„Profund îndatorați”: Despre Sisif și portofelul pe care îl rostogolește de la o lună la altă

”Profund îndatorați”, un spectacol de teatru despre o traumă economică moștenită din generație în generație

”Profund îndatorați” este dramatizarea verde-n față a ratei tale lunare, a împrumutului luat de la prieteni și nerestituit încă, a popririi care-ți bate la ușă, a contului blocat, a numelui tău pe lista neagră a mafioților de diverse calibre sau în registrul oficial al datornicilor, este trezirea din visul cu ușa închisă de la mansardă, unde încă te așteaptă câinii să-i scoți la plimbare sau unde copilăria ta plânge să iasă.

La Teatrul Dramaturgilor Români, sala Iosif Naghiu, Studiourile Ferentari îți prezintă cea mai recentă producție a lor: ”Profund îndatorați”, cu următoarea reprezentație joi, 18 iunie 2026, ora 19:00. Biletele costă 50 de lei.

Spectacolul nu este unul de divertisment, nici o producție grandioasă girată de nume sonore, dar abordează violența economică, rolul statului și al politicienilor, rușinea instilată de familie și societate, și este o chemare la solidaritatea care ne redefinește modul în care percepem problema și transformăm victimele în supraviețuitori.

Nona Vintilă Șerbănescu, autoarea textului și regizoarea spectacolului, spune: „Spectacolul merită acea oră și douăzeci de minute din timpul oricui și cei 50 de lei cât e acum biletul grație Teatrului Dramaturgilor Români. Și asta în primul rând pentru poveștile pe care le spunem acolo pe scenă. Sunt povești pe care nu le prea auzim în spații publice pentru că ne e rușine cu ele.”

Ea adaugă: „Apoi mai este ceva rar în teatrul contemporan: pe scenă sunt împreună copii, adolescenți, tineri și actori profesioniști, cu plusurile și minusurile pe care le aduce această formulă atipică. Dificultatea de a lucra cu discrepanțe mari de pregătire este prețul plătit pentru prospețimea, emoția și autenticitatea care vin la pachet și care sunt o marfă scumpă!”

Textul dramatic trece în revistă inechitățile sistemului economic românesc post-1989 și e bazat pe mărturii reale despre împrumuturi și cum schimbă ele destine aproape pentru totdeauna.

Dobânzile și penalitățile transformă datoriile în capcane cu repetiție, victimele plătesc prețul tranziției haotice, al privatizărilor frauduloase și al crizelor economice. Pe acest substrat personal și macroeconomic cămătăria legală și ilegală, prin IFN-uri, bănci, intermediari personali, prin false promisiuni, șantaj și apoi popriri, blochează vieți întregi.

Statul pare absent și ostil, instituțiile prioritizează hârtiile nu oameni, pedepsindu-i pe cei mai vulnerabilii, bolnavi, artiști, prin birocrația absurdă și declarații pe proprie răspundere. La polul opus, salvarea băncilor în 2008 s-a făcut tot pe spinarea cetățenilor, garantând proprietatea creditorilor peste cea umană.

Datoriile sunt tabu, generând izolare și traume transferate de la părinți la copii, simbolizate de visul Ninei cu casa pierdută.

Care este mesajul pozitiv al spectacolului?

Prin ritualul lui Kalman, piesa invocă o eliberare colectivă prin iertare, curaj și demnitate împotriva lăcomiei și cere legi și politici juste și un stat ocrotitor, după o absență de aproape patru decenii în acest domeniu, subliniind că, din păcate, educația financiară nu este nici soluția suficientă, nici cauza principală pentru criza datoriilor.

În spectacol, personajul Marius recunoaște explicit „lipsa mea de educație financiară” la acceptarea creditului în franci elvețieni, dar piesa insistă că vinovăția personală de fapt nu există, atâta vreme cât manipularea și crizele sistemice prevalează asupra ignoranței individuale.

În opinia autoarei, sistemul este structural defect: problemele provin din fraudă legalizată, salvarea instituțiilor mai degrabă decât a cetățenilor și absența statului cu caracter social. Ea cere „legi juste care să ne protejeze” și „stat ocrotitor”, plus solidaritate și iertare. Victimele nu sunt blamate, iar educația financiară e considerată irelevantă în fața dimensiunii violenței economice.

Retrocedări frauduloase ale anilor ’90, vecini interlopi, averi delapidate, văduve înșelate, credite în franci elvețieni vândute ca „produse extraordinare”, apar toate ca subiecte în piesa care expune tranziția ca pe un jaf legalizat, unde „cei cinstiți au pierdut” iar „deștepții au cumpărat ieftin”.

Autoarea, Nona Șerbănescu țese mărturii reale în tablouri cronologice de la euforia anilor 2000 la criza 2008 și pandemia 2020, arătând cum popririle și executările silite blochează nu doar conturi, ci destine întregi, transformând munca în sclavie pentru rate.

„Trăiți ca să munciți, munciți ca să plătiți”.

Personaje ca Marius, rom, care urcă din sărăcie prin educație și accede la un job bine plătit dar epuizant în publicitate doar ca să-și piardă casa la o licitație subevaluată organizată de bancă, sau Grațiela, prinsă între cămătari și IFN-uri legale, personalizează complexitatea subiectului: educația financiară devine irelevantă când băncile refinanțează datornicii fără scrupule, iar statul condamnă artiști vulnerabili pentru ajutoare Covid greșit acordate pentru că birocrația „caută formularul, nu adevărul”.

Îndatorarea devine metaforă morală și socială, structurând relații umane prin frică și rușine.

„Profund îndatorați” e cronica unei generații jefuite, care ne reamintește că demnitatea se păstrează prin sacrificiu și revoluție morală.

„În perioada în care am lucrat în teatru la spectacolul „Profund îndatorați”, când picam noaptea repetițiile continuau în vis. Chiar dacă mă trezeam, când adormeam la loc visul se relua. În vise am refăcut de mai multe ori vizualurile, scenografia, textul astfel încât realitatea chiar nu putea ține pasul cu „spectacolul interior”. Colegii mei au fost foarte înțelegători și au acceptat o cantitate uriașă de schimbări, pentru că eu literalmente făceam ziua ce visam noaptea.

Acest tip de „flow” nu cred că este tangibil în arta vizuală, unde ești singur/ă în atelier și îți poți stabili un ritm în care poți lucra tu cu tine și îți dai timp, nu ajungi sub o presiune de genul acesta. În teatru nu merge așa, că nu lucrezi doar cu tine, lucrezi cu mulți alți oameni care au și ei ritmul lor. Sunt multe lucruri pe care azi, cu experiența acumulată la „Profund îndatorați” le-aș face altfel. Dar cred că și asta face parte din fascinația teatrului: îți oferă un stop-cadru al lucrurilor pe care ai reușit să le acumulezi în perioada în care ai construit.”

Într-o descriere online, Nona Șerbănescu scria la un moment dat „am făcut doi copii și un centru cultural”. Ea este deja cunoscută ca artistă vizuală, manager cultural și o prezență activă în sectorul artistic independent, cu proiecte care îmbină arta cu activismul social. Deși a mai cochetat cu teatrul, „Profund îndatorați” este debutul său regizoral. Ideea spectacolului i-a venit în urma morții unui prieten apropiat care avea datorii. „Cumva situația lui semăna într-un anumit fel cu a mea. Din momentul ăsta a început să mă preocupe foarte mult acest subiect al datoriilor care rămân și trenează foarte mult timp în viețile oamenilor”, spune ea.

*Daniel Kozak este un om de comunicare interesat de cultură, dezvoltare durabilă și drepturile omului. Din 2000 până azi a scris, printre altele, pentru ONU Migrație, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Roma Education Fund, Centrul Național al Dansului București, unteatru, Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneția 2019, Timișoara Capitală Europeană a Culturii, ATOMA. În redactarea acestui text autorul a folosit instrumente AI pentru documentare

*Credite foto/video: Adi Bulboacă (foto copertă, pro bono), Dan Bosa (video, pro bono)