Club 27: știe toată lumea despre ce e vorba, nu? Club 27 este denumirea apărută după moartea succesivă a mai multor muzicieni și artiști celebri — Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison, Jean-Michel Basquiat, Kurt Cobain, Amy Winehouse — toți dispăruți la 27 de ani, de multe ori pe fondul dependențelor, al consumului excesiv sau al unor gesturi radicale precum sinuciderea. Această serie de tragedii a alimentat un fenomen cultural care persistă și astăzi, intens exploatat de cultura pop. Conceptul atribuie o aură specială acestor artiști, care mixează mitul geniului autodistructiv cu fascinația pentru destinul frânt prea devreme, transformându-i în simboluri ale fragilității, excesului și creației duse la limită.
Un spectacol despre încercarea de a fi mai buni decât demonii noștri
Acum, hai să facem puțină atmosferă. Imaginează-ți următoarele. Fum de țigară: Carpați fără filtru sau Marlboro (în funcție de ce îți invocă o senzație mai puternică), bere ieftină și multă mâncare de 2 bani (poate fi chiar expirată) și încercarea disperată a iubirii sincere de a reclădi ceva din oameni sfărâmați, iar tu ai 9/19/27 de ani.
Club 27 se joacă la Teatrul Metropolis și este un spectacol absolut fabulos scris de Cătălina Mihai, care are și rolul lui Janis, unul dintre personajele principale ale poveștii. Îmi e greu să îi fac dreptate acestei producții fără să dau spoilere, dar, totuși, voi încerca, întrucât ar fi și mai nedrept să răpesc cuiva oportunitatea de a vedea și simți acest masterpiece pentru prima dată, fără așteptări sau cunoștința evenimentelor care vor urma.
Spectacolul regizat de Alex Bogdan te trece printr-o călătorie care abordează subiectele familiei disfuncționale, a visurilor, de oricare ar fi ele: visurile moarte ale celor care și-au depășit existența și/sau visurile vii ale celor care îi succed; a iubirii sincere care încearcă să rămână nepătată, pură, în fața fumului de țigară, a alcoolului și a demonilor pe care fiecare dintre noi îi ascundem, dar tot ies la suprafață: furie, nervi, frică, inadecvare.
Dar care este esența lucrurilor? Personaje care se luptă între ce vor să fie și ce sunt cu adevărat
Un tată (Tudor Aaron Istodor) care încearcă cu disperare să fie bun și reușește, dar fiecare laps în concentrare dezvăluie un om rănit, un om furios pe lume, un om cu capacitatea de a(-și) face rău.
Un băiat (Ștefan Iancu) care se dă interesant, se poate chiar spune că este, dar care ascunde un complex de inferioritate opresiv.
O fată (Cătălina Mihai) care se arată bucuroasă de viața ei, captivantă în veselia ei, dar plăguită de o tristețe insurmontabilă, pe care pare că și-o dezvăluie sieși, nu nouă – publicului, cu fiecare comentariu făcut în trecere, iar tristețea strânge șurubul asupra ei mai tare, iar apoi mai tare și așa prinde rădăcini care cresc în furie și frică: frică de intimitate, de viață, de sine, de toate.
Cine sunt oamenii aceștia? ce îi reprezintă: încercarea conștientă de a fi mai buni sau maladia ce se dezvăluie inconștient la fiecare dintre ei? Sunt oamenii aceștia făcuți de condiția lor sau de încercarea, deseori eșuată, de a o depăși?
Un spectacol care te obligă să-ți pui întrebări incomode despre tine
Gândește-te acum la fiecare lucru pe care îl reprezinți. Fă-o sincer. Gândește-te la fiecare lucru bun sau rău pe care l-ai comis intenționat. Gândește-te la felul în care te-ai comportat cândva fără ca măcar să îți dai seama ce ai făcut, la felul în care ți-ai zis: „ăla/aia n-aveam cum să fiu eu”. Gândește-te la fiecare gest altruist pe care l-ai avut din reflex și răspunde-ți singur: „cine sunt eu?”.
Uite ăsta-i punctul de presiune al acestei piese – faptul că te vei recunoaște, măcar o dată, în ea. Nu vei avea de ales decât să te gândești tu singur la tot ce am zis eu mai sus, iar orice piesă care te face să-ți pui probleme despre tine e o piesă care merită văzută și are punctaj maxim din partea mea.
de Cătălina Mihai
Regie: Alex Bogdan
Scenografie: Clara Ștefana
Cu: Cătălina Mihai, Ștefan Iancu, Tudor Aaron Istodor
Durata: 2h (fără pauză)
*Vladimir Striblea are 19 ani și este student în anul al II-lea la Facultatea de Drept a Universității București. Puteți citi aici și alte articole ale lui Vladimir.
