Frank Turner în peisajul muzical britanic
Frank Turner este muzician – compozitor și cântăreț, unul dintre cei mai de succes artiști din Marea Britanie în prezent. În mai 2024, a lansat cel de-al zecelea album de studio, „Undefeated”, care a debutat pe locul 3 în Official Album Chart și pe locul 1 în Independent Album Chart. Albumul său „FTHC” (februarie 2022) a devenit primul său album care a ajuns pe locul 1, iar precedentele patru albume au ajuns toate în Top 3. Cu peste un milion de albume vândute la nivel global, Frank are trei discuri de aur și unul cu argint.
De la primul său concert solo în 2004, Frank a ajuns să susțină al 3000-lea show în februarie 2025, la Alexandra Palace, Londra, biletele fiind epuizate în mai puțin de 24 de ore de la punerea lor în vânzare. Printre cele mai mari concerte pe care le-a susținut în Marea Britanie se numără cele de la Alexandra Palace, O2 Arena și Wembley Arena. De-a lungul carierei, a cântat aproape în toate locațiile din Marea Britanie, de la cluburi mici la stadioane, dar și la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012.
La nivel internațional, Frank Turner a susținut concerte în toate continentele, având un număr mare de fani în Europa și America de Nord. În 2022, a finalizat turneul ambițios „50 States in 50 Days”, devenind primul artist non-american care a reușit această performanță. Festivalul său de patru zile „Lost Evenings”, premiat de industria muzicală, a avut loc anul trecut la Toronto, Canada și va ajunge în Edinburgh, Scoția, în 2025.
În timpul pandemiei, Frank Turner a strâns aproape 300.000 de lire sterline pentru susținerea cluburilor și locațiilor independente de muzică live, printr-o serie de concerte transmise online în fiecare săptămână. Acest efort a fost recunoscut prin premiul pentru Realizări Remarcabile în sprijinul muzicii live acordat de Music Venue Trust. Pe baza acestui succes, Frank a stabilit și un record mondial, organizând 15 concerte în 24 de ore, toate susținute în săli de concert independente și în colaborare cu magazine de discuri independente.
Deși a fost la aceeași școală-internat cu Prințul William, ei nu au fost prieteni. În fapt, Frank Turner chiar a avut ceva probleme pentru că a pus în școală un afiș anti-monarhie cu imaginea unei ghilotine.
Frank Turner vine la București marți, 18 martie 2025 la Expirat – Halele Carol. Concertul e parte din turul său Undefeated Out East Tour, iar bilete încă mai găsiți aici.
Frank Turner – interviu în exclusivitate pentru Vorbitorincii
20 de ani de concerte acustice și atingerea numărului 3000. Felicitări! Ai început ca puștiul punk al scenei folk. Crezi că ethosul tău punk rock/PMA te-a ajutat să atingi acest număr incredibil de 3000 de concerte acustice?
Mulțumesc! Și da, foarte mult. Am crescut idolatrizând Black Flag – obișnuiam să citesc Get In The Van și să analizez datele de la sfârșit – și eram fascinat de trupele hardcore americane care făceau turnee mai des și mai bine decât orice oferea Marea Britanie la sfârșitul anilor ’90. Așa că, atunci când am fost pus la colțul scenei folk, deja mă simțeam oricum cam ca nuca în perete acolo. Dedicarea față de turnee, față de drum este extrem de importantă pentru mine și totul vine din punk și hardcore.
Când ai simțit că poți trăi din dragostea ta pentru muzică? Într-un interviu ai spus că NME a început să îți dea recenzii pozitive abia la al nouălea album. Mai este presa muzicală relevantă astăzi? E vorba despre fani? Despre social media? Cum ai descrie industria muzicală în prezent?
Am început să câștig bani spre finalul activității trupei mele vechi, Million Dead, dar am făcut asta reducând cheltuielile la aproape zero: nu locuiam nicăieri, mi-am vândut toate lucrurile, genul ăsta de situație. Cred că mi-am luat o locuință proprie din nou prin 2012, deci ai putea spune că de atunci am început să trăiesc din muzică.
Cred că presa muzicală poate fi încă relevantă – sunt mereu un fan al unei recenzii bine scrise –, dar în prezent există mai multă democrație în industria muzicală decât pe vremea când eram tânăr. Trupe noi pot să își facă singure vocea auzită prin social media și concerte locale, iar industria încearcă să țină pasul cu ele. Aș spune că industria este descentralizată, haotică și instabilă financiar – dar nimic din toate acestea nu este neapărat un lucru rău.
În ultimii 10-15 ani, piesele tale au fost difuzate la radiourile mainstream, ai avut albume pe locul 1 și ai susținut concerte în arene mari. Ce crede copilul tău punk rock interior despre asta?
Haha, e o întrebare bună și m-a inspirat să scriu piesa “Ceasefire” pe noul album. O parte din mine e în conflict cu această realitate: când eram copil, mă defineam prin faptul că nu îmi plăceau trupele care apăreau în topuri sau la radio. Dar, pe de altă parte, nu vreau să îmi trăiesc viața lăsându-mă condus de copilul de 15 ani din mine. Tipul ăla nu știa prea multe despre nimic.
Cu toții iubim NOFX. Povestește-ne despre experiența ta cu West Coast vs Wessex. Cum ai ales piesele NOFX? Cum a început totul?
A fost o onoare imensă – consider că a fost „verificarea mea oficială” în punk rock. Nimeni nu poate pune la îndoială credibilitatea mea punk, am făcut un split cu NOFX, haha. Mike (Fat Mike) mi-a propus ideea la un festival în 2019, nici nu-mi venea să cred, dar m-am simțit extrem de onorat. Alegerea pieselor a fost distractivă: nu ne-am consultat deloc. Prima dată când am auzit ce a făcut celălalt a fost la masterizare. Am ales melodii pe care le iubesc, dar și piese la care știam că pot să adaug o abordare diferită. Sunt mândru de ce am făcut, iar interpretările celor de la NOFX după piesele mele m-au uimit cu adevărat.
A purta un tricou cu Crass în ziua de Crăciun era, pentru tine, o dovadă de punk rock. Care este echivalentul acestui gest pentru tine în 2025?
Să continui să trăiesc din muzică, să fac turnee în întreaga lume și să lansez piese cu semnificație după 27 de ani de bătut drumuri, fără să fi fost vreodată „cool”. Asta mi se pare destul de punk.
Sunt un mare fan Million Dead. Am difuzat multe dintre piesele voastre la radio, precum I Am The Party, Smiling At Strangers on Trains și Breaking The Back. Ce noutăți avem despre mult așteptata reuniune din 2025? Se va întâmpla?
Se întâmplă! Vom cânta la un festival vara aceasta, urmat de un turneu mai târziu în acest an. Este un eveniment unic, dar sunt foarte entuziasmat (și plăcut surprins că se întâmplă). Mai multe detalii vor veni în curând, dar nu vom lansa muzică nouă.
Ai cântat în squat-uri ca 120 Rats din Leeds și ai ajuns la ceremonia olimpică sau în Wembley Arena. Privind înapoi, este ceva ce ai schimba în cariera ta? Un moment în care ai fi vrut să știi mai multe înainte?
Am făcut multe greșeli pe drum – cine spune că nu are regrete e nebun. Dar, în același timp, procesul de învățare prin experiență a fost incredibil de satisfăcător. Să analizezi prea mult trecutul e o pierdere de timp, așa că nu cred că aș schimba mare lucru.
Ai stabilit recordul mondial pentru cele mai multe concerte susținute în 24 de ore… wow… felicitări! Unul dintre motive a fost să atragi atenția asupra magazinelor de discuri. Ești un colecționar de muzică? Cu streaming-ul omniprezent, ce viitor au aceste magazine?
Nu m-aș numi un colecționar adevărat, dar am o colecție destul de mare de viniluri (și multe CD-uri, ceea ce îmi trădează vârsta, haha). Cred că magazinele de discuri au un rol important – sunt ca niște ghizi într-o pădure imensă. Există prea multă muzică, iar un loc unde cineva te poate ajuta să găsești ce cauți este valoros. De asemenea, nu totul poate exista doar online. Există ceva esențial în spațiile fizice, unde oamenii se pot întâlni și împărtăși idei și recomandări. De exemplu, Banquet Records din Kingston (UK) face o treabă incredibilă în a construi o comunitate.
Sunt un mare fan FAR și nu pot încheia interviul fără o întrebare de fanboy despre split-ul tău cu Jonah Matranga. Cum a luat naștere?
L-am întâlnit pe Jonah în turneu cu Million Dead, era în lineup cu noi (OneLineDrawing). La scurt timp după ce am început cariera solo, am făcut un split și câteva concerte împreună. Nu ne-am mai intersectat de mulți ani, dar a fost o parte importantă a începuturilor mele.
Black Flag – The First Four Years, discografia Minor Threat sau primul concert Agnostic Front ți-au schimbat viața. Ce albume ai recomanda azi unui tânăr ca să-l introduci în punk rock și poate chiar să-i schimbi viața?
E o întrebare bună. Cred că Nobro – Set Your Pussy Free este incredibil, îmi plac The Meffs – What A Life, Gen & The Degenerates sunt grozavi, iar punk-ul contemporan e plin de energie. Dar, desigur, clasicele rămân clasice.
*fotografiile ne-au fost puse la dispoziție prin amabilitatea artistului
**puteți citi mai multe interviuri ale lui HEFE pe Vorbitorincii
