Aș vrea să vă invit la un exercițiu de imaginație: sunteți în cabina media a Sălii Polivalente din București și comentați pentru televiziune un meci de handbal.
Echipele ies pe teren și, alături de colega/colegul cu care faceți echipă, începeți să discutați exclusiv despre lucrurile care nu funcționează, despre greșelile oricât de mici făcute de sportive. Absolut nimic despre ceea ce merge bine.
Cristina Neagu înscrie, dar putea să înscrie mai simplu și mai frumos dacă ar fi sărit mai devreme.
Pasă greșită.
Adversarele aruncă în bară, noroc cu ele că portărița noastră parcă stă degeaba.
Ce de pase trebuie să dăm pentru a marca un gol, adversarelor le ia mult mai puțin.
Conducem, dar să mulțumim adversarelor pentru greșelile făcute.
Spectatorii aplaudă, dar ar putea și ei să cânte și să facă atmosferă mai frumoasă.
Gol norocos, bine că a intrat în poartă.
Ce a fost asta? Gol telefonat, noroc că doarme în poartă adversara.
Aruncare de la 7m transformată cu greu deși niciodată nu ar trebui să-i arunci sus unei portărițe de 1.90m înălțime.
Eu aș fi cerut time-out, dar nu sunt eu antrenoare.
Câștigăm la scor, dar am fi putut câștiga la un scor mult mai mare. Oportunitate ratată.
Ce părere credeți că și-ar face telespectatorii după această transmisiune plină de critici constante și observații negative? Cu ce fel de energie ar rămâne după victoria clară a echipei lor favorite, victorie la care au fost martori alături de voi?
În loc să se bucure de momentele de performanță și de emoția jocului, ar ajunge foarte probabil să creadă că totul este o serie de greșeli și eșecuri și frustrarea să fie maximă, deși echipa a câștigat.
Această tendință de a ne concentra pe negativ se regăsește și în viața de zi cu zi și pe rețelele sociale. Când alegem să vedem doar partea întunecată a lucrurilor, riscăm să cultivăm un mediu toxic și pesimist.
Într-o lume unde comentariile negative predomină, e ușor să pierdem din vedere succesele, momentele de bucurie și realizările personale sau ale celor din jur. Acest lucru poate duce la o percepție distorsionată asupra realității, unde totul pare mai rău decât este de fapt.
Așa cum într-un meci de handbal ne ofticăm la greșeli, dar ne și bucurăm de fiecare gol marcat și de fiecare apărare reușită, în viață ar trebui să ne uităm și să discutăm și despre ceea ce merge bine, să apreciem micile victorii și să cultivăm o atitudine pozitivă.
Comentariile pozitive și recunoașterea eforturilor pot încuraja și motiva, atât în sport, cât și în viața de zi cu zi.
O abordare care include critici constructive, dar și aprecieri, contribuie cred la o atmosferă mai sănătoasă și la un sentiment general de mai bine.
Și tare avem nevoie de asta.
3 răspunsuri
De regula frustratii comenteaza negativist pt ca ei nu sunt in stare de nimic si atunci ca sa-si mascheze neputinta sau prostia ( depinde de la caz la caz ) cauta sa gaseasca hibe!
Care e tema? Ca suntem un popor negativist, stim.cu toții!
Acest mod de a trata sportivii vine de demult din vremea celor doua blocuri cind si sportul era politica si facea parte din razboi. (Si copiii sunt tratati la fel. Cit ai luat la matematica? 8 Si Gigel? 10. Vezi, de ce el poate si tu nu? SOcietatea cere sa ai studii superioare si doctorate, desi o meserie foarte bine stapinita si practicata e la fel de bine. A trata de sus pe cel ce nu are studii superioare e o alta meteahna.) Am tot protestat asa cum am stiut eu, ca nu e corect sa spui ca un sportiv a ratat medalia de aur. Sau ca a ratat cin general cind pierde. Acel sportiv a dat tot ce a putut si a fost invins de un adversar mai bun. Faptul ca cineva ajunge la Olimpiada e in sine o performanta. A lua o medalie e cu adevarat remarcabil. Chiar si in primii zece este remarcabil si demn de lauda.
Mai avem un pacat. Daca sportivul sau echipa cistiga, NOI AM CISTIGAT, de parca noi, spectatorii am fi fost pe teren, am fi fugit, etc. Daca pierd, EI AU PIERDUT. Face parte din educatie si din modul de a trata lucrurrile. Vedem un supraponderal ca alearga, ridem de el ca alearga incet, ca i se misca caraghios burta, sau mai stiu eu ce, cind in realitate el face un efort real.