Teatrul Excelsior e unul dintre acele locuri unde nu poți rata o seară interesantă, dovadă că am ales absolut aleatoriu, prin decembrie, să văd Oleanna și m-a mișcat într-atât, încât mi-a luat o grămadă de timp să mă adun.
#MeToo nu a apărut din senin. Secole de minimizare a rolului femeii în societate, secole de bullying transmis generațional sunt fundamentul acestei mișcări globale. Se pare că emanciparea sau câștigarea dreptului de vot nu au fost suficiente, iar în profunzimi ale comportamentului uman s-au perpetuat semințele acestei supremații autosuficiente masculine care răsar ici-colo, de multe ori subconștient, chiar fără o intenție care să prevaleze.
Mici gesturi ce par a fi nevinovate, dar care – pe lângă alte mici gesturi, pe lângă niște cuvinte aruncate într-o doară sau niște complimente mai apăsate – capătă proporții și se transformă dintr-un fulg delicat de nea, în ditamai avalanșa. Iar când cel în cauză este un profesor, cu atât mai teribil. Ce faci? Te simți dezarmată și renunți sau încerci să te opui sistemului? Ce a făcut Oleanna? Ce ai fi făcut tu?
Oleanna e o piesă scrisă de David Mamet în anul 1992, mult înainte ca #metoo să apară. Semnele erau acolo, atitudinea machistă a îndrumătorului ei universitar părea o chestiune generalizată, parte din procesul educațional. Piesa a fost ecranizată în anul 1994, regizată chiar de David Mamet, fără să fi făcut valuri la acel moment. Abia 30 de ani mai târziu a pornit tăvălugul denunțării comportamentului indecent perpetuat al unor bărbați față de femeile din preajma lor.
Regizată de Mădălin Hîncu, jucată e doi actori minunați – Ioana Niculae și Marius Turdeanu, Oleanna spune povestea lui John, un profesor de facultate aflat la un pas de titularizare, și a elevei sale, Carol. Elevă mediocră, Carol vine să îi ceară profesorului său un sfat, după ce acesta i-a dat o notă proastă la un proiect; ea recunoaște că proiectul nu este strălucit, dar îi reproșează profesorului că nota se justifică și prin faptul că materia este predată confuz și vag, fără ca dascălul să vină în întâmpinarea nevoii studenților de a înțelege.
Oleanna începe timid, dar apoi construiește într-un ritm extraordinar. Tensiunea devine intensă și palpabilă. Intriga se dezvoltă în așa fel încât nu știi niciodată cu adevărat la ce să te aștepți în continuare. Sentimentele îți sunt contradictorii, iar regizorului Mădălin Hîncu îi reușește nemaipomenit să incite un conflict al tău interior.
Aflat în public, conceptualizezi piesa pe măsură ce povestea este spusă, ești implicat pe măsură ce prelucrezi dialogul personajelor și îți formezi propriile opinii, care și ele sunt antagonice, pendulează între ce e bine, ce e discutabil și ce e rău. Inițial empatizezi cu profesorul, care nu pare mânat de intenții rele, ci dimpotrivă, vrea să ajute. Apoi, pe măsură ce piesa se dezvoltă, ești pus în fața unor revelații: poate și eu am trecut prin asta. Poate Oleanna are dreptate.
Nu vă dezvălui mai mult, pentru asta trebuie să mergeți la teatru. Scenografia lui Răzvan Bordoș contribuie și ea la reușita acestei piese de la Excelsior. Mi-a plăcut maxim ideea folosirii în debutul piesei a frescei Școala din Atena a renascentistului Rafael, pe fundalul scenei, frescă ce ajunge să colapseze până la final.
Nimeni nu deține adevărul absolut în piesa aceasta. Orgolii se nasc și de o parte și de alta, fiecare personaj este mânat de propriu interes. Dar până unde merge profesorul? Până unde ajunge Oleanna? Dar tu? Tu ai fost vreodată Oleanna?!
Bilete găsiți pe site-ul Teatrului Excelsior, încă mai sunt pentru reprezentația din 28 februarie.
Găsiți mai multe piese de teatru recomandate în secțiunea Muncitori cu Artele de pe site-ul Vorbitorincii.
*foto: Alina Tonigaru
