”Costin Cosma”

Abia îi aşteptăm la cotitură. Mai ales dacă sunt fotbalişti, antrenori sau patroni de cluburi.

Cum scoate unul un porumbel pe gură, cum tranc! pe reţelele sociale şi pe WhatsApp pentru prieteni. Gaudeamus igitur, nu? Uite că nu e limbă moartă latina. Trăieşte spre a fixa sloganuri ale amuzamentului colectiv.

Chiar acum circulă pe reţele o delicatesă de-acum câtăva vreme a lui Hagi, care postulează sapienţial: „Trei lucruri: Atitudine, Muncă, Mentalitate. Trei de «M». Ştiţi că-mi place să mă joc cu literele şi cu cuvintele.” Lumea râde, gata să pună între paranteze palmaresul şi importanţa rostitorului.

Şi sunt pline culegerile de năstruşnicii de asemenea spuse, fie ele ale lui Dorinel Munteanu („La pomul lăudat nici mere nu face”), Cristian Borcea („Cred într-unul Dumnezeu-Tatăl, Autostivuitorul”) sau Cristian Săpunaru („Care sunt echipele care se bat la titlu? Nu ştiu, întrebaţi-le pe ele”).

La al doilea mandat de selecţioner, Emeric Ienei a spus la un moment dat „Costin Cosma” în loc de „Cosmin Contra”.

O, Doamne, ce hohote s-ar fi auzit dacă ar fi făcut-o – să-i luăm la nimereală – Şumudică, Mititelu, Turcu, Neţoiu, Pustai, Miriuţă, Lucescu (oricare dintre ei), Iordănescu (vezi Lucescu), Olăroiu sau cine vreţi. Ce ghionturi prin sala conferinţelor de presă. Ce clipiri complice spre operatori şi spre animatoarele nurlii şi uneori zurlii. Ce arătătoare înşurubate aluziv la tâmplă.

Fiind vorba de Emeric Ienei, nu s-a întâmplat nimic de felul ăsta. În loc de icnete şi titluri groase în cap de pagină, o discreţie duioasă. Toţi au observat confuzia, nimeni n-a arătat-o cu degetul. Au fost cel mult zâmbete mascate şi mici ridicări din umeri („se întâmplă, ce vreţi, nu suntem roboţi”).

De ce? Fiindcă există oameni a căror prezenţă te obligă la autocenzură. Şi nu de teamă, ci de jenă. Nu poţi râde grobian sau sănătos de un etalon al bunei-creşteri (dublate, să nu uităm, de un trofeu cum România nu va mai câştiga în timpul vieţilor noastre). Nu poţi deraiа spre bufonadă când ai de-a face cu un om care le vorbeşte cu dumneavoastră fotbaliştilor. Nu poţi şfichiui pe cineva care nu ştie ce-i ăla bici şi la ce foloseşte. Nu poţi suspenda curtoazia în prezenţa cuiva care şi-a făcut din ea stil şi argument.

Pentru cei mai mulţi, Emeric Ienei este arhitectul nopţii de la Sevilla, părintele Stelei din 1986, arbitrul eleganţei vestimentare şi retorice, interlocutorul cu nesfârşite resurse de afabilitate.

Pentru ceva mai puţini, este cel care a spus, după căsătoria cu Vasilica Tastaman, „Dacă te însori cu o actriţă, asta arată că mergi la teatru”.

Pentru mine e toate acestea laolaltă. Dar şi omul care a spus „Costin Cosma” în loc de „Cosmin Contra” fără să işte valuri de râsete şi tsunami-uri de ironii.

Doar aburul unui surâs tandru.

Fiindcă, da, Emeric Ienei a fost la rândul lui un bun slujbaş în templul tandreţei.