Gillian Anderson: ”Vreau”. Vreau sau doar îmi place să îmi imaginez?

Despre o carte a lui Gillian Anderson, niște fantezii, SAT.1, M6 și diferența esențială dintre dorință și imaginație.

O să trec la citită cartea Vreau, deși, tehnic, n-am terminat-o. La un moment dat am intrat pe „modul scroll” și n-am mai găsit nimic care să mă facă să mă opresc și să citesc efectiv.

Pentru cei care n-au auzit de ea: Vreau este un proiect al actriței Gillian Anderson — da, Dana Scully din Dosarele X — care a invitat femei din toată lumea să-i trimită câte o fantezie sexuală. A făcut o selecție și le-a publicat, fără perdea, cu subiect și predicat. Și fără niciun beep.

Și dacă vă gândiți că sună interesant… să știți că nu prea e.

Pentru cine a înțeles deja că sexualitatea e personală și infinit de diversă, cartea asta e boring like hell. Nu pentru că fanteziile n-ar fi sincere, ci pentru că n-au nimic care să te miște — nici stilistic, nici emoțional, nici erotic. E un șir lung de „îmi imaginez că…” livrat cam ca într-un chestionar online, bifă după bifă.

Mi-a adus aminte de filmele de pe SAT.1 din anii ’90, imediat după Revoluție.

Într-o vreme în care erotismul ajungea la românul de rând aproape exclusiv prin două canale vestice: M6 și SAT.1.

Duminică seara, pe M6, aveai parte de Le film érotique du dimanche soir — o porție de erotism franțuzesc. Filme în care te pierdeai în pielea celuilalt, în gesturi mici, în fantezia că doar o respirație în ureche poate aprinde tot corpul.

Te trezeai, fizic, în compartimentul unui tren, în care atracția dintre tine și persoana din fața ta aproape că-ți făcea inima să explodeze în piept.

Trăiai, alături de personajul principal, orgasmul pe care îl avea urcând scările către iubita sa — doar la gândul a ceea ce urma.

Pe SAT.1, în schimb, lucrurile erau clare.

„Das ist gut? Ja, ja! Schnell! Schneller! Galopp!”

Carne pe carne. Zero subtilitate. Totul, acum, aici, și cât mai evident.

Ei bine, Vreau e mai degrabă SAT.1 decât M6.

Și nu pentru că este explicită — ci pentru că lipsește orice fel de rafinament al dorinței. Zbang, zbang, zbang.

Cantitate.

Și totuși, există o idee foarte importantă în carte — spusă de Gillian Anderson într-una dintre notele ei de capitol:

fantezia nu înseamnă că vrei neapărat să și faci lucrul respectiv în realitate.

Una e fantezia, alta e dorința. Câteodată coincid, dar de foarte multe ori nu.

Când nu facem diferența, ajungem să ne temem de fanteziile altora sau, mai rău, să le luăm de bune și să le mai și extrapolăm asupra tuturor: ia uite ce-și doresc femeile!

Dorință vs. fantezie este o distincție esențială care n-ar trebui să scape nici cititorilor, nici ascultătorilor.

Așa că dacă vrei să citești cartea Vreau, fă-o.

Dar nu te aștepta să simți ceva.

Și mai ales, nu confunda fantezia cu vreo declarație de intenție.

*Lorand Balint este Managing Director la Publicis Sport and Entertainment Romania. Găsiți și alte articole semnate de el pe Vorbitorincii  aici.

**sursa foto coperta: www.shutterstock.com