De pe 23 septembrie publicul românesc poate vedea pe marele ecran unul dintre cele mai așteptate filme autohtone ale anului: Jaful secolului. Realizat în coproducție România–Belgia–Olanda, cu scenariul semnat de Cristian Mungiu și regia Teodorei Ana Mihai, filmul ficționalizează un caz real care a scandalizat Europa în 2012: furtul celor șapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, pus pe seama unei grupări de români.
Cu o durată de 126 de minute, filmul îmbină suspansul unei povești polițiste cu drama socială a unor migranți est-europeni confruntați cu umilințe, lipsa de oportunități și sentimentul de a fi cetățeni de mâna a doua în Occident. În centrul poveștii se află Natalia (Anamaria Vartolomei) și Ginel (Ionuț Niculae), un cuplu de tineri plecați dintr-un sat dunărean la muncă în Olanda, care ajung să fie atrași într-o aventură criminală pusă la cale de fostul lor coleg de liceu, Iță (Rareș Andrici).
O poveste reală transformată în cinema
Cristian Mungiu, scenaristul filmului, explică fascinația acestei povești: „În 2012, opinia publică internațională a fost oripilată de fapta unor români care au furat tablouri semnate de unii dintre cei mai mari pictori ai lumii. Occidentalii au fost șocați, românii mai întâi amuzați, apoi rușinați, în final iritați. Dar dincolo de spectacolul grotesc al cazului, întrebările rămân: cum a fost posibil, ce circumstanțe l-au făcut inevitabil și ce spune despre relația dintre Est și Vest?”.
Pentru Mungiu, Jaful secolului este și o încercare de a reconcilia „falia” dintre cinema-ul festivalier și filmul narativ, destinat publicului mainstream. Suspansul și umorul amar coexistă cu o reflecție serioasă asupra inegalităților, a percepțiilor despre migrație și a conflictelor de valori din Europa actuală.
Viziunea regizorală a Teodorei Ana Mihai
Regizoarea Teodora Ana Mihai, cetățean belgian de origine română, a adus filmului un ton personal. „Am trăit cu un picior în ambele lumi, în România și în Occident. Această poziție unică mă obligă să mă confrunt cu teme incomode. Jaful secolului e un film tragic și absurd în același timp, care sper să stârnească dezbatere și reflecție”, declară ea.
Cunoscută publicului internațional pentru La Civil (Un Certain Regard, Cannes 2021), Teodora Ana Mihai abordează aici o temă dureroasă, dar o face cu simplitate vizuală și cu atenție la detalii. Realismul și onestitatea sunt valorile declarate ale regiei: filmul nu judecă, nu simplifică, ci lasă publicul să tragă propriile concluzii.
Distribuție remarcabilă: de la staruri internaționale la debuturi
În rolul Nataliei, Anamaria Vartolomei semnează primul ei film românesc, primind deja aplauze: premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Film de la Tokyo (2024). Actriță cu o carieră fulminantă în Franța, ambasadoare Chanel și prezentă în producții de top (de la L’Événement, filmul premiat cu Leul de Aur la Veneția, până la superproducția Mickey 17 a lui Bong Joon Ho), Anamaria Vartolomei aduce pe ecran fragilitatea și forța unei tinere obligate să supraviețuiască între două lumi.
Alături de ea, Ionuț Niculae construiește un Ginel autentic, prins între loialitate, frică și naivitate. Rareș Andrici oferă o prestație memorabilă în rolul manipulatorului ”mă, Iță”, în timp ce Macrina Bârlădeanu și Robert Iovan completează grupul de migranți. Distribuția extinsă îi aduce pe ecran și pe Lucian Ifrim, Alexandru Potocean, Ana Ciontea sau Charlotte Vandermeersch.
Premii și traseu festivalier
Încă înainte de lansarea oficială în România, filmul și-a construit o reputație solidă: Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia (2024), Premiul Publicului la Festivalul de la Shanghai, Balkan Film Award la Sofia și Premiul pentru Cea mai bună Actriță la Tokyo.
Acest parcurs confirmă ambiția filmului: aceea de a funcționa atât în circuitul internațional de festivaluri cinematografice, cât și să fie accesibil pentru publicul larg. Nu întâmplător, pelicula a fost selectată drept propunerea României la premiile Oscar.
Cum a fost perceput filmul
Vorbitorincul Radu Paraschivescu remaca pe Facebook: „Nu prea se vede soarele în Jaful Secolului, filmul regizat de Teodora Ana Mihai, cu un scenariu scris de Cristian Mungiu. Meteomohoreala e intenționată. Fiindcă filmul vorbește despre norii plumburii sub care stau mulți dintre românii care pleacă să-și facă un rost în altă parte. Da, e un film despre o spargere. Dar sunt multe alte lucruri despre care e vorba.”
Și Cătălin Striblea nota ”Povestea (adevărată) e bună, spusă alert, se aude bine (
), dar mai ales este o imagine cât se poate de crudă despre România. Artiștii au darul de a înțelege bine țara asta.”
De altfel, Vorbitorincii îl au ca invitat la podcastul de joi pe Cristian Mungiu: “Dincolo de primul plan, este o dezbatere pe care trebuie să o purtăm despre noi și un occident pe care l-am idolatrizat. Ne primește, dar nu musai ne pune la masă.”, declara regizorul la lansarea filmului.
Mai mult decât un jaf
Dincolo de reconstituirea spectaculoasă a unui furt, filmul ridică întrebări despre raportul dintre Est și Vest, despre inechitățile resimțite de migranți și despre felul în care arta devine, paradoxal, simbol al diferențelor sociale.
Alexandru Potocean, în rolul unui procuror român, se adresează la un moment dat către un curator olandez cu replica genială: “Oricât de improbabil vi s-ar părea, unii dintre noi ne considerăm voi, chiar dacă voi ne considerați pe toți ca fiind ei.”, iar asta surprinde întreaga esență a acestuim demers cinematografic.
Prin ochii unor personaje simple, cu vise fragile și opțiuni limitate, Jaful secolului vorbește despre tensiunile Europei de azi: globalizare, xenofobie, populism și lupta pentru demnitate. Finalul este tragic nu doar pentru personaje, ci și pentru patrimoniul cultural pierdut.
De văzut la cinema
Filmat în Olanda, Belgia și România, cu interioare reconstruite la București și Giurgiu, Jaful secolului aduce pe marele ecran atât autenticitatea străzii est-europene, cât și rigoarea muzeelor occidentale. Coloana sonoră punctează cu melodii populare românești reinterpretate, adăugând încă o dimensiune contrastului dintre lumi.
Intrarea filmului în cinematografe marchează un moment important pentru cinematografia română: o producție de anvergură europeană, dar cu rădăcini puternice în realitățile sociale și culturale de acasă.
