Nu e ca și cum mai avea cineva nevoie de vreo părere despre Fjord, dar nu pot să mă abțin.
Recunosc că m-am dus cu așteptări destul de mici, pregătită pentru o melodramă de festival, previzibilă.
Fjord: cum transformă Mungiu tragedia în dezbatere.
Deși, în realitate, povestea este eminamente emoționantă, în film nu simți deloc emoția. Fjord nu e melodramă, nu suspini la tragedia familiei, iar imaginile superbe dar foarte reci, ajută mult în sensul ăsta.
Nimeni dintre cei implicați nu pare să sufere cu adevărat. Toată lumea tratează o criză majoră ca și cum ar fi un sleepover prelungit la niște prieteni, pentru că acasă se fac renovări mai complicate.
Și, golindu-l de emoție, Mungiu face din Fjord un film intelectual. Dezbaterile sînt construite cu niște argumentări excelente, înțelegi logica și raționamentul ambelor părți.
Copiii trec granițe, părinții rămân pe loc
Și dacă povestea era cunoscută, pentru că are la bază un fapt real, elementul de noutate din film este faptul că interacțiunea dintre două lumi diferite nu îi schimbă doar pe migranți.
Elia simte pentru Noora exact genul de atracție interzisă de educația ei ultrareligioasă și de familie. În același timp, Noora, crescută complet laic, este atinsă de creștinism și pare că, cel putin temporar, alege să rămână acolo. Fiecare fată ajunge exact acolo unde propria familie nu ar fi vrut niciodată să ajungă.
Doar că schimbarea asta e a celor tineri. Adulții rămân exact unde au fost.
Familia Gheorghiu își crește copiii după niște valori care, în Norvegia, declanșează o anchetă, un proces penal și, în cele din urmă, separarea copiilor de părinți, toate pe fondul unei xenofobii ușor nuanțate.
Soții Gheorghiu nu se schimbă și aleg să se mute înapoi în România, unde valorile lor sunt considerate normale și unde, făcând exact ce făceau în Norvegia, n-ar mai atrage atenția nimănui.
Ca fapt divers, primul Palme d’Or al lui Mungiu, pentru 432, a fost despre un regim care îți controlează corpul și natalitatea, iar al doilea este despre un stat democratic, al bunăstării care controlează felul în care îți crești copiii. The irony!
Dar ceea ce a făcut filmul ăsta absolut uluitor este faptul că, în același timp, în plin șantier politic, în plin campionat mondial de fotbal, jumătate din Romania a plătit bilet să meargă la cinema, la Fjord. Și asta valorează cel puțin la fel de mult ca un Palme d’Or
*Carmen Crețu este din București și este de profesie avocat
**articol preluat de pe Facebook
**foto copertă: credit Tudor Panduru pentru Fjord
