În ultimii ani Teatrul Excelsior s-a transformat și a început să fixeze repere in lumea scenei românești. Unul din aceste repere este SOLARIS, o piesă după celebrul roman al lui Stanisław Lem publicat în 1961 Inspirație pentru două ecranizări minunate, cea a lui Tarkovski din 1972 și cea a lui Steven Soderbergh din 2002, romanul a fost dramatizat și oferit scenelor lumii de scoțianul David Grieg în 2019.
Auzisem de piesă de ceva timp. Cumva am avut o reținere, gândindu-mă că e greu spre imposibil să montezi un SF pe o scenă mică precum cea de la Excelsior. Îmi place să citesc SF pentru că îmi lasă liberă imaginația, iar în capul meu se nasc adevărate filme lipsite de orice limitare în spațiu și timp. O piesă de teatru nu ar putea decât să pună limite imaginației, mi-am zis.
Total greșit. Regizorul Bobi Pricop a reușit să aducă textul într-un absolut firesc, lipsit de artificii excesive, care te transpune fără nici un efort în atmosfera suprarealistă a lui Solaris, planeta-ocean cu conștiință, care te învăluie în iubire, fără să te sufoce. Iubire de sine, iubire pentru alții sau iubire pur și simplu.
Scenografia perfectă, jocul actorilor exemplar, costume minunate.
În SOLARIS, Bob Pricop „a văzut lumină în noi, a găsit ușa deschisă și a venit să vadă ce facem” 🖐
Mi-a mai plăcut maxim, e că, la final, actorii au adus pe scenă toată lumea: mașiniști, costumiere, machioze, operatori lumini, etc. Jos pălăria!
