Dacă vrei să vezi cum arată o obsesie transformată în comedie, Crima de la etajul 3 / Le crime du 3e étage (2026) e răspunsul. Regizorul Rémi Bezançon îl iubește atât de mult pe Hitchcock, încât pare că l-a adoptat: i-a dat cheile de la apartament și l-a lăsat să-i reamenajeze sufrageria, dormitorul și, mai ales, o celebră fereastră.
O posibilă crimă ca terapie de cuplu
Povestea începe când Colette (Laetitia Casta), care e profesoară de cinema și specialistă fix în Hitchcock (îl predă la Sorbona), începe să bănuiască că vecinul de vizavi și-a ucis soția. Brusc te trezești fix în mijlocul unui film pe care îl știi deja. Doar că aici, în locul fotografului imobilizat în scaun cu rotile din Rear Window/ În spatele ferestrei, avem o tipă care știe la secundă în ce clișeu de film a intrat. Și, totuși, se lasă prinsă în joc.
Lângă ea e François (Gilles Lellouche), soțul ei, un scriitor de romane de aventuri care, la început, prins în povestea ultimului său roman, pe care tocmai îl scrie, se uită la ea ca la o excentrică a cărei imaginație bate orice (”Să chemăm FBI-ul? Ai mai oprit odată un tren 8 ore, pentru că un bagaj ți s-a părut suspect”). Vecinul e Yann (Guillaume Gallienne), ce joacă rolul unui ratat actor de teatru, cu un aer mult prea suspect ca să nu pară vinovat din start.
Toate drumurile duc la Hitchcock
Laetitia Casta are exact eleganța aia cool și sofisticată a eroinelor lui Hitchcock, genul de femeie care doar pare vulnerabilă, dar știe mereu mai multe decât vrea să spună și care nu stă niciodată la mâna cuiva care să o salveze. Chiar și coafura ei e împrumutată din Vertigo, celebrul coc blond al lui Kim Novak făcându-și loc în una din scenele filmului. Și nu, nu e un complice „wink-wink” către spectatorii cinefili, căci Bezançon introduce trimiterea asta manifest în dialog, să fie sigur că nu a scăpat cuiva.
Evident că avem și un MacGuffin, termenul cool inventat de Hitchcock. Aici, posibila crimă din bloc e doar pretextul care îi scoate pe Colette și François din rutina de cuplu. Practic, o crimă în vecini e folosită ca terapie de căsnicie. Și e super simpatică tandrețea cu care filmul tratează toată faza asta.
Ca tacâmul să fie complet, la restaurantul lor preferat apar tot felul de răvașe chinezești. Și vin cu mesaje atât de potrivite, încât devine ciudat: „Adevărul e pe drum și nimic nu-l va opri”, „Drumul spre adevăr trece adesea printr-un sacrificiu” și, ca totul să fie neașteptat, „Cine întinde o capcană altuia riscă să cadă el însuși în ea”. Promit că va fi funny să urmăriți cum cei doi le vor trăi pe toate pe propria piele.
Obsesia pentru Hitchcock nu se opreste aici. O regăsești în scena de duș din Psycho, într-o urmărire pe bicicletă și chiar în genericul plin de spirale retro. Totul e făcut cu bucuria pură a unui cinefil care își deschide colecția de filme în fața prietenilor și spune: „Uite, fii atent la faza asta, e preferata mea!”.
Dar, dincolo de toate referințele astea de geek-și, e o poveste caldă despre un cuplu instalat mult prea comod în viața de zi cu zi. Colette predă suspansul hitchcockian la cursuri, François îl scrie în cărți, iar amândoi descoperă că, uneori, viața reală are nevoie de un strop de imaginație ca să redevină interesantă. Sau, în cazul lor, de un vecin dubios și o posibilă crimă.
Dacă v-ați făcut impresia că urmează să vă duceți la o parodie, greșiți. Bezançon ocolește capcana și face, în schimb, o comedie cu zvâc despre căsnicie și despre cum, uneori, trebuie să se întâmple ceva foarte rău la etajul 3 ca să înceapă să se întâmple ceva foarte bun în propriul apartament.P
Crima de la etajul 3 / Le crime du 3e étage (2026) e un Hitchcock predat smart generației Z, pierdută printre meme și reels-uri. O să vă distrați. 🙂
Rulează deja în cinematografe, de pe 11 septembrie, distribuit de Independența Film.
