pe de o parte, descrie și acoperă acest produs, festival, și o a doua ipostază a lui ne dorim noi să fie un brand care în următorii cinci-zece ani vorbește despre orașul ăsta și în termeni frumoși”, spune Andrei Borțun.

Andrei Bortun Vorbitorincii

Un festival care vrea să vorbească frumos despre București

Ce înseamnă ”frumos”? Înseamnă mai ales că nu doar leagă evenimente între ele, ci își propune ca prin construcția acestora să participe la schimbarea felului în care Bucureștiul este privit chiar de către cei care locuiesc aici. Nu prin cosmetizarea problemelor, ci printr-o încercare de a pune în față ce poate fi apreciat și construit în oraș.

Încercăm să construim, să reconstruim o relație mai bună a bucureștenilor cu Bucureștiul”, spune Andrei Borțun.

El vorbește despre București ca despre un oraș aflat încă în formare, cu tensiuni, contraste și lipsuri, dar și cu o energie care poate fi folosită. Campania festivalului pleacă de la ideea că Bucureștiul este „un oraș vestic neterminat”.

Asta înseamnă și în veșnică construcție”, explică Andrei Borțun, legând această idee de rolul celor care pot contribui la oraș: ONG-uri, antreprenori, oameni creativi sau locuitori care aleg să se implice. „Adică chiar ce faci în a schimba în bine orașul”, spune fondatorul festivalului.

Andrei Borțun: bucureștenii sunt atașați de oraș, dar relația rămâne tranzacțională

Iar această frază vine ca o concluzie dintr-un studiu de apartenență realizat de Unlock Research pentru Fundația Comunitară București, pe un eșantion de 400 de respondenți, în 2025. Cercetarea arată că bucureștenii au un atașament ridicat față de oraș, 7,8 din 10, dar apartenența la o comunitate este mai slabă, 6,9.

Concluzia formulată în sinteză este directă: „Bucureștenii își iubesc orașul pentru ce le oferă, nu pentru ce construiesc împreună în el.” Oamenii se simt legați de București prin job, oportunități, cultură și energie, dar nu se recunosc neapărat într-un „corp comun” numit București.

Andrei Borțun explică în podcastul Vorbitorincii că noul festival vrea să contribuie la schimbarea acestei percepții, să transforme această relație tranzacțională cu orașul.

De la originea bucureșteanului la ce face el pentru oraș

Cătălin Striblea aduce în discuție o altă concluzie a studiului, care arată că apartenența este încă legată de origine și acte. „Apartenența înseamnă încă «de unde vii», nu «ce faci»”, se arată în sinteza Fundației Comunitare București. 8 din 10 respondenți cred că trebuie să te fi născut în București ca să fii „cu adevărat” bucureștean.

Iar când discuția ajunge aici, Andrei Borțun punctează cumva și direcția către care tinde festivalul nou fondat: „în momentul în care începi să-i vezi atributele pozitive și începi să apreciezi orașul ăsta, ăla e momentul în care cred că ești bucureștean”. Asta înseamnă să aluneci ușor de la funcționalitate, la trăire. Să începi să simți orașul în care trăiește, construiește deja următoarea etapă: să ajungi să contribui, să te implici.

Bucharest Design Festival pornește, astfel, de la design, dar miza lui merge spre o întrebare mai largă: cum poate fi privit Bucureștiul nu doar ca oraș al oportunităților, ci ca loc în care se poate construi o relație comună.

Întreaga discuție a Vorbitorincilor Radu Paraschivescu și Cătălin Striblea cu Andrei Borțun este dedisponibilă aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă alte noutăți