Când diferențele și asemănările te ajută să înțelegi și să apreciezi
Aveam planificată o deschidere total diferită, când m-am gândit inițial cum o să abordez acest subiect. În fond, Brâncuși tocmai fusese declarat recordmen la licitație, Nicole Kidman tocmai îi făcuse reclamă la lucrarea Danaide, în probabil cel mai bun rol al actriței din ultima vreme, iar eu deja aveam o părere foarte bine formulată despre artistul francez de origine română*, care riscă, în ciuda genialității lui, să devină ceea ce este Eminescu pentru literatura română, mojitoul pentru cocktailuri și șaorma pentru gastronomia națională: referentul care-ți umple gura, dar căruia, ca să-i faci dreptate, trebuie să-i acorzi timp și atenție ca să îl înțelegi cu adevărat din punct de vedere istoric, al valorilor și al demersului artistic.
Așadar, să trecem peste falsa introducere de mai sus, și să vă povestesc cum bucuria descoperirii unui (alt) artist m-a convins să încep acest articol (care în fond e destinat unei mai bune înțelegeri a artei contemporane și moderne) chiar cu acesta din urmă: Bernard Frize.
Bernard Frize este un pictor francez contemporan, născut în 1949, la Saint-Mandé, Franța. Trăiește și lucrează la Paris și Berlin. Frieze are o abordare riguros conceptuală a picturii, el generează imagini la care contribuie controlul și hazardul, iar actul de a picta este subiectul lucrării.
De Sf. Constantin și Elena, MARe a inaugurat în tandem două expoziții, imaginate de curatorul lor în dialog: prima poartă simplu, numele artistului care a conceput lucrările, Bernard Frize și rămâne pe simeze până pe 16 august anul acesta; expoziția ocupă etajele superioare ale MARe. Cea de-a doua, Photographs by Constantin Brâncuși se găsește în cubul gri de la subsolul muzeului până la sfârșitul lunii septembrie; ambele sunt „regizate” de belgianul Gregory Lang, care este și noul director artistic al instituției din București, împreună cu curatoarele Ioana Iuna Șerban și Elena Stanciu. Este o juxtapunere intenționată care contrastează sus-jos, color-alb negru, pe pânze – pe alte alte suporturi, mare – mic, mai puțin cunoscut – ultracunoscut.
Cei doi artiști (francezi) au în comun câteva lucruri: le place rigoarea în procesul de creație, combină controlul și hazardul, sublimează esențele până la minimalist, dar îl depășesc prin viziune artistică, propunând ceva care îți schimbă percepția.
M-am îndrăgostit de cromatica lui Frize. Iar în ceea ce îl privește pe Brâncuși, „vizitat” de mine „acasă” la el în Târgu Jiu și acasă la el în Marais, la Centrul Pompidou, știam la ce să mă aștept. Poate, însă, merită experimentată o vizitare care să înceapă cu expoziția atât de alb-negru a maestrului Brâncuși, tocmai pentru că impactul culorilor lui Frize, suspectez, va fi încă mai accentuat.
Pe Frize l-am găsit la intersecția dintre abstract și geometric; el are tangență foarte puțin spre deloc cu figurativul (aș îndrăzni să spun, cu excepția notabilă a crizantemelor din lucrarea Solip, de exemplu). Dacă ăsta este un argument, totul este foarte instagramabil. Mult mai interesant mi se pare faptul că procesul de creație este foarte mult despre experimentare și asta transpare în multe dintre lucrări (apropos de transparență, artistul lucrează cu rășină și pigmenți, ceea ce face ca lucrările să strălucească, să sară din pânză). Artistul lucrează câteodată cu pensule extra-late cu care distribuie mai multe culori simultan. Culoarea urmează gestul, în fața lucrării îți poți închipui cum s-a mișcat artistul și asta este o parte din intenția lui. De asemenea, unele lucrări sunt executate la orizontală, iar excesul de culoare este manipulat cu ajutorul mecanicii fluidelor. Rezultatul? Abstracțiuni care amintesc de maree sau de peisaje chinezești. Dar ce spune artistul?
„Nu am niciun mesaj de transmis, nicio viziune asupra lumii de împărtășit. Vreau doar sa creez un obiect care se susține, care are propria logică, propria necesitate. Dacă cineva îl privește cu plăcere, cu atât mai bine. Dacă oamenii găsesc acolo material pentru propriile lor reflecții, cu atât mai bine. Dar munca mea se oprește la marginea pânzei”, spune unul din citatele alese de curatori și prezentate în cadrul expoziției. Caută-le, oprește-te, citește-le și te asigur că vei descoperi lucruri noi și unele surprinzătoare despre viziunea artistului, despre creativitate și procesul prin care lucrarea trece de la idee la materializare.
Personal, recomand turul ghidat. MARe propune o mediere a artei și cred că este un lucru foarte bine binevenit, pentru ca lucrurile să se miște de la omniprezentul, dar superficialul „îmi place-nu-mi place” la o contextualizare care ne face să gândim și să simțim cu simțurile, creierul și sufletul. Expoziția Bernard Frize curatoriată de Gregory Lang în colaborare cu Elena Stanciu a fost posibilă și datorită Galeriei nächst St. Stephan Rosemarie Schwarzwälder, Viena.
2026 este declarat Anul Constantin Brâncuși, iar pe 19 februarie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea artistului
MARe se află azi în circuitul internațional Brâncuși, alături de nume de referință precum Centre Pompidou și Neue Galerie, nu doar cu expoziția curentă, ci și cu inițiativa sa denumită UNBOXING BRÂNCUȘI care reunește două apeluri destinate artiștilor din România (sprijin financiar, producție și expunere) prin care 30 de creații vor reactualiza spiritul brâncușian. Sunt sigur că vom mai auzi despre acest subiect în viitorul apropiat, până în 2027.
Dacă în expoziția Bernard Frize, Gregory Lang a așezat lucrările din aceeași serie fie pe același perete, fie în oglindă, în expoziția cu fotografiile făcute de Brâncuși urmează o logică proxemică oarecum similară. Subtitlul expoziției este „Vintage Prints in Dialogue with Carl Andre, Marion Baruch, and Evariste Richter”/ Printuri de epocă în dialog cu Carl Andre, Marion Baruch și Evariste Richter.
Pe Andre trebuie să calci ca să te implici, să lași urme pe lucrare, compusă din plăci metalice care trimit la plăcile fotografice. Marion Baruch lucrează cu deșeuri textile din care face un soi de ghirlande prin care, dacă privești în unghiuri diferite, poți schimba încadratura fotografiilor brâncușiene de pe pereți. Iar pe lângă Evariste Richter poți să treci întrebându-te dacă aceste pânze monocrome nu sunt cumva parte dintr-un decor abandonat temporar dintr-o altă expoziție trecută sau viitoare, asta dacă nu cumva te vei fi oprit în fața lor cu sentimentul că sunt perfecte și că se potrivesc la fix, uimită sau uimit de simplitatea și cromatica lor, de funcția lor elevată de la „fundal” la „prim plan”.
După părerea mea, este o expoziție cu un număr potrivit de lucrări, nici nu extenuează vizitatorul și totuși acoperă întreagă complexitate a propunerii: fotografii vintage în alb-negru ale lui Constantin Brâncuși, realizate de-a lungul carierei sale, de la 1906, când studia la École des Beaux-Arts din Paris, până la ansamblul monumental de la Târgu Jiu în 1937–38. Pentru Brâncuși, fotografia nu era o simplă metodă de documentare, ci o practică constantă prin care își percepea și reevalua propriile sculpturi. Abordarea lui în fotografie este definită de o atenție obsesivă la lumină, pe care o considera parte integrantă, alături de spațiul în care erau amplasate. Selecția fotografiilor expuse atestă intenția artistului de a fotografia nu doar sculpturile, ci și atmosfera din jurul lor.
Expoziția este practic structurată în trei secțiuni care pun printurile în legătură cu lucrările celor trei artiști contemporani menționați anterior. Cadrele cu sculpturile din atelier sunt expuse alături de instalația de podea din cupru 2 x 18 Cyprigene a lui Carl Andre, care invită la interacțiune directă și șterge granița dintre obiect și suport. O secțiune este dedicată fondului și monocromiei, unde fondurile din studioul sculptorului-fotograf sunt completate factual de Les Fonds ale lui Evariste Richer. În fine, ultima secțiune este dedicată monumentelor în aer liber, o corespondență între spațiu și memorie; aici găsim cadre cu ansamblul din Târgu Jiu în dialog cu Traiectorii de Marion Baruch, o artistă născută în România care lucrează în Italia. Expoziția este curatoriată de Gregory Lang în colaborare cu Ioana Iuna Șerban și este posibilă mulțumită galeriilor David Grob, Thaddaeus Ropac, Konrad Fischer, Anne-Sarah Benichou și Meessen.
Unde poți vedea azi Brâncuși (și la ce preț)?
Prima ediție a Trienalei Internaționale de Sculptură „Constantin Brâncuși” reunește la Târgu Jiu aproape 30 de sculptori din 25 de țări, împreună cu două lucrări monument istoric mai puțin cunoscute, realizate de Constantin Brâncuși în 1937: „Mesele de piatră aranjate de Constantin Brâncuși” și „Masa rotundă” o iterație anterioară „Mesei Tăcerii”. Trienala se încheie pe 16 iunie.
Constantin Brâncuși: Originile Infinitului – Museo dei Fori Imperiali – Mercati di Traiano, Roma, Italia este organizată de MNAR în cadrul Anului Cultural România–Italia și se poate vizita până pe 19 iulie 2026. Biletele costă 15-20 de euro.
Retrospectiva Brâncuși la Neue Nationalgalerie din Berlin este deschisă până pe 9 august. Biletul întreg costă 16 euro.
Art Safari New Museum va deschide în iarnă expoziția „Brâncuși și muzele sale”, curatorială de Doina Lemny. Perioada este 18 septembrie – 13 decembrie 2026, iar locul de desfășurare în spațiul din Piața Amzei 13, București. Expoziția va explora relația artistului cu prietenele, iubitele, admiratoarele, confidentele și muzele sale: Margit Pogany, baroneasa Renée Irana Frachon și avangardistele Lizica Codreanu, Nancy Cunard și Florence Meyer. Prețul biletelor nu a fost anunțat.
Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“, realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și inclus în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO conține Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului. Ansamblul se poate vizita cu acces gratuit (camere video live aici).
Aș vrea să mai amintesc o expoziție demult încheiată, pentru că ea practic menționează cele mai mari instituții care au Brâncuși în patrimoniul lor: „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a fost organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România cu ocazia anului capitalei europene 2023. Curatoriată de Doina Lemny, expoziția a beneficiat de împrumuturi de la Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundația Guggenheim din Veneția, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul de Artă Craiova, dar și din câteva colecții particulare. (sursa)
———
*Brâncuşi a renunţat la legăturile cu România în 1951, când Academia Română, controlată de regimul comunist, i-a calificat arta ca decadentă. Brâncuşi a depus, pe 1 august 1951, paşaportul românesc la ambasada de la Paris. În 15 iunie 1952 a obţinut cetăţenia franceză.
