Greu de crezut că încă nu v-ați decis ce faceți în weekend, dar vă strecor și eu aici câteva propuneri. Vorba aia, „just în case„. ![]()
În caz că n-ați AJUNS anul ăsta la TIFF (sau ați ajuns, dar – fiindcă v-ați întâlnit cu tot felul de prieteni și-ați stat la beri și la vorbe – n-ați reușit să vedeți tot ce vă doreați), de azi până duminică aveți șansa de a recupera.
Retrospectiva TIFF de la Cinema Elvire Popesco aduce la București o selecție care include cele mai apreciate pelicule ale ediției. Printre ele, filmul care a deschis festivalul și câștigătorul Trofeului Transilvania. Producții din Franța, Italia, Kazahstan, Marea Britanie, Germania, Irlanda și Ucraina adună cinefilii cu FOMO și le umplu weekendul. Bilete și programul complet, pe Eventbook.
De azi și până pe 12 iulie, EUROPAfest contaminează Bucureștiul cu jazz. La Palatul Regal, muzicieni din 20 țări fac tot atâtea pledoarii sonore pentru locurile din care vin. Dacă vreți să aflați cum mai sună azi Norvegia, Japonia, Italia, Israel, SUA și Ungaria, o puteți face într-o singură repriză: diseară, de la ora 20.00, e programat un „preview” al întregului festival. Pentru restul propunerilor de pe mai multe continente, plănuiți-vă pe îndelete serile: în definitiv, nu ai des ocazia s-asculți, la tine-n oraș, jazz din China, Australia, Turcia sau Indonezia.
Detalii despre trupe găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului, iar bilete și abonamente – pe iaBilet.

Ieri a început, la Salon de Papier, „cel mai mic târg de artă din oraș„. Nu vă lăsați păcăliți de nume: chiar dacă nu se întinde pe mii de metri pătrați, evenimentul dedicat exclusiv lucrărilor pe hârtie are foarte multe argumente pentru colecționarii de artă contemporană. Faceți un drum la locul faptei – str. Constantin Cristescu nr. 12 – până duminică (inclusiv). Aveți ocazia să studiați pe îndelete exponatele de la galeriile GAEP, H’ART, Jecza, Lutnița, Mobius, Plan B, Sector 1 și Suprainfinit. Oferta? Creații care „propun interogații vizuale care se strecoară printre straturile vizibilului, fisurează aparențele și creează spațiu pentru reflecție critică”. E limpede, autorii lor nu caută să vă simplifice viața. Dar vă dau de gândit și v-o umplu de sens.
Mâine, 5 iulie, a treia ediție Gramofon Jazz mută centrul de greutate al vinului și huzurului sub cerul liber la 85 de kilometri de Capitală. Mai precis, în mijlocul unei vii din comuna Iordăcheani, Prahova, unde oamenii de la Crama Gramofon plănuiesc, când și când, câte o porție de răsfăț rafinat. Cea de weekendul ăsta promite o experiență multisenzorială, cu selecție de vinuri, mâncăruri gătite sub ochii participanților, foc de tabără și musai dans. De jazz se vor ocupa în mod competent și irezistibil invitații speciali, Luiza Zan și Mariano Castro, care îi vor avea alături pe membrii Gramofon Special Crew și Mara Moldovan. Se anunță, deci, o sâmbătă cu o mulțime de motive să te simți bine în pielea ta.
Detalii și rezervări, pe pagina de Fb a cramei.
Orice ați alege să faceți în weekend, prieteni, singurul meu sfat e să vă bucurați din plin de ce vi se întâmplă. ![]()
![]()
*Pe Diana Popescu o puteți găsi și pe facebook ori pe Vorbitorincii, de unde puteți culege o grămadă de idei pentru weekend

