Unde se ascunde arta când vine frigul?

S-a prăbușit deodată toamna peste București și, odată cu ea, arta și-a recucerit orașul. Galeriile și-au redeschis ușile, iar aerul rece poartă cu el boema agitată a capitalei printre vernisaje care se succed, artiști și priviri care se plimbă curioase, dintr-un spațiu în altul, într-un itinerar viu al începutului de sezon.

MARe. Dumitru Gorzo – Vrea cineva să fie eu? (INWARDS/OUTWARDS)

Coconii lui Gorzo, presărați prin Bucureștiul începutului de secol 21, au eclozat în toamna asta pe peretele negru al muzeului din Primăverii. De acolo, privirea lor ironică și fertilă domină spațiul, ca o specie renăscută din propriul mit. Dumitru Gorzo revizitează acea energie primară, anarhică, care i-a definit începuturile și o amplifică într-o formă matură, dar la fel de neliniștită. Peretele devine pânză, scena devine atelier, iar muzeul – un organism viu care respiră odată cu artistul.

În fapt, să știți că e vorba de o invazie: Gorzo a pus stăpânire pe întreg Muzeul de Artă Recentă, până la ultimul etaj. Fațada, curtea, interiorul, subsolul — totul devine atelier, laborator, scenă. „Vrea cineva să fie eu?” e mai puțin o întrebare și mai mult o provocare: o radiografie a identității într-un oraș și într-o lume care își schimbă mereu chipul.

Promit o radiografie mai amănunțită a gorzolăniilor de la MARe, pentru că expoziția aceasta nu se termină odată cu vizita, ci abia atunci începe: îți sapă în minte ca o daltă în lemn moale, ca o imagine care refuză să se stingă. O vezi din nou când cobori scările metroului, când treci pe lângă un zid mâzgălit sau când te uiți, fără să vrei, la propriul chip într-o vitrină. Gorzo rămâne acolo — viu, incomod și inevitabil.

Galeria Nicodim. Victoria Zidaru – ReFACEREA

Victoria Zidaru ridică în întreaga galerie o catedrală din fân și flori și ierburi. Spațiul devine o imersiune deplină – olfactivă și sonoră. Rugăciuni și imnuri se înalță difuz din aerul, altfel, rarefiat; te înconjoară și îți insuflă o puritate primordială, aproape uitată. Coloanele de fân de 7 metri urcă precum niște litanii materiale, iar infinitele continuumuri brodate cu inscripții ritualice te conduc printr-un traseu senzorial total – o trecere între corporal și spiritual, între pământ și lumină.

În ReFACEREA, gestul artistic devine act liturgic. Victoria Zidaru lucrează cu materia ca și cum ar binecuvânta-o: o atinge, o ordonează, o lasă să respire. Totul e viu în acest spațiu, iar vizitatorul nu mai e doar un spectator, ci un participant la refacerea lumii, una simplă, vegetală și curată. Ca și cum arta nu s-ar privi, ci s-ar trăi.

Victoria Zidaru nu a construit doar o expoziție, ci un sanctuar efemer al regenerării.

Jecza Gallery. Constantin Flondor & Mirel Vieru – Topologii Fractale ale Infinitului

La cei aproape 89 de ani (născut pe 16 decembrie 1936), Constantin Flondor revine cu o expoziție care unește rigoarea și seninătatea. Topologii fractale ale infinitului continuă traseul său de o viață — investigarea ordinii ascunse în natură, a geometriei luminii și a echilibrului dintre materie și spirit. În jurul lui, grupul PROLOG îi este aproape, ca o comunitate întru credință artistică.

Dialogul cu Mirel Vieru (n.1980), la jumătate din vârsta maestrului, funcționează ca un arc peste timp. Dacă Flondor construiește infinitul prin ordine și repetiție, Vieru îl caută prin fisură și adâncime. Lucrările sale nu stau cuminți pe simeze, ci par să aspire spre alt plan, ca niște ecouri care reverberează în tăcere, un „wormhole” pictural, descoperind alte și alte spaţii multiplicate, dar niciodată identice. În dialog cu Flondor, Vieru explorează fragmentele, golurile, rupturile ca pe topologii interioare: pictura nu mai e doar imagine, ci eveniment, falie, punte între vizibil și nevăzut.

În noul spațiu de la Scânteia+ al Galeriei Jecza, expoziția capătă aerul unei topologii vii: culoare, ritm, formă și tăcere se împletesc într-o meditație comună asupra timpului.

Galeria Kulterra. Ecaterina Vrana – The Art of Beign Alive

La Galeria Kulterra o veți găsi pe Ecaterina Vrana, cu lucrări din toate perioadele sale artistice: pregătirea pentru admiterea la Universitatea de Arte, din timpul studiilor sale universitare, dar și din ultimii săi ani, când lupta cu boala a dus-o inclusiv pe canvas. Pânzele Ecaterinei Vrana sunt pagini dintr-un jurnal interior, în care culoarea, gestul, structura și lumina devin forme de confesiune și supraviețuire artistică.

Curatoriată în parteneriat cu Galeriile Rădulescu, expoziția urmărește metamorfozarea artistei – de la exuberanța începuturilor până la anxietatea și suferințele ultimilor ani. Picturile sale împărtășesc temeri, respiră neliniștit, iar fiecare tușă pare să înregistreze o trăire, o zbatere de gânduri, o amintire îngropată.

Pe unul dintre pereții galeriei, transformat într-un ecran fluid, rulează un film cu Ecaterina Vrana: stă cu spatele la cameră și povestește fragmente din adolescența ei constănțeană, aparent banale. În lumina proiectată peste privitori, imaginea ei pare să plutească între lumi — prezentă și absentă deopotrivă, acolo și altundeva, într-un timp suspendat.

Această scenă concentrează, de fapt, esența întregii expoziții: o artă a prezenței, în care viața – cu lumina și umbrele ei, cu momentele de tandrețe și de retragere – se convertește în imagine. În fiecare lucrare, ca și în acel film, timpul pur și simplu nu vrea să curgă, ca într-un prezent perpetuu.

Expoziția de la Galeria Kulterra devine astfel nu doar o reconstituire biografică, ci o întâlnire cu o formă de existență artistică, dincolo de dispariția fizică a artistei.

Mergeți să o vedeți pe Ecaterina Vrana la Kulterra, cu Arta pe Moarte călcând.

Catinca Tabacaru Gallery. Have No Doubt of the Omnipotence of a Free People

Expoziția „Have No Doubt of the Omnipotence of a Free People”, găzduită de Catinca Tăbăcaru Gallery din București (30 octombrie 2025 – 28 februarie 2026), explorează un episod puțin cunoscut din istoria relațiilor culturale și politice dintre România și Zimbabwe. Curatoriată de Raphaël Guilbert, expoziția reunește aproape cincizeci de artiști și numeroase documente de arhivă, aducând în dialog creații contemporane cu materiale istorice din perioada anilor ’70-’80, când România socialistă susținea mișcările de independență africană.

Titlul expoziției – inspirat de un slogan politic al epocii – evocă ideea forței colective a unui popor liber, dar propune o lectură critică asupra felului în care libertatea, solidaritatea și identitatea națională sunt construite și instrumentalizate. Prin pictură, film, performance și instalație, artiști din ambele spații geografice interoghează felul în care memoria acestor legături transnaționale se păstrează sau sunt date uitării, transformând arhiva într-un spațiu al reflecției.

„Have No Doubt of the Omnipotence of a Free People” este, astfel, mai mult decât o rememorare istorică: e o meditație asupra puterii simbolice a libertății și asupra felului în care arta poate recupera solidarități pierdute. Într-un context global marcat de tensiuni și redefiniri, expoziția aduce o perspectivă rară – aceea a unei punți între Europa de Est și Africa, construită prin cultură, empatie și memorie comună.

Galeria Studio 76. Anca Coller – Graniță

În Granița, Anca Coller a pus culoarea să lucreze singură. A lăsat metalul să se infuzeze, până când rugina a început să-și deseneze propriile forme pe țesătură — o apă curgătoare care se revarsă și se reflectă într-o oglindă. Sau poate un giulgiu.

Deasupra acestei materii vii – oxid, culoare, pânză – apar atârnate picioare: repetate, suspendate deasupra aceleiași oglinzi. Gestul, delicat și neliniștitor, trimite spre o imagine biblică: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos. Dar aici ritualul nu mai e sacru, ci interior — un act de purificare a privirii, o încercare de a trece dincolo de limitele impuse, de a șterge granița dintre carne și lumină, dintre apă și pigment.

Coller lasă astfel procesul material să devină gând plastic, iar materia însăși — o formă de confesiune.
Confesiune este și intruziunea în acest spațiu a intervenției video: o frescă intimă, surprinzând propria familie în timpul pandemiei. O oglindă în oglindă — personală, fragilă, inevitabilă.

Granița despre care vorbește Anca Coller e multiplu stratificată. Nu e un loc care să te înfrâneze, ci să te facă să vibezi între sacru și profan, între gând și materie, între disciplina clasică a picturii și libertatea experimentului contemporan.

Kog7 – Visual Scores – „capodopere din colecții particulare”

Spațiul Kog7 Culture Hub din Piața Kogălniceanu a găzduit, în cadrul Festivalului SoNoRo 2025, un experiment artistic care a pus față în față arta vizuală și muzica, transformând galeria într-un instrument al dialogului dintre sunet și imagine. Expoziția de o singură zi, realizată cu lucrări din colecții particulare, a propus publicului o experiență efemeră și intensă, care a reunit lucrări ale unor artiști precum Victor Brauner, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Samuel Mützner, Nicolae Grigorescu, etc, ce se numără printre cei mai importanți creatori din patrimoniul de artă românească.

Galeria SAGA. ”pentru Prieteni”.

O nouă galerie și-a deschis ușile în inima Bucureștiului, într-o clădire de tip Belle Époque, oferind un nou cadru pentru arta contemporană și experimentul vizual: Galeria Saga. Spațiul propune o atmosferă fluidă și adaptabilă, în care expozițiile sunt gândite pentru a releva interacțiunea dintre lucrări, privitor și contextul arhitectural. Cu o deschidere orientată spre dialog și inovație, Saga vizează să devină un punct de reper în scena artei contemporane din București. Ne-am propus să ajungem cât de curând: orice nouă pulsație în spațiul cultural românesc nu poate avea decât un vibe bun.

Toamna galeriilor e o hartă vie, desenată din culoare, lumină și umbre, reflexii, pași și șoapte.
Bucureștiul artistic nu stă niciodată locului — mereu se reinventează.

*foto: Alina Tonigaru ( cu excepția Galeriei Studio 76, care au ca sursa pagina de FB a Ancăi Coller)