Petrișor Peiu – liderul senatorilor #AUR a fost la Vorbitorincii LEADERS, fiind intervievat de Cătălin Striblea.
Concluzia a fost rezumată foarte bine de cineva de pe chat-ul transmisiunii de pe youtube: „dacă mai rămâne Peiu la discuție, mai are un pic și iese din AUR.” :))
Asta pentru că toți ”auriștii” pe care i-am văzut eu prin online și offline sunt covins că n-au habar cum gândește Peiu și n-ar fi de acord cu ce a zis în emisiune.
Dar ce anume a declarat?
- Petrișor Peiu a zis că e de acord cu sprijinirea Ucrainei. WOW !…. însă un sprijin condiționat, cu îndeplinirea anumitor elemente.
- De asemenea, Peiu ar fi de acord cu 5% din PIB cheltuieli pentru apărare. Din nou „WOW” ! Însă gradualizat, fiind important în cât timp am ajunge acolo. Deci aici e cum a zis și Guvernul actual.
- A propus un model prin care România să sprijine Moldova… e adevărat, un model diferit, un soi de fond de investiții. Aoleu, câte înjurături și-ar lua în online
să sprijinim Republica Moldova ?
Ce a mai spus Petrișor Peiu?
A susținut că, dacă OMV Petrom ar respecta și interesele României, sau altfel spus, guvernele României și-ar apăra mai bine interesele în ce privește OMV, atunci n-ar avea nicio problemă și nu ar mai susține să răscumpărăm Petromul.
În schimb, dacă România nu își apără interesele, atunci ar vrea să ne răscumpărăm Petromul.
Până una-alta, omul câștigă bani din deținerea de acțiuni la Petrom, deci ca acționar este foarte mulțumit de ce face compania. Sunt convins că o grămadă de „auriști” nu ar face așa.
Petrișor Peiu a avut și alunecările sale, s-a dat dupa cum îi convine, de exemplu:
- Petrișor Peiu n-a citit programul lui CG
vă dați seama ? Oamenii ăștia ne-au propus să votăm pe unul al cărui program nici nu l-au citit, d-apoi să-l mai și creadă. - legat de programul Simion, program cu care s-a candidat acum 5 luni, Peiu zice că l-ar face altfel acum. Și că unele lucruri nu mai sunt valabile. Cum ? După nici 5 luni? Dacă niște oameni ar fi votat acel program, le-ar fi spus acum că multe lucruri de acolo nu ar mai fi valabile ?
- De exemplu, nebunia aia cu 2% impozit pe cifra de afaceri pentru companiile mici, acum spune că n-ar fi de acord. Și acei 1% pe cifra de afaceri… hmm, e așa și așa, uneori poate da, alteori poate nu…. până la urmă impozitul de 16% pe profit nu e chiar rău.
- Senatorul Petrișor Peiu a mai zis că AUR ar scădea cheltuielile bugetare cu 10-15% în 2 ani, asta înseamnă cu peste 70 miliarde de lei anual.
Evident, a fost întrebat cum ar face asta, când la noi se iese în stradă la fiecare -1 miliard de lei.
Spune că ar vorbi cu oamenii. Dialog. Aha… ok, i-ar da afară pe bugetari sau le-ar scădea veniturile prin dialog.
Anyway, de urmărit interviul, s-ar putea mulți „aiuriști”, pardon, ”auriști” să fie șocați de ce-a spus omul acolo.
*Cristi Tudorescu este analist economic și consultant financiar pentru IMM-uri din economia românească. Îl puteți citi și pe Vorbitorincii.

