Zilele trecute, pe o stradă din Nordul Bucureștiului, mi-a sărit în ochi textul de pe tricoul unui puști spilcuit, aranjat la liniuță din cap până-n picioare: crescut pe străzi.
Scris mare, mare pe spatele tricoului său șmecher.
Ce-o fi însemnând astăzi Crescut pe străzi?
Am copilărit în anii ’80 și apoi mi-am trăit adolescența în anii ’90. Generația noastră a fost denumită generația cu cheia la gât. Și nu degeaba. Ieșeam dimineață din casă și ne petreceam timpul pe străzile din cartier. Între blocuri, cum s-a spus mai târziu. Între blocurile gri.
Și nu doar „golanii”. Cam toți eram pe străzi.
Și eu, care citeam la greu, făceam sport, la școală avem aproape numai zece (nu și în liceu, acolo dintr-o combinație de rebeliune și plictiseală mă bucuram mai mult la un 5 decât la un 10 și eram entuziasmat de un 2).
Când nu se ținea o meditație și nu ziceam acasă, foloseam banii să-mi cumpăr cărți sau să merg la film.
La biblioteca județeană am împrumutat într-o dimineață 3 cărți și le-am dus citite înainte de închiderea programului. Nu au putut să-mi dea altele, dar mi-au zis zâmbind că este un record și că nu au mai avut un asemenea caz.
Chiar și eu aveam tovarăși de joacă care prindeau pisici, le legau de bătătorul de covoare, turnau benzină pe ele și le dădeau foc. Mă durea sufletul de bietele pisici și urletele pe care le scoteau îmi sfâșiau inima. Nici nu avea cum altfel, era horror. Dar trebuie să recunosc că nu-mi puneam problema să încerc să le salvez – probabil pentru că aveam +/- 10 ani și cei care făceau asta erau cu mulți ani mai mari.
Jucam ping-pong pe o masă de beton dintre blocuri. Eram mulți, rotativa era de bază. Făceam zgomot, era distracție. Spre disperarea unuia dintre locatari care arunca după noi de la etajul 5 cu ce avea prin casă. Inclusiv sticle de sticlă care se spărgeau aruncând cu cioburi în toate direcțiile. Câteodată se izbeau chiar de masa de tenis și câte unul își mai lua o tăietură. Am continuat să jucăm toată copilăria.
După Crăciun tăiam brazii/molizii aruncați de vecini și ne făceam spade/ lăncii și ne băteam cu blocurile celelalte.
Mi-am luat multe „gloanțe” de praștie (făcute din sârmă serioasă). Unul tras dintr-un balcon de la etajul 2, direct în ochiul stâng pe care am avut noroc că l-am avut închis.
Pe un coleg l-au mutat la un alt liceu pentru că a înfipt cuțitul în piciorul unui băiat.
O perioadă am intrat și ieșit din liceu evitând căile de acces – după ce l-am flituit pe copilul care strângea ”taxa de protecție de la elevi” și avea protecția bișnițarilor din Brașov.
La o petrecere pe care am dat-o spontan, m-am trezit cu tot felul de personaje. Care au făcut cam prăpăd prin apartament, furând inclusiv parfumuri scumpe (în anii 90 erau valoare de valoare). După experiența aceasta a vorbit taică-meu cu bișnițari grei ai Brașovului și am avut dintr-o dată o protecție despre care nici nu știam că poate să existe – de a venit unul dintre făptași să mă întrebe de ce nu le-am zis că sunt cine sunt.
Într-o seară târziu în cartier (Zizinului, Brașov) m-au încercuit niște băieți care nu aveau ce face și au decis să se distreze pe seama mea. Nu i-am simțit și nu mai aveam cum să fug. Noroc că s-a auzit o voce: „lăsați-l că e băiatu’ profei de română și e fată faină”. S-au dat la o parte și, când am ajuns acasă, i-am mulțumit maică-mii că e fată faină.
La școală a murit un copil căzând în cap de la etajul 2 – se dădea pe bara de la scara și a căzut în gol.
La bloc a murit un băiat care a căzut de la etajul 10 și s-a înfipt în gardul de jos.
Aveam vecini bătuți de părinți, ieșeau la joacă după ce și-o luau cu furtul de la mașina de spălat sau cu cureaua cu cataramă. De regulă de la un părinte beat mort.
Mi-am luat-o în curtea liceului Informatică pentru că aveam părul lung și aș fi fost rocker. Mi-am luat-o pe Republicii în față la Modarom pentru că păream a fi depeșăr.
Nu ne plăceau bucureștenii. Amici de-ai mei zgâriau mașini cu numere de București sau chiar le tăiau cauciucurile. Într-o noapte la cabana Cristian din Postăvaru ne-am chinuit cu greu să-l potolim pe unul dintre noi care băuse mai mult și alerga cu un cuțit și un bătător de carne să găsească bucureșteni pe care să-i omoare. Mi-a fost frică atunci să nu ne-o luăm noi, cei care încercam să-l potolim mai întâi cu vorba bună, apoi a trebuit să-l dezarmăm.
Schijă mi-a zis într-o zi că pleacă în Australia. Eu m-am entuziasmat și am început să povestesc despre Australia până am realizat că se tăvăleau de râs cei din jur. Omu’ pleca pentru o perioadă la „răcorică”, nu la căldura australiană.
Nu știu ce înseamnă astăzi crescut pe străzi, după ce un amic din copilărie a fost arestat relativ recent pentru că și-a omorât bunica am făcut o listă de amici care au făcut pușcărie și am povestit cu fiul meu pornind de la ea: omor, trafic de droguri, viol, jaf, șantaj, furt din magazine – am cel puțin șapte care au fost prinși și închiși.
Și multora le-am pierdut urma, nu mai știu nimic despre ei.
Foto: Alex Tihonovs Shuttersatock
Un răspuns
90% aceeași copilarie! Cu mici diferențe: protecția era asigurată de Bilă care făcuse 7 ani pentru viol, cartierul era „Gării” iar vecinului scandalagiu i-am pus Trabantul pe masa de ping pong ( vreo 8 animale eram) si nu a putut merge la muncă a doua zi…….
M-a lamurit fiică-mea ( crescuta in Suedia), zice ea: exista doua feluri de deștepți….Street smart si School smart!