Kosovo, deși și-a declarat independența în 2008, nu este recunoscut ca stat suveran de toate țările din Europa. Aceasta reprezintă o provocare majoră și ar trebui să fie o prioritate centrală a politicii lor externe. Deși nu este o sarcină ușoară, viitorul lor depinde în mare măsură de acest aspect.
În plus față de negocierile politice, un element important pe care nu ar trebui să-l treacă cu vederea este percepția publicului din țările implicate. O imagine pozitivă și un sentiment de respect reciproc pot înclina balanța în favoarea unui anumit rezultat în momentele critice ale procesului decizional.
Unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le au la dispoziție când vine vorba de influențarea percepției oamenilor este sportul și în special fotbalul.
Politica i-a dus în competițiile FIFA și UEFA, le-a creat oportunitatea de a ajunge în competiții internaționale și de a împărți arenele sportive inclusiv cu națiuni ale căror guverne nu au recunoscut Kosovo, ceea ce oferă teoretic o platformă valoroasă pentru promovarea unei imagini pozitive a țării.
Prin performanțe bune și spirit sportiv, echipa poate câștiga inimile fanilor de fotbal din întreaga lume și să contribuie la normalizarea percepției asupra țării.
Meciurile internaționale, acoperirea media și interacțiunile cu alte națiuni oferă oportunități pentru dialog și deschidere culturală.
Tocmai de aceea este de neînțeles strategia cu care au abordat până în acest moment meciurile contra naționalelor României, unul dintre statele care nu îi recunosc independența.
Nu am observat absolut niciun efort de a se conecta cu românii, nici pe teren, nici în afara acestuia. Ba chiar din contră, au decis să se ia la trântă cu grupul mic de suporteri români. S-au poziționat și comportat ca adversari și nu ca parteneri într-un context sportiv care ar fi putut servi drept punte de dialog și reconciliere.
Această abordare conflictuală nu doar că subminează potențialul de a câștiga simpatia publicului român, dar riscă să întărească percepțiile negative deja existente.
Faptul că echipa din Kosovo nu a încercat să folosească aceste întâlniri ca pe o oportunitate de a construi punți și a promova o imagine pozitivă este, pe de o parte, regretabil, iar pe de altă parte de-a dreptul șocant pentru că în loc să se concentreze pe cooperare și respect reciproc, au permis ca tensiunile politice să umbrească interacțiunile sportive.
Pentru a transforma fotbalul într-un instrument de diplomație eficient, kosovarii ar trebui să adopte o strategie care să pună accent pe fair-play, comunicare deschisă și respect pentru toți participanții, indiferent de pozițiile politice ale guvernelor lor. Doar astfel pot spera să schimbe percepții și să contribuie la recunoașterea internațională a statului lor.
Fotbalul ar fi putut fi o forță unificatoare și un canal prin care Kosovo să își promoveze o imagine favorabilă pe scena internațională, inclusiv în România.
Însă, pentru a realiza acest lucru, ar fi fost esențial ca echipa și federația de fotbal să îmbrățișeze valorile de respect și colaborare pe care sportul le promovează.
Nu au făcut-o și aceasta mi se pare ratarea anului în fotbalul mondial.
Foto: Inquam Photos / George Calin
